Tag Archives: circuit

Circuit de Formula 1 la New York in 2012?


Bernie Ecclestone a afirmat ca doreste revenirea in Statele Unite ale Americii, la New York  a unui mare premiu in sezonul 2012 in Formula 1.

“Vreau pentru 2012, un circuit in partea opusa Manhatten-ului in New Jersey, cu multi zgarie nori pe fundal. La 50 de minute de centrul New York-ului, circuitul ar fi o minunatie” a afirmat Ecclestone.

Noua circuite au gazduit Formula 1 in SUA, printre care si circuite improvizate, cum ar fi cele din 1981 si 1982 in parcarea hotelului Caesar Palace precum si a cazinoului din Las Vegas.

Ultimul Mare Premiu a avut loc in Statele Unite ale Americii la Indianapolis in 2007.

Ecclestone a mai afirmat ca este posibila revenirea lui Flavio Briatore in Formula 1, in ciuda faptului ca fostul manager al Renault nu vede posibil acest lucru.

“Cred ca poate prelua o functie in promovarea Formulei 1” a afirmat Bernie Ecclestone.

Bernie Ecclestone a mai adaugat ca presedintele FIA, Jean Todt conduce federatia intr-un mod mult mai organizat decat modul “dictatorial” al predecesorul sau, Max Mosley, sperand totusi ca francezul sa nu introduca prea multe schimbari in motorsport.

Circuit de karting international la Brasov


Un nou circuit de karting va fi deschis la Brasov, acesta find primul construit la standardele FIA. Astfel la 17 km de Brasov in localitatea Prejmer se va construi cel mai modern circuit de karting din Romania cu o investitie de 2 milioane de euro.

Compania International Motorsport Activities (IMA) alaturi de Consiliul si Primaria locala din Prejmer vor construi un complex avand o intindere de peste 15 hectare ce va gazdui un showroom, un restaurant, vestiare, o sala de conferinte, garaje birouri, o parcare pentru 500 de masini, un turn de control precum si pista propriu-zisa.

Circuitul va avea o lungime de 1250 de metri, cu o latime intre 8 si 10 metri, linia dreapta masurand 170 de metri. Pista va dispune de un modern sistem de cronometrare precum si un ecran gigant pentru informatii.

Unul din administratorii IMA, francezul Philippe Prat, a declarat: “Ne vom folosi de experiența vastă pe care o avem în sportul cu motor la nivel internațional pentru a face din Prejmer Circuit un complex sportiv care să găzduiască atât pasionații de competiții, cât și pe cei care doresc să își petrească în mod plăcut timpul liber”.

Deschiderea oficiala a circuitului va avea loc in vara acestui an.