Tag Archives: licenta

Cum am ajuns sectant


Cand am facut scoala la Titi Aur, am cunoscut un tip super meserias. Student, relaxat, cu multi bani, fara figuri in cap, venise doar ca sa mai invete cate ceva si nu ca sa obtina licenta de pilot. Intr-un fel, exact opusul meu. Intr-un fel, am zis!

Avea un Cayenne tunat, de 999 de cai dar tunat original. Nu mai tin minte ce kit avea, Mansory sau ce, dar arata foarte turbat. L-am intrebat daca nu se gandeste sa participe la coasta. Mi-a zis “Da, n-ar fi o idee rea, poate imi pun roll bar in Audi-ul S3”. Deci alte posibilitati.

L-am mai intalnit prin Bucuresti si dupa ce am inceput sa particip  in CNVC. S-a bucurat cand a auzit ca am prins ceva rezultate dar nu s-a lasat impresionat. L-am ademenit din nou, dar degeaba. Ma simteam ca un sectant care vrea sa converteasca pe cineva. Adica nasol. El era multumit cu masinile de strada pe care le avea si probabil spectrul unei participari in competitii oficiale il stresa.

Am inteles atunci ca exista aceasta categorie. Baieti cu bani, pasionati de viteza, de pilotaj, care cheltuie pe un set de jante mai mult decat m-a costat pe mine tot sezonul 2010, dar totusi nu vor sa participe cu licenta in curse. E oarecum ca si un inginer care e pasionat de pictura si cineva ii vede lucrarile. Si ii spune sa faca o expozitie, sa incerce sa le faca cunoscute sau sa le vanda pentru ca sunt foarte bune. Dar inginerul nu vrea sa auda de asta. Ceva il nelinisteste la gandul sa-si oficializeze pasiunea.

Eu in continuare raman la parerea mea ca multi dintre cei cu BMW-uri, cu Honde, cu Impreze tunate ar trebui convinsi sa-si mute terenul de joaca pe probele de coasta, rally sprint sau raliu. Pentru ca isi permit si mai ales pentru ca multi dintre ei sunt mai talentati decat multi dintre noi, astia care concuram cu licenta. Eu accept acest lucru si ei se umfla in pene. Ramane doar ca si ei sa accepte ca nu fac bine ca merg cu 250km/h pe drumuri publice.