De cand ma stiu am fost preocupat sa gasesc doza optima de implicare in orice proiect. De multe ori aceasta preocupare, transformata intr-o obsesie, ma tine in loc. Atat de mult vreau sa stiu cat ar trebui sa ma implic si cata detasare sa-mi ingadui incat raman incremenit la inceput de drum.
Se stie, deciziile le luam in primele cinci secunde de la ivirea problemei. Restul timpului il ocupam cu justificari. Culmea e ca se intampla mai des sa ne justificam un raspuns contrar cu cel instinctiv, cu decizia luata imediat. Intervin ratiunea, calculele, ce vor zice ceilalti etc. Sunt multi care isi fac un titlu de glorie din a avea o conduita rationala. Adica ei nu se arunca, cum ar veni, la prima momeala. Ei sunt cumpatati. Vai de capul lor, zic eu! Pentru ca nu-si cultiva instictele, feelingul, intuitia. Si noua, celor pasionati de curse, ne plac cei care-si urmaresc instinctele.
Din acest punct de vedere eu nu am nici un dubiu. Intotdeauna am fost un coleric. Un intuitiv. Mi-a placut sa merg pe prima varianta care-mi vine in minte. Si am preferat sa-mi ascut instinctele si sa invat prin incercare si eroare. Mai ales eroare!
Situatia devine mai complicata atunci cand vorbim de decizii care iti afecteaza o mare parte din viata. Cand te decizi daca sa-ti investesti toate economiile intr-un pont care pare prea frumos ca sa fie adevarat. Sau cand te decizi daca sa te muti in alta tara. Sau cand te decizi daca sa participi in cursele de masini.
Daca iei 5000 de euro din sertarul in care mai ai 20.000 ca sa te dai un curse, nu faci obiectul povestioarei de fata. Esti un norocos si ar trebui sa-ti cheltui cincimea fara remuscari. Dar daca in sertar ai doar 3000 si stii ca o data intrat in iuresul curselor nu te vei opri pana spre 10.000 situatia devine mai delicata.
Cum compari mere cu pere? Cum cuantifici cat merita sa te afunzi pentru o placere, un vis, o pasiune? Cate zile iti permiti sa nu fii cu sufletul langa iubita ta pentru ca te absoarbe pregatirea masinii, probleme logistice, deplasarile in weekend? Cate sacrifici merita sa faci in viata de cuplu sau de familie pentru ca cei din jur sa fie mandri de tine? Copiii tai sa povesteasca cu ochi care stralucesc ca tata lor e pilot. Dar in acelasi timp nu-I poti inscrie la cursurile celei mai scumpe scoli private pe care ti-ai dori-o. Daca ii intrebi pe ei, nici nu se gandesc sa te opresti. Ar fi in stare sa munceasca ei pentru tine dar totusi, tu stii care e adevarata dilema. Deci, cum alegi in cazul asta, de exemplu?
Daca te intreaba cineva cat de mult iti sustii partenerul de viata, tu vei spune ”intotdeauna, oricand are nevoie, il sustin 100% in tot ceea ce isi doreste!”. Asta daca esti la locul tau. Daca si tu ai avioane in cap, cum ca trebuie sa intervii cu mana de fier in pasiunile celuilalt daca observi ca nu sunt “bune”, atunci nu prea mai avem ce vorbi. Inchide articolul asta! Esti naspa!
Este asadar responsabilitatea ta sa decizi cat de departe mergi pentru a-ti face niste placeri sau a-ti implini niste vise. Intr-adevar, fiecare dintre noi are datoria sa-si caute fericirea in orice mod ii este la indemana.
Si dupa aceasta inadmisibil de lunga introducere ajung la problema mea. Merita sa ma mai inham la un sezon de curse sau nu? Merita sa-mi fie capul la cursa urmatoare in loc sa-mi fie la cadoul pentru cineva drag? Merita noptile nedormite, stresul ca raman din nou fara bani, ca trebuie sa-mi depasesc performantele de anul trecut? Sau ar fi mai inteligent sa incerc o abordare mai “laid back” a vietii?
Nu am raspunsul la aceste intrebari si nici nu cred ca o sa le gasesc prea curand. Doua lucruri sunt sigure. Care a fost decizia mea instinctiva si cat de greu imi va fi sa ajung departe daca ma las impiedicat de atatea dileme.
Cu drag, un indecis.