Drive test Nissan Juke Shiro – 1.6 Shiro 190 cp

Cand vine vorba despre nise, tipuri de masini sau segmente ale acestora, Nissan are o traditie bogata in redefinirea acestora, mai ales in privinta crossoverelor. Aceasi reteta, care a dat roade in segmentul C cu Qashqai si D cu Murano, a fost aplicata si pentru Juke, fratele mai mic din segmentul B. Anul acesta,la SalonulAutodela Bruxelles, a fost lansata editia speciala Shiro. Astfel, fanii lui Juke, isi pot cumpara acum o masina distinctiva atat la exterior cat si la interior.

 

Shiro a devenit astfel echipare de top pentru Juke. Modelul testat de noi costa 26.390 euro, cu 1.550 euro mai mult decat versiunea Tekna cu acelasi motor.

 

 

Cum arata?

Avand puternice influente din lifestyle-ul cotidian dar mai ales din zona activitatilor cu dinamica ridicata precum cea a motocicletelor sau a raliurilor, Juke are cateva trasaturi aparte. Trebuie sa recunosc. Cand am vazut prima oara pozele cu Juke, nu mi-a placut. Mi se parea ingrozitor. Nu am inteles masina deloc si ma gandeam ca cei dela Nissanau lansat-o de dragul unei glume de 1 aprilie. Cand priveam farurile imense si rotunde dar si crestele de pe capota din zona semnalizarilor, simteam ca masina este abstracta si incoerenta. Credeam ca a fost desenata de Picasso.

 

Dupa prima intalnire fata in fata am inceput sa o consider cool. Cred ca asta e cel mai potrivit cuvant. Nu stiu cum sa explic, te acapareaza fara sa-ti dai seama. La exterior, editia speciala Shiro are cateva caracteristici care au menirea sa o deosebeasca fata de un Juke normal. Oglinzile exterioare au fost vopsite intr-un argintiu satinat la fel ca manerele portierelor. Shiro vine cu jante de aliaj pe17 inch, colorate intr-un gri inchis, care se asorteaza foarte bine cu celelalte tuse de argintiu de la exterior. Cel mai important lucru care-l deosebeste de restul gamei este vopseaua in sine, denumita Violet Nightshade. Bineinteles, Shiro poate fi comandat si in celelalte culori disponibile.

 

Pentru ca am tot mentionat numele acestei editii speciale trebuie sa stiti ca Shiro inseamna “alb” in japoneza. Daca la exterior acest lucru nu prea este scos in evidenta, la interior lucrurile stau mai bine putin. Consola centrala este alba si pastreaza forma aparte a unui rezervor de motocicleta. Din pacate nu exista o inscriptie pe scaun sau in alta parte a acestei editii speciale. Designerii s-au multumit sa mai coloreze manerele portierelor din fata cat si din spate. Scaunele fata au un background alb, care iese in evidenta prin pielea perforate din zona centrala a acestora, creandu-ti oarecum senzatia unui interior mai luxos.

 

 

Cum se conduce?

La partea tehnica, Shiro nu propune niciun fel de noutati. Avem de a face cu acelasi motor pe benzina cu turbina, de1.6 litri, care dezvolta 190 de cai putere si un cuplu maxim de 240 Nm. Cei dela Nissanl-au denumit DIG-T (Direct Injection Gasoline Turbo) si l-au cuplat la o cutie de viteza automata de tip CVT.

 

Tinand cont de unitatea aflata sub motor, Juke este penalizat de aceasta cutie atat la partea dinamica cat si la cea de consum. Dupa cum stiti, CVT-ul simuleaza schimbarile de treapta, variind incontinuu una singura. Nici pe modul manual lucrurile nu stau extraordinar. Aici avem de a face cu un cerc vicios. Motorul de 190 de cai putere nu este disponibil cu o cutie de viteze manuala si la fel, suspensia spate multi-link nu se poate comanda decat cu acest motor. Nu ne ramane sa speram ca, odata cu faceliftul va fi rezolvata aceasta problema prin introducerea unei cutii de viteze automate corecte sau a uneia manuale.

 

Shiro are si un dispozitiv rotund, exact in fata soferului, pe care-l poti folosi ca sa schimbi directia masinii. Daca-l invarti la stanga, Juke va vira la stanga si daca-l invarti la dreapta, in acea directie o va lua si masina. In rest, tinuta de drum este buna, putin cam rigida, accentul fiind pus pe manevrabilitate.

 

Condus la limita, Juke are un caracter subvirator dar care totusi nu te impiedica sa-l arunci pe viraje. Senzatia de siguranta se datoreaza sistemului de tractiune integrala. La nevoie, Juke imparte cuplul 50:50 pentru cele doua axe sau transmite puterea pana la 100% pe una dintre rotile unei axe. Torque vectoring se cheama sistemul care imparte astfel cuplul si o face prin monitorizarea vitezei, a pozitiei volanului, a cutiei de viteze, a fortelor G laterale.

 

Din pacate, Juke are un rezervor de benzina de doar45 litri, asa ca opririle la pompa vor fi destul de dese. Fiind la a doua intalnire cu acest motor am fost tentat sa incerc sa obtin un consum cat mai redus, mai ales in oras. Oricant de bland am fost cu pedala de acceleratie computerul de bord nu a afisat o valoare mai mica de10 litri/100 km. In afara Bucurestiului, daca respecti limitele de viteza, poti obtine un consum mai redus cu maxim doi litri. Fisa masinii mentioneaza la acest capitol o valoare de 9,1% pentru mediul urban.

 

 

Concluzia

Asadar, cei dela Nissannu au facut decat un artificiu pentru vanzari prin lansarea acestei editii speciale. Shiro nu aduce nicio noutate din punct de vedere al motorului sau cutiei de viteze. Shiro este perfect pentru oamenii care vor sa fie siguri ca Juke pe care si-l vor cumpara va iesi din multime fata de versiunea standard. De parca acest lucru oricum nu s-ar intampla…

 

foto: Catalin Oprea

 

 

One thought on “Drive test Nissan Juke Shiro – 1.6 Shiro 190 cp”

Comments are closed.