Mai putine participari pentru Van Merksteijn Motorsport in WRC 2012

Anul competitional 2011, pentru cei de la Van Merksteijn Motorsport, s-a incheiat oficial abia ieri 9 ianuarie 2012 cu ocazia unui eveniment special desfasurat in localitatea Furstenau din Germania, aflata la aproximativ 70 de km de granita cu Olanda, unde echipa si-a prezentat si noul program pentru 2012. Echipa olandeza s-a aflat la startul a 10 din cele 13 etape din WRC in sezonul trecut, cu un automobil Citroen DS3 WRC reusind 16 puncte in clasamentul echipelor.

In sezonul 2012 echipa a confirmat prezenta la doar 4 raliuri Monte-Carlo, Suedia, Portugalia si Germania  cu posibilitatea participarii in raliurile Marii Britanii si Italiei. Eforturile echipei se vor concentra in acest nou an pe poarticiparile din raliurile nationale si regionale din Germania si Belgia. Peter Van Merksteijn Sr. va fi cel care se va afla la comenzile volanului Citroen-ului DS3 WRC in raliul Monte – Carlo, urmand ca fiul sau Peter Van Merksteijn Jr. sa preia Citroen-ul pentru celelalte etape anuntate.

 

Echipa beneficiaza si de un nou sponsor in 2012, Riva Group din Italia, deci este posibil ca sansele unei participari in raliul Italiei sa creasca.