SEBASTIEN OGIER A STRALUCIT IN TARA SOARELUI RASARE

Sébastien Ogier si Julien Ingrassia au obtinut o performanta remarcabila in acest weekend reusind sa castige, inca de la prima participare, Raliul Japoniei. Pentru echipajul Citroën Total aceasta a fost a doua victorie din cariera. Sébastien Loeb si Daniel Elena au terminat raliul pe locul cinci si au adunat puncte importante atat in clasamentul pilotilor, cat si in clasamentul constructorilor.

Raliul Japoniei a inceput joi seara cu doua super speciale programate pe Sapporo Dome, stadionul pe care se desfasoara, in mod normal, meciuri de fotbal sau de baseball. Sébastien Ogier, un specialist al super specialelor, s-a impus in amandoua probele si a devenit primul lider al raliului. Vineri, in prima zi din Raliul Japoniei, lupta a fost extrem de interesanta, toti pretendentii la victorie ramanand in cursa. Sébastien Ogier si Julien Ingrassia au terminat ziua pe locul 3, in timp ce Sébastien Loeb si Daniel Elena au avut o evolutie mai prudenta.

Ziua a doua din Raliul Japoniei s-a terminat la fel de deschisa ca si prima. Echipajele Citroën Total si-au consolidat pozitiile, Sébastien Ogier fiind pe 3, la doar 5,4 secunde in spatele lui Petter Solberg, iar Sébastien Loeb a ramas pe locul sase la 37,9 secunde in spatele liderului.

Ziua a treia a fost una mult mai scurta decat primele doua. Echipajele au avut de parcurs opt probe speciale, sase dintre ele mai scurte de 5 kilometri, fara a mai trece prin parcul de service. In cadrul echipei Citroën Total cele doua echipaje aveau obiective la fel de diferite ca Yin si Yang! Sébastien Ogier, pe 3 la 5,4 secunde in spate, s-a implicat in lupta pentru victorie cu Petter Solberg si Mikko Hirvonen. Sébastien Loeb, pe 6 la 37,9 secunde in spate, a facut o cursa de asteptare in incercarea de a aduna cat mai multe puncte pentru a-si adjudeca al saptelea titlu mondial. A fost deci o zi cu „Banzai” pentru Ogier si „Zen” pentru Loeb!

Dupa incalzirea pe speciala Bizan, pilotii au atacat pe Naekawa (PS 20), o proba cu o lungime de 18 kilometri. Ogier a fost cel mai rapid aici si a revenit pe prima pozitie in ierarhia generala a raliului. „A fost o proba uscata si am avut conditii mai bune decat cei doi piloti care au rulat in fata mea. A fost sansa mea si am speculat-o la maxim”, a spus Ogier, care la cea de-a doua trecere pe aceasta proba a reusit sa-si mareasca avansul la 11,3 secunde fata de Solberg. Trebuie sa raman concentrat pana la final”, a mai spus francezul. „Mai sunt trei probe scurte ceea ce inseamna tot atatea oportunitati pentru a face o greseala fatala!” . Ultimele trei probe au decurs insa fara probleme si echipajul Ogier / Ingrassia a urcat pe cea mai inalta treapta a podiumului. „Sunt extrem de incantat ca am obtinut o noua victorie, prima in cadrul echipei Citroën Total. Este cadoul perfect pentru a recompensa increderea pe care echipa a avut-o in mine”, a spus zambind Ogier. „Totul a functionat conform planului. Nu m-am simtit foarte bine pe aceste probe, dar mi-am adaptat stilul de pilotaj si am gasit cel mai bun ritm. Cred ca am facut un mare pas inainte in acest weekend.”

Ogier si-a atins obiectivul in Raliul Japoniei si acelasi lucru l-a facut si Loeb care a terminat pe cinci, dupa ce a castigat trei probe speciale in ultima zi. „Nu am fost in niciun moment implicat in lupta pentru victorie aici, dar sunt foarte  multumit cu cele zece puncte. Sa am 43 de puncte avans cu trei raliuri inainte de finalul sezonului este foarte  confortabil. Calculele mele pentru Raliul Frantei sunt simple. Pot castiga titlul acolo daca sunt primul la finalul  raliului, indiferent de pozitia rivalilor mei. As vrea sa-l felicit pe Sébastien pentru aceasta victorie si trebuie sa  recunosc ca nu a fost usor sa mentii un ritm atat de ridicat pe probele speciale de aici”, a spus si Loeb, liderul  clasamentului general in Campionatul Mondial de Raliuri.

Echipa Citroën Junior a adunat puncte in Raliul Japoniei doar cu echipajul Dani Sordo / Diego Vallejo,care a terminat pe pozitia a patra. Echipajul Kimi Raikkonen / Kaj Lindström a abandonat in ultima zi a raliului, dupa o iesire usoara  in decor, in momentul in care se afla pe pozitia a opta.

Sustinut de Citroën Norvegia, echipajul privat Petter Solberg / Chris Patterson, pe un Citroën C4 WRC, a terminat Raliul Japoniei pe locul secund.

Rezultate Raliul Japoniei (etapa a 10-a din 13)*
1. Ogier / Ingrassia – Citroën C4 3h 10m 26.4s
2. P. Solberg / Patterson – Citroën C4 +15.7s
3. Latvala / Anttila – Ford Focus +26s
4. Sordo / Vallejo – Citroën C4 +35.2s
5. Loeb / Elena – Citroën C4 +53.3s
6. Hirvonen / Lehtinen – Ford Focus +1m 13.5s
7. H. Solberg / Minor – Ford Focus +3m 03.1s
8. Villagra / Perez Companc – Ford Focus +10m 17.9s
9. Ketomaa / Stenberg – Ford Fiesta +14m 47.1s
10. Prokop / Tomanek – Ford Fiesta +15m 20.8s

Clasament general – PILOTI dupa Raliul Japoniei (etapa a 10-a din 13)*
1. Sebastien Loeb 201 p, 2. Sebastien Ogier 158 p, 3. Jari-Matti Latvala 132 p, 4. Petter Solberg 120 p,
5. Dani Sordo 107 p, 6. Mikko Hirvonen 92 p, 7. Matthew Wilson 56 p, 8. Henning Solberg 31 p, 9.
Federico Villagra 30 p, 10. Kimi Raikkonen 21 p.

Clasament general – CONSTRUCTORI dupa Raliul Japoniei(etapa a 10-a din 13)*
1. Citroen Total World Rally Team 345 p, 2. BP Ford Abu Dhabi World Rally Team 250 p, 3. Citroen
Junior Team 183 p, 4. Stobart M-Sport Ford Rally Team 130 p, 5. Munchi’s Ford World Rally Team 46 p.

*Sub rezerva omologarii rezultatelor de catre FIA

Laura Antonov – Citroen Romania