După lansarea la Salonul Auto de la Paris, marţi seara a avut loc la Bucureşti, la Romaero, lansarea oficială în România a noilor modele Dacia Logan, Sandero şi Sandero Stepway, într-un spectacol inedit, unde cele trei maşini au coborît din „nori“, pe platforme suspendate de tavanul hangarului. Evenimentul s-a bucurat de un public numeros, printre cei prezenţi numărîndu-se şi preşedintele Traian Băsescu.
Constantin Stroe, vicepreşedintele CA al automobile Dacia, a spus: „Berlina pe care o vedeţi acum aici, precum şi cele două Sandero prezentate nu vor fi singurele, urmînd un break şi o camionetă. Uzina de la Mioveni produce, în prezent, cinci modele, cele trei lansate astăzi, apoi Duster şi Renault Symbol, la ultimul grad de integrare, nefiind, însă, la nivelul Loganului. Ţinta de producţie pentru anul viitor este de peste 300.000 de maşini. „Directorul general Dacia, Jerome Olive, a citit un mesaj laudativ în limba română, deşi a fost extrem de emoţionat.
Prezent la eveniment, presedintele Traian Basescu a tinut sa aprecieze industria “pe orizontala” creata de Renault în Romania si investitiile de peste doua miliarde de dolari, dar a anuntat ca nu îsi va cumpara niciuna dintre noile masini.