În 2014, Sebastian Barbu a participat la șase etape din Campionatul Național (CNR) și la trei raliuri incluse în European Rally Trophy (ERT), ultima participare fiind la Waldviertel Rallye, în Austria. În 2015, Sebastian Barbu și Răzvan Hulea vor participa la șase etape din CNR și la 4 din ERT, cu cele două etape din competiția internă incluse în acest campionat. “Vom merge în Turcia și în Austria și, în funcție de evoluțiile avute la cele două etape din ERT de la Arad și Tulcea putem să ne extindem programul, dar acum este prea devreme să vorbim despre asta”, a continuat Sebastian Barbu.
La Tess Rally, prima etapă din Campionatul Național de Raliuri, Sebastian Barbu și Răzvan Hulea vor concura pentru echipa Sibiu Rally Team. “Chiar dacă pregătirea specifică a lipsit în totalitate, am avut timp să analizez filmările onboard și din punct de vedere mental sunt pregătit. Începem sezonul optimist și cred în șansele noastre de a avea un parcurs constant și o clasare bună în prima etapă din 2015”, a mai adăugat Sebastian Barbu.
Tess Rally se va desfășura în perioada 27 – 28 martie, etapa de la Brașov având în total 9 probe speciale cu o lungime de 130,64 km. Startul pe prima probă de vineri este programat la ora 16:30, iar cel mai spectaculos moment al zilei va fi, fără îndoială, Brașov Rally Show, începând cu ora 20:00. Sâmbătă, 28 martie, programul începe la ora 09:20, iar sosirea este programată după ora 18:00 la Sala Sporturilor din Brașov.
Echipajul Sebastian Barbu/ Răzvan Hulea este susținut în sezonul 2015 de partenerii: Colina Motorsport, Mobil 1 prin Star Lubricants, Pirelli, Loctite, Schuster & Co Ecologic, și Indsoft.