Ziua Zero

Cand esti copil, tot ce iti doresti este sa ajungi cat mai repede om mare. Sa faci ce fac oamenii mari.  Nu prea stii ce fac ei dar ti se pare ca e super misto. Si oamenii mari ti se par foarte cool. Ei nu plang, nu le e frica, pot sa rezolve situatii si habar nu ai cum o fac si stiu o gramada de lucruri interesante. Iar cel mai important, oamenii mari au voie sa faca ce vor, cand vor.

Cand esti lasat sa stai cu ei esti foarte fericit. Si incerci sa te comporti ca ei. Esti foarte, foarte atent la ce vorbesc si la cum se comporta. Iar cand ti se adreseaza ca si cum ai fi chiar tu om mare, te simti extraordinar.

Pana la urma tot ajungi sa te faci mare. Si multi dintre cei care am ajuns oameni mari, uitam cat de mult ne-am dorit sa ajungem aici si nu mai savuram mai nimic. Totul ni se pare o obligatie, o responsabilitate. Si astea nu sunt misto.

Oamenii sunt fericiti cand fac lucruri pe care copii le invidiaza la oamenii mari dar cei mai multi dintre ceilalti oameni mari le considera puerile. Sa alerge, sa cante, sa se dea cu masinile, sa danseze, sa povesteasca toata noaptea, sa se prosteasca, sa se uite la filme,  sa se plimbe de mana cu cineva pe care iubesc, sa manance ciocolata inainte de masa etc.

Daca iti aduci aminte, atunci cand erai mic, te uitai la televizor si ii vedeai pe Schumacher, pe Senna, pe Carlos Sainz si iti ziceai: ”Eu niciodata nu o sa ajung sa fac asa ceva”. Si cand mergeai la primul raliu, de mana cu taica-tau sau cu unchiul cel cool, iti spuneai acelasi lucru. Il vedeai pe Titi Aur si ti se parea ca ce face e fenomenal. Si intr-adevar, era fenomenal si credeai ca nu ai cum sa ajungi sa faci acelasi lucru pentru ca este, practic, imposibil.

Si intr-o zi Titi Aur e primul la start, si tu al treizecilea. La o cursa adevarata. Si daca esti pe faza iti aduci aminte cat de imposibil ti se parea sa ajungi langa el. Iar acum nu te despart decat cateva secunde de ceea ce face el.  E adevarat ca acele secunde fac toata diferenta… dar totusi.

La fel, urci pe podiumul pe care urca si Giri, Puiu Rusu si Gugu Graef, la capatul aceleasi curse. In regrupare te asteapta Eugen Ionescu Cristea sa-ti povesteasca despre cum a concurat el pe probele speciale din afara tarii. Iar in Parcul de Service te opreste Marin Dumitrescu sa te intrebe daca nu stii o fata frumoasa pentru nepotul lui.

E ziua ta magica. Cea in care esti copilul care a visat ca poate, cine stie, odata va face nebunia asta. Si cea pe care o vei povesti copiilor tai cand acestia o sa te intrebe “Si tu povesteai cu Eugen Ionescu Cristea si ai concurat cu Titi Aur?”.  Ei sunt Senna si Schumacher din tara noastra si privilegiul sa fi fost pe aceeasi proba cu ei va fi o amintire pe care nu vrei sa o uiti.

Acum, opreste-te un minut si gandeste la asta: cam cat valoreaza pentru tine ca vei putea sa-ti incepi povestea si sa le raspunzi copiilor tai “Da, am fost si eu cu ei!”?

One thought on “Ziua Zero”

Comments are closed.