Category Archives: Noutati Auto

Noutati auto

SUBARU HYBRID TOURER VA FI PREZENTAT ÎN CADRUL SALONULUI INTERNAŢIONAL DE AUTOMOBILE DE LA BEIJING EDITIA 2010

Subaru şi-a anunţat prezenţa la cel mai aşteptat salon auto din China ce va avea loc la finele lunii aprilie. Zilele dedicate presei sunt 23 şi 24 aprilie, iar salonul va fi deschis publicului în intervalul 25 aprilie – 2 mai.

Piesa de rezistenţă pentru iubitorii mărcii va fi conceptul SUBARU HYBRID TOURER prezentat anterior în context european în cadrul Salonului Auto de la Geneva. La standul SUBARU vor putea fi admirate spectaculosul hibrid, dar şi modelele Legacy, Outback şi o serie de exponate tehnice precum o secţiune dintr-un motor Forester.

Modelele prezentate cu ocazia acestui salon vin în completarea eforturilor FUJI HEAVY INDUSTRIES de a îmbina plăcerea de a conduce cu ajutorul tehnologiilor “Symmetrical All-Wheel Drive (AWD)” sau “motoarele Boxer orizontal-opuse”, cu respectarea normelor de protecţie a mediului înconjurător. Conferinţa de presă va fi susţinută de către Preşedintele Ikuo Mori la standul Subaru pe data de 23 aprilie.

STANDUL SUBARU LA SALONUL AUTO DE LA BEIJING

Conceptul Subaru Hybrid Tourer utilizează tehnologia de bază Subaru “Symmetrical All-Wheel Drive (AWD)” şi “motorul Boxer orizontal-opus” şi reflectă viziunea Subaru a viitoarei maşini grand touring. Designul exterior este unul deosebit de spectaculos, conceptul îmbinând performanţele autentice ale mărcii Subaru cu siguranţa şi tehnologiile eco oferite de acest sistem hibrid unic.

CONCEPTUL SUBARU HYBRID TOURER

Specificatii tehnice:

Lungime x lăţime  x înălţime: 4,630     x  1,890  x 1,420mm

Putere: Motor turbo benzina 2.0 l orizontal – opus cu injecţie directă                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                               SUBARU este divizia de autovehicule a Holdingului FUJI HEAVY INDUSTRIES Ltd. (FHI), producător al unei game variate de echipamente de transport, având la bază tehnologii de ultimă oră, concepute să răspundă exigenţelor utilizatorului modern. Gama de produse create de FHI se bazează pe tehnologii inovatoare şi cuprinde: Divizia de Autovehicule, Divizia Aerospaţială, Divizia de Construcţie Autobuze şi Prefabricate, Divizia de Produse Industriale şi Divizia de Sisteme Transport şi Ecologie.

În România, Subaru Motors Trading este importatorul oficial al autoturismelor marca Subaru. Compania înfiinţată în 2006 deţine două showroom-uri aflate în capitală, precum şi o reţea de distribuţie în alte 10 dintre cele mai importante oraşe din ţară.

Sursa:  Subaru Motors Trading