Category Archives: RAV4

Drive-test Toyota RAV4 Hybrid – facelift 2016

IMG_0057

Știu ce vă gândiți, autoturismele astea își fac operații estetice mai des decât asistentele lu’ Capatos

 

Primul RAV4 a vazut lumina zilei în 1996, când a deschis drumul crossoverelor compacte. Ultima versiune a acestui model, lansată în 2013, păstrează puține elemente de la modelul inițial – mai precis, spiritul liber și dorința de a cuceri noi tărâmuri. La trei ani de la lansare, Toyota a decis că modelul are urgentă nevoie de niște LED-uri și de o propulsie hibridă…și în general de un aspect în ton cu „Viitorul e acum”. Să fie oare doar o încercare de a fi în pas cu moda, sau mai mult de atât?

Hybrid e noul negru

 

Printre cele mai țipătoare noutăți aduse de noul model se află propulsia hibridă – anunțată pe modelul nostru de test, cu litere de-o șchioapă: EU SUNT HIBRID !!!!!!. Inovațiile Toyota în domeniu și-au croit loc spre toate modelele brandului. Cine credea oare că tehnologia hibridă va împânzi lumea auto, când la începuturile sale, Prius-ul era cumpărat doar de vedete care încercau să pară că vor să salveze planeta. Între timp, fiecare producător a încercat propria viziune a propulsiei hibride. Unii au încercat să reducă consumul, alții să crească puterea și răspunsul acceleraței…pe RAV4, motorul electric e acolo, în primul rând, să facă drumul mai plăcut. Ca efecte secundare, sigur, vedem o scădere a consumului neglijabilă, prin prisma faptului că avantajele în acest sens sunt anulate de greutatea adițională a bateriilor, și o ascuțire a răspunsului accelerației. Pentru prima dată am înțeles ce îi lipsea sistemului start-stop. Un motor electric care să împingă mașina din amorțeală, fără sunet, fără dramă. Este incredibil cât de lin pornește motorul pe benzină. Niciodată nu am putut sesiza exact momentul. Tranziția e sublimă.

 

Motorul electric împinge mașina de unul singur cu condiția să nu ai accelerația călcată prea tare și să mai fie suc în baterii. Am mai scris cu alte ocazii că liniștea și confortul dat de un motor electric creează dependență. Vă veți găsi deseori încercând să mergeți suficient de lin și calm cât să maximizați timpul petrecut de motorul electric în funcțiune. Ca să vă ajute la micuțul joc urban, Toyota a înlocuit indicatorul de turații cu un ceas care arată cât de tare calci accelerația. Stai cu acul sub ECO și n-o să auzi zumzăitul barbar al motorului cu ardere internă.

IMG_0063

RAV4 împarte platforma hibridă cu Lexus NX (o mașină care ne place foarte mult vizual și pe care nu am apucat să o conducem). Ceea ce se întâmplă sub capotă seamănă foarte mult cu scena de curățenie din filmul The Hobbit: un miliard de pitici fac curățenie în sincron acasă la Bilbo. Roțile față sunt învârtite de un cuplu de succes: un motor pe benzină de 2,5 l și 150 de cai putere și un motor electric de 141 de cai putere. Toate acestea sunt cuplate la o cutie de viteze CVT…cutie care mie nu îmi place mai deloc. Îți dă senzația că turația motorului nu e niciodată în sincron cu viteza pe care o ai, în sensul că la o accelerație mai puternică motorul pare să se tureze și să uite să trimită puterea în roți. În engleză efectul se numește rubber-banding (elastic de cauciuc) tocmai pentru că există un delay între ce auzi că se întâplă sub capotă și ce simți că se întâmplă la contactul cu asfaltul. Ca și cum transmisia s-ar realiza cu ajutorul unui elastic de cauciuc care trebuie tensionat înainte să trimită puterea la roată. Partea bună a acestei cutii de viteze? Că e cam singurul lucru care nu mi-a plăcut la mașina asta.

 

Pe lângă cuplul tandem benzină electric de care am discutat, puntea spate este împinsă de un motor electric de 67 de cai putere. Sistemul se numește AWD-i și vine cu o mulțime de beneficii. La fel ca majoritatea mașinilor de acest gen, puterea este împinsă preferând puntea față, puntea spate intrând în acțiune doar la necaz. În cazul lui AWD-i puterea livrată punții spate este mai ușor de controlat foarte precis, având răspuns instant și nedepinzând în niciun fel de verișorii din față. Asta înseamnă că sistemul de tracțiune integrală poate reacționa suficient de repede, grație și unui algoritm inteligent, încât nu vei simți că roțile față apucă să derapeze. Un alt avantaj ar fi că, în lipsa unui arbore de transmisie către puntea spate, podeaua este perfect plată. Ceea ce înseamnă spațiu. Mult mult spațiu. Răspunsul prompt al accelerației, facilitat de motoarele electrice, face ca mașina să fie cu o secundă mai rapidă până la suta de kilometri pe oră decât versiune non hibrid.

 

Cum să te îndrăgostești în trei pași simpli

 

Unu. Aspectul. Eu am fost unul din cei care se tot uitau după ultimele două versiuni ale lui RAV4. Avea ceva…era bine proportionată, nepretențioasă, atrăgătoare. Noul RAV4 este mai mult de atât. Sunt extrem de încântat de ceea ce s-a întâmplat cu exteriorul. Nu este doar bine proporționată, este deosebită. Poate fi una din mașinile alea pe care le cumperi doar pentru aspect. Sigur, proporțile avangardiste dintre faruri și năsuc poate nu sunt pentru toți. Dar nu am întâlnit pe nimeni care să nu aducă cuvinte de laudă. Cineva mi-a spus că pe alb arată ca fața unui „stormtrooper” din StarWars. Așa e. Este muscular. Este finuț. Și stopurile spate sunt din secolul XXII. Mi-ar fi plăcut ca interiorul să fie mai avangardist, însă este înclinat spre funcționalitate și calitate. Totul pare bine închegat și rezistent. Este una din mașinile care mă fac să cred că dacă ar trebui să pun 10 saci de cartofi peste scaunul din față și peste bord, nu ar fi o problemă. Partea inferioară a bordului este îmbrăcată în piele pentru un plus de rafinament. A, și v-am spus cât de mult îmi place că butonul de pe care pornești mașina este albastru?

IMG_0039

Doi. Tehnologiile. Dacă propulsia cu 17 motoare nu v-a impresionat, Toyota a mai adăugat câteva gadgeturi. Modelul de test vine cu adaptive cruise control (with stearing intervention). Asta înseamnă că mașina poate ține viteza în funcție de mașina din față și poate frâna singură (nu până la 0kmph, din păcate). Asta înseamnă că pe autostradă nu va trebui să călcați frâna vreodată. Sistemul este completat de o chestie interesantă. Dacă părăsiți banda fără să semnalizați, în afara avertisemntului sonor, o mână invizibilă protectoare vă trage ușor de volan astfel încât să fiți recentrați pe bandă. Dacă ai mâinile pe volan și îți dorești cu adevărat să schimbi banda fără să semnalizezi, nu va fi o problemă, vei putea. Sistemul este folositor atunci când drumul lung și lipsa de RedBull te împing spre somn în momente inoportune. Toyota a adăugat și un sistem de asistență la parcare, unde imaginile de la camerele amplasate pe mașină generează un cadru 3D care arată mașina din toate unghiurile și care te poate salva de o călătorie la tinichigiu.

 

Trei. Aventura. Există un moment în viață când realizezi un lucru important. Ești aici pentru un timp limitat și sunt atât de multe de descoperit. Trebuie să trăiești. Să fii lângă persoanele de care îți pasă. Să experimentezi. Să exiști. Și uneori să exiști nu se întâmplă pe unde autoritățile au asfaltat. Mașina asta poate să te ducă și dincolo de beton. Dincolo de drumurile la supermarket, la muncă, la manechiura, la grădiniță, uneori ai nevoie de drumuri pentru tine. Am traversat munții românești pe unde am văzut cel mai amărât drum pe google maps. Prin nămol. Pe pietriș. Pe dealuri de netrecut. Am văzut locuri unice, peisaje de vis. Am creat amintiri de neuitat. N-o să uit cum înaintam pe lângă lacul Vidraru, după ploaie, pe un drum forestier, în modul pur electric, cu trapa deschisă…și ascultam natura. Ciripit de păsări. Crengile care se rupeau sub roți. Norii grei și pufoși. Iarba verde și udă. Stânca.

 

Pentru genul ăsta de libertate iubim mașinile. Nu pentru câti litri are portbagajul. Sau pentru cât de repede ajunge la viteza x. Ci pentru că poți să mergi unde vezi cu ochii. Oricând. Pentru că îți poți lua iubita și prietenii și poți să trăiești. Pentru că poate vrei mai mulți munți și mai puține blocuri. Pentru că vrei să folosești cuvântul beton, nu pentru a defini un material ci o experiență. Pentru că biroul e prea mic, și nodul la cravată prea strâns.

 

M-am îndrăgostit de mașina asta. Nu pentru că e perfectă (vezi cutia de viteze….), ci pentru că mi-a amintit cine sunt și de ce iubesc masinile.

 

Drive test Toyota RAV4 2.2D-CAT 150CP AT6

Cand Toyota RAV4 a fost lansata prima oara in urma cu peste douazeci de ani, 1994 mai precis, era o masina mica in doua usi cu tractiune integrala care se adresa tinerilor. Odata cu trecerea anilor, RAV4 nu doar ca a crescut in dimensiuni pana a ajuns un model cu patru usi numai bun pentru o familie, dar si-a pierdut putin din acel sentiment de libertate pe care l-a avut.

 

La preluarea conducerii grupului Toyota in 2009, Akio Toyoda si-a propus sa faca masini mai intrigante, spunand ca prin simplul fapt ca un model este practic si fiabil (caracteristici pentru care produsele Toyota sunt renumite de zeci de ani de zile) asta nu inseamna ca nu poate fi si interesant. Primul model sub conducerea sa a fost revelatia GT86 iar masina din testul nostru de astazi, RAV4, a primit de curand o schimbare importanta de atitudine.

O58A0337

Cum arata?

Daca prima generatie oferea modele in doua si patru usi, cu tractiune integrala sau doar pe rotile din fata, si era recunoscuta pentru manevrabilitatea specifica unui hatchback si consumul redus de carburant, noua generatie de RAV4 a crescut serios in dimensiuni si va trebui sa faca fata unui numar important de concurenti, peste 15, printre care se afla Mazda CX-5 sau Honda CR-V. Dupa laudele primite pentru GT 86, Toyota a adoptat un limbaj de design mult mai dinamic pentru ultimele sale modele, RAV4 beneficiind de schimbari importante la aspectul exterior. Chiar daca nu va fi pe gustul tuturor, noua generatie a primit cateva tuse exterioare care atrag privirea si o caroserie mai „sculptata”.

 

Noul RAV4 are un aspect exterior mult mai elegant si mai atragator, fiind mai lung, mai lat si cu un centru de greutate mai coborat decat generatia pe care o inlocuieste, reusind sa imbine elemente de design specific modelelor mai sportive. Cresterea in dimensiuni se resimte din plin si la interior, mai ales pentru locurile din spate. Ocupantii acestei banchete ii vor multumi constructorului pentru podeaua plataa, in ciuda transmisiei integrale de care beneficiaza masina, bucurandu-se din plin de o calatorie confortabila chiar daca vor sta trei persoane.

 

Pe langa aceasta caracteristica pe care o salut, ma inclin si pentru faptul ca usa hayonului se deschide in sus si nu in lateral, ca la un frigider, aspect care se dovedeste mult mai practic in parcarile aglomerate. Mutarea rotii de rezerva de pe hayon in portbagaj este o alta schimbare benefica pentru utilizatorii din ziua de astazi care vor iesi in afara drumurilor asfaltate mult mai rar decat in cazul generatiilor anterioare.

 

Revenind la interior, care pentru nivelurile superioare de echipare beneficiaza de materiale foarte placute la atingere, cu greu ii poti gasi reprosuri gratie unor imbinari foarte bune. Spatiile de depozitare sunt arhisuficiente iar instrumentarul de bord este in ton cu tendintele actuale. Singurul aspect care poate naste o controversa si nu un repros este ceasul digital din partea superioara a consolei centrale. Contrastul dintre acesta si sistemul de navigatie este destul de mare, primul avand un design prea invechit.

O58A0367

Cum se conduce?

Sub capota masinii din testul nostru s-a aflat un motor ce nu mai necesita nicio prezentare, respectiv faimosul 2.2 D-CAT pe motorina care in compania unei cutii automate de viteze in sase trepte ofera 150 de cai putere si un cuplu motor de 340 Nm. Chiar daca cifrele nu sunt foarte atractive, in trafic, noul RAV4 este mai agil decat o sugereaza cifrele pe hartie, fiind capabil sa sprinteze pana la 100 km/h in doar 10 secunde, desi are o masa de peste 1.6 tone.

 

Toyota a imbunatatit manierele lui RAV4 la drum, adaugandu-i un sistem rapid de management disponibil cu doua moduri, normal si sport pentru versiunile cu tractiune integrala, ca cea din testul nostru. Pe modul Normal, puterea este transferata catre rotile din spate atunci cand cele din fata incep sa alunece sau masina incepe sa piarda aderenta. In modul Sport, 10% din putere se transmite rotilor spate din momentul in care volanul isi schimba pozitia in viraj. Daca sistemul detecteaza o subvirare a masinii, acesta poate transfera 50% din putere rotilor spate, reusind sa o aduca pe trasa corecta. Modul Sport modifica si alte elemente ale masinii, asistenta sistemului de directie fiind redusa, in timp ce cutia de viteze automata va alterna treptele la niste turatii mai ridicate. 

 

Ca si tinuta de drum, RAV4 s-a dovedit a fi un model capabil din punct de vedere al manevrabilitatii si al sigurantei, insa caracterul sportiv pe care-l sugereaza designul exterior nu se prea regaseste si la acest capitol. Comfortul este foarte bun, lucru pe care cu siguranta il vor aprecia cumparatorii iar inginerii japonezi au facut eforturi pentru a elimina zgomotele si vibratiile. Bineinteles, pe un drum de macadam sau cu gropi nivelul acestora va creste dar sincer, RAV4 sta bine la acest capitol.

 

Noua generatie are o setare mai ferma a suspensiei dar totusi absoarbe cu brio toate denivelarile si gropile specifice drumurilor din tara noastra. Am incercat foarte putin si abilitatile off-road ale modelului iar garda la sol si unghiurile acestuia de atac si degajare nu ne-au dezamagit.

O58A0339

Concluzia

Toyota RAV4 a fost unul din liderii segmentului sau de-a lungul anilor iar noua generatie, care imbina aspectul mai sportiv cu o tinuta de drum confortabila, ar trebui sa-i creasca vanzarile.

 

Daca vrei sa faci bani trebuie sa te adresezi acolo unde sunt bani, si conform ultimelor studii, puterea de cumparare a persoanelor de pana in 35 de ani a crescut simtitor, astfel ca Toyota sugereaza prin spoturile sale publicitare faptul ca masina se adreseaza familiilor tinere care traverseaza cea mai placuta perioada a vietii lor. Aceasta politica de marketing are sens, noul RAV4 inspirand distractie si oferind senzatia unui model dintr-o clasa superioara de pret.

 

foto: Catalin Oprea – EvlSkillz.ro