Sâmbătă 26 martie 2011, pe circuitul VIK Power din Arad s-a desfăşurat prima etapă din Campionatul Regional de Rally Sprint 2011. La întrecere s-au înscris 26 de participanţi din Arad, Timiş, Bihor, Cluj. Ziua a început cu un antrenament cronometrat pentru karturi, participanţii având vârste cuprinse între 7 şi 30 de ani, participarea făcându-se pe grupe de putere şi vârstă. După antrenamentele karturilor au intrat în concurs juniorii, în vârstă de până în 18 ani, dar pe maşini pregătite pentru concursuri auto. Toţi aceştia au demonstrat că motorsportul are viitor prin ei.
În a doua parte au concurat licenţiaţii, aceştia oferind un adevărat spectacol, chiar şi în ultima manşă, care s-a desfăşurat în bună parte pe ploaie. Etapa a constat din parcurgerea a 15 tururi de circuit grupate în 3 manşe, concurenţii trebuind să lupte atât între ei cât şi cu vremea şi problemele tehnice. Ziua s-a încheiat cu nelipsita premiere.
Ziua de duminică a fost rezervată nelicenţiaţilor şi amatorilor. Debutând cu concursul cronometrat al karturilor, urmată de o festivitate de premiere a tuturor participanţilor la această competiţie de kart, ziua a continuat cu întrecerea amatorilor. Aceştia au scos tot ce s-a putut din maşinile obişnuite, de stradă, mulţi concurenţi luptând de multe ori şi cu oboseala, unii dintre ei venind din Cluj sau Oradea pentru această competiţie.
“A fost prima dintre cele 8 etape ale Campionatului Regional de Rally Sprint 2011, fiind un start extrem de reuşit, încheiat duminică seara la ora 18. Să fi văzut cu câtă ardoare şi-au încurajat părinţii copiii, de pe margine, în concursul de karting! Şi cu toţii am avut parte de demonstraţia de măiestrie la volan a vicecampionului absolut în 2010, Valentin Porcişteanu, invitat de onoare al evenimentului, care a rulat pe un Mitsubishi Evo 9. Următoarea etapă, a doua, în 30 aprilie, va consta într-o probă de viteză pe traseu montan, găzduită de Tomeşti, pe porţiunea de opt kilometri”, a spus pe marginea campionatului Cornel Ţiţ, observator al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv şi conducător al colegiului arădean al arbitrilor.
Echipajul nostru a participat in ambele zile cu masini diferite astfel putem sa ne mandrim cu un loc 1 la clasa H4 din cadrul campionatului regional desfasurat sambata si obtinut cu nervosul Renault 5 Turbo unde lupta nu a fost atat de acerba. Totusi la gramada tuturor claselor in clasamentul general am fost nevoiti sa ne multumim cu un loc 4 castigat in-extremis, in ultima mansa, datorita ploii si controlului putin mai precis pe suprafata umeda fata de alti concurenti. Privind pe termen lung noi urmarim podiumul campionatului la general adica “best of the best” astfel acest loc 4 aduce dupa sine un numar sanatos de puncte in buzunarul nostru ce pot face diferenta la sfarsit de an.
In general nu sunt tipul ce foloseste cuvantul “daca” dar nu pot sa nu regret lipsa unor cauciucuri de competitie noi. Datorita bugetului ce intarzie sa se definitiveze am fost nevoit sa ma prezint cu “resturi” de anul trecut care m-au parasit destul de repede, chiar dupa prima mansa iar impreuna cu ele…si performanta. Dar pentru ca o cursa la raliuri se castiga pregatind-o, de data aceasta m-am batut singur!
Duminica pilotii licentiati aveau permisiunea sa participe, dar, off-contest, mai mult pentru antrenament si spectacol, spectacol de care nu am facut rabat, incercand cat mi-au permis poneii de sub mine sa ofer publicului miros de benzina si cauciuc ars din diferite pozitii strambe ale Toyotei Celica GT-Four pe circuit.
Tot duminica in orchestra spectacolului ni s-a alaturat la vioara si colegul nostru de breasla pitestean,vice-campion al Romaniei la raliuri Valentin Porcisteanu.
Multumim partenerilor nostrii :
A-CAR – Asistenta Rutiera
JR Shop – Sablare si Vopsire in camp Electrostatic
infolieriauto.ro – solutia pentru orice problema de branding sau life-style