Primele zile ale lunii iulie programează pe macadamul de lângă Bacău şi Moineşti cea de-a cincea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2016. Cupa Dacia beneficiază şi de această dată de o prezenţa numeroasă, cele 8 echipaje care vor lua startul în Raliul Moldovei Moineşti reprezentând un sfert din totalul participanţilor.
Cea de-a treia rundă de macadam a sezonului este formată din 15 probe speciale ce însumează 117 km. După ce joi (30 iunie) va avea loc sesiunea de shakedown şi startul festiv, concurenţii îşi vor disputa vineri (1 iulie) primii 64 km din concurs. Probele Trebes şi Hemeius din apropierea Bacăului vor fi parcurse de câte 3 ori, urmând ca ziua de vineri să se încheie după superspeciala din oraş. Sâmbătă (2 iulie) raliul se va muta la Moineşti, acolo unde sunt programate câte 3 treceri pe specialele Moineşti şi Vremeşti şi o dublă trecere pe proba Runcu. PS15 – Vremeşti 3 are rol de power stage, urmând să aducă puncte adiţionale atât în clasamentul general al Cupei Dacia cât şi în cel al debutanţilor.
Toate echipajele aflate pe primele 8 poziţii în clasamentul Cupei Dacia vor fi prezente la startul Raliului Moldovei Moineşti, dovadă că întrecerea monomarca reprezintă una dintre cele mai omogene categorii ale campionatului intern. Obţinând 3 victorii şi un loc doi în prima jumătate a sezonului, echipajul Raul Badiu / Gabriel Lazăr are un avans de 36 de puncte în fruntea clasamentului, poziţie pe care va rămâne indiferent de rezultatul din acest weekend. Moralul ridicat şi faptul că va pilota pe suprafaţa sa preferată îi da însă mari speranţe lui Raul la încă o victorie. Norbert Maior şi Alina Bianca Pop, echipajul clasat pe 2, vor încerca să reducă ecartul faţă de prima poziţie dar în acelaşi timp trebuie să nu greşească pentru a nu le oferi lui Bogdan Talaşman şi Andrei Mitraşcă ocazia să recupereze cele 10 puncte ce îi separă.
“Revenim cu plăcere în fiecare an la Bacău, un raliu în care se simte din plin implicarea organizatorului şi a partenerilor săi, pentru care merită felicitările noastre. Din punct de vedere sportiv, va fi un raliu în care va trebui să mergem tare pentru a putea să rămânem aproape de adversarii noştri. Vom face o cursa atentă, dar cu siguranţă vom fi mai incisivi încă de la început” a declarat Bogdan Talaşman înaintea celei de-a cincea etape a campionatului.
Andrei Mitre speră să îşi consolideze poziţia a patra a clasamentului Cupei Dacia obţinută în urma etapei de la Tulcea. “Raliul Moldovei este o cursa pe care am aşteptat-o foarte mult. Sunt foarte încrezător că pot creşte ritmul avut până acum, mai ales că în acest moment maşina este revizuită complet iar George Grigorescu mi-a dat anumite sfaturi care mă vor ajută cu siguranţă în evoluţia mea. Sunt foare curios să văd noile probe de aici şi sunt sigur că se vor ridică la nivelul celor din anii trecuţi, pentru a putea oferi un spectacacol cât mai bun celor care ne privesc.” a spus Andrei Mitre, care va fi secondat de navigatorul Bogdan Iancu.
Rolul de rampă de lansare în motorsport al Cupei Dacia este confirmat şi la Raliul Moldovei Moineşti, jumătate din echipajele înscrise concurând în categoria debutanţilor. Lupta celor 4 echipaje debutante va fi una foarte interesantă, fiecare dintre acestea obţinând până acum câte o victorie în prima jumătate a sezonului. Un parcurs constant le-a adus lui Radu Luca şi Mihai Stanciu prima poziţie în clasamentul general Cupa Dacia Debutanţi. Ei au beneficiat de abandonul de la Arad al echipajului Daniel Rusciuga / Mihăiţă Lăzărescu, având un avans de 13 puncte în faţa acestora. Ambele echipaje folosesc în acest an modelul Sandero 0.9 Tce, deci se vor duela cu aceleaşi arme. Cel mai bun pilot debutant al cupei la Tulcea, Dan Zaharia (secondat de Alin Popa), îşi doreşte să reediteze performanţa şi pe probele de la Bacău/Moineşti. La etapă moldovenească va reveni şi Andrei Girtofan. Avându-l în dreapta sa pe Doru Vraja, Girtofan Junior a alternat rezultatele foarte bune (victorie la Braşov şi locul 2 la Arad) cu abandonul de la Sibiu şi apoi cu o neprezentare la Tulcea. Cu siguranţă că determinarea tânărului pilot braşovean pentru această etapă este foarte puternică.
Clasament general Cupa DACIA 2016 înainte de Raliul Moldovei Moinesti:
- R. Badiu / G. Lazăr 119p
- N. Maior / A. Pop 83p
- B. Tălăşman / A. Mitraşcă 73p
- A. Mitre / B. Iancu 54p
- R. Luca / M. Stanciu 49p (Locul I debutanţi)
- D. Rusciuga / M. Lăzărescu 46p (Locul II debutanţi)
- D. Zaharia / A. Popa 38p (Locul III debutanţi)
- A. Girtofan / D. Vraja 37p
- V. Ivan / D. Gheorghe 15p
- C. Oprea / D. Haţegan 14p
- J. Tatu / E. Rotaru 12p
- I. Mihuț / R. Magdaș 4p
* Se acorda 4p bonus pentru participare