Intalnire cu reprezentantii media din judetul Arges

Obisnuita intalnire saptamanala cu presa a conducerii Consiliului Judetean Arges le-a oferit o surpriza jurnalistilor de la canalele media locale. Dupa ce a comunicat noutatile de ultima ora legate de activitatea institutiei pe care o conduce, Constantin Nicolescu, Presedintele Consiliului Judetean, impreuna cu cei doi vicepresedinti, Costache Florea si Grigore Florin Tecau, s-au transformat in gazde primitoare pentru o sectiune speciala dedicata Raliului Argesului, intrecere care se va desfasura in perioada 7-9 mai. Au participat primarul Pitestiului, Tudor Pendiuc, Comisarul sef Marian Badea, Seful Politiei Rutiere, Norris Mageanu, organizatorul Raliului Argesului, si, drept invitati speciali, Constantin Aur si George Grigorescu, piloti care au evoluat pe Transfagarasan.

Constantin Nicolescu si, ulterior, Tudor Pendiuc au apreciat ca Raliul Argesului reprezinta un eveniment important pentru judetul si orasul de care este legat numele constructorului autohton si au apreciat ca revenirea intrecerii la statutul de etapa desfasurata pe asfalt, pe Transfagarasan, reprezinta o idee care poate oferi premise de succes nu doar editiei din acest an, ci si pentru cele viitoare. S-a amintit, in plus, ca Raliul Argesului, prin implicarea organizatorilor, sprijiniti de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) si Argecom Pitesti, a contribuit la reabilitarea unor segmente de drum ale Transfagarasanului. Norris Mageanu, reprezentantul Hatters Motorsport, a precizat ca pe Transfagarasan sunt 4 echipe speciale de lucru, formate din 70 de oameni, doua freze si masini cu perii care lucreaza de zor. Reprezentantii Argecom si ai Drumurilor Nationale au dat asigurari organizatorilor ca, pana joi dimineata, cand pilotii vor incepe recunoasterile pe traseu, traseul va fi reabilitat. Astfel, Raliul Argesului a reusit ceva ce niciun guvern nu a reusit sa faca de la Revolutie incoace: sa reabiliteze, intr-un timp record, aproape tot Transfagarasanul.   

Presedintele Consiliului Judetean, Constantin Nicolescu, a amintit si de componenta umanitara a competitiei. Detaliile au fost furnizate de Norris Mageanu: “Pilotii participanti la intreceri, dar si o multime de vedete din sport si showbiz care vor avea statutul de invitati speciali, vor da autografe pe tricourile oficiale ale Raliului Argesului. Acestea se vor vinde la licitatie, fondurile stranse urmand sa fie directionate catre Centrul de copii Sf.Andrei”.

Primarul Pitestiului, Tudor Pendiuc, a tinut sa ii invite public pe locuitorii orasului sa asiste la showul programat duminica 9 mai in centrul urbei. “Este un spectacol croit pentru un oras in care automobilul inseamna atat de mult si, in plus, s-au luat toate masurile necesare atat pentru a garanta securitatea celor care vor dori sa asiste la eveniment, cat si pentru a reduce la minimum problemele generate de acesta”, a precizat Tudor Pendiuc. Comisarul sef Marian Badea a sustinut ideea din urma, oferind si informatiile privind strazile care urmeaza sa fie inchise, dar si modul in care traficul urmeaza sa fie deviat pe rute adiacente (detalii, in “Harta ocolire centru Pitesti”).

Firesc, Titi Aur si George Grigorescu si-au declarat satisfactia ca intrecerea revine pe unul dintre cele mai selective trasee de asfalt din Romania. Cei doi si-au amintit cu placere de experientele traite pe probele speciale si au anticipat ca editia 2010 a Raliului Argesului va reprezenta un succes. Nu sunt fan al fotbalului, dar daca ar fi dupa mine, Pitestiul ar trebui sa aibe o echipa de fotbal, dar mai ales una de raliuri, pentru ca aici este o mare traditie auto, iar Transfagarasanul este un traseu cu totul special. Ma bucur ca Raliul Argesului revine pe acest traseu”, a afirmat multiplul campion national, Titi Aur. In timp ce George Grigorescu a precizat: “Personal, mereu pe langa Brasov, orasul meu de origine, Pitestiul a ramas deosebit, pentru ca acum 29 de ani am inceput sportul in raliu, ca pilot de uzina. Eu cred ca Raliul Argesului este unul dintre cel mai selective din campionat si mai frumoase si imi doresc sa redevina unul traditional in campionatul national”.

Raliul Argesului se va desfasura in perioada 7-9 mai 2010 la Pitesti si, dupa o pauza de 9 ani, va avea probele speciale de concurs pe Transfagarasan.
Raliul este organizat de Hatters Motorsport cu sprijinul Consiliului Judetean Arges, al Primariei Municipiului Pitesti si al Directiei Judetene pentru Sport Arges si este sustinut de Honda prin Valahia Investment, Hotel Muntenia, Hotel Victoria, Asociatia Oamenilor de Afaceri Arges, Pelind Family, Ramycom service, clubul Pink, cabana Capra, Wings Team, My Wash.
Evenimentul este prezentat de GSP TV si se desfasoara sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv.

Raliul Argesului – www.raliulargesului.com