Publicitate

Vlad Cosma/Florin Dorca si Danny Ungur/ Tony Avram, cele doua echipaje Napoca Rally Academy care concureaza la grupa A, au plecat de la Targu Mures cu 15, respectiv 12 puncte si isi pastreaza sansele in lupta pentru titlul acestei grupe.

Vlad Cosma a demonstrat in Raliul Targu Mures, etapa a treia din Campionatul National de Raliuri Dunlop, ca ceea ce incepe prost se termina bine. Pilotul echipei Napoca Rally Academy a inceput cu stangul Raliul Targu Mures si dupa greseala din super speciala a terminat prima zi pe locul 8. „Am facut o greseala si am pierdut foarte mult timp. Acum sper doar ca mecanicii mei sa poata repara toate stricaciunile si sa putem continua raliul”, a spus Vlad Cosma, in parcul de service, imediat dupa super speciala.

Mecanicii echipei si-au facut treaba perfect si, in ziua a doua, mezinul echipei Napoca Rally Academy a reusit sa-si continue evolutia. „Din pacate, dupa incidentul de vineri seara, nu am mai avut atat de multa incredere in mine. In plus, incidentul a lasat urme si asupra masinii. Am mers toata ziua cu o fuzeta stramba si probleme la sistemul de franare”, a adaugat pilotul Napoca Rally Academy.

Chiar si asa, Vlad Cosma a reusit pana la urma sa-si reintre in ritm si a terminat raliul pe ultima treapta a podiumului la grupa A si pe locul secund in lupta dintre pilotii inscrisi in Citroën Racing Trophy Romania. „Sunt foarte fericit ca un raliu care a inceput prost s-a terminat cu o clasare pe podium. Prima din acest sezon. Pana acum am inceput bine, dar din cauza penelor de cauciuc am ratat podiumul. Urmeaza etapa de la Cluj si sper ca acolo, in fata proprilor suporteri, sa merg fara greseala”, a spus Vlad Cosma care, in urma acestei etape, se afla pe primul loc in clasamentul juniorilor, cu 60 de puncte, si pe locul 4 la grupa A cu un total de 37 de puncte.

Pentru Danny Ungur si Tony Avram situatia a fost exact invers. Cei doi au inceput bine raliul, dar din cauza unor probleme tehnice au fost nevoiti sa se multumeasca, la final, doar cu locul 4. „In teste am descoperit unele probleme tehnice, dar pe super speciala totul a functionat perfect. Sper sa nu avem probleme in ziua a doua a raliului”, a spus Danny, la finalul primei zile din Raliul Targu Mures.

Din pacate ziua a doua nu a fost la fel de norocoasa si echipajul Napoca Rally Team a pierdut doua pozitii in prima parte a zilei, pozitii pe care nu a mai reusit sa le recupereze. „Speram sa continuam si aici sirul de clasari pe podium din primele doua etape si sa fim, din nou, cel mai bun echipaj dintre pilotii care concureaza in Citroën Racing Trophy Romania. Din pacate, din cauza unor probleme tehnice, nu am reusit acest lucru. Sunt totusi foarte bucuros ca masina a rezistat, in aceste conditii, pana la final si ca am adunat suficient de multe puncte pentru a ne pastra locul doi in clasamentul general al grupei A”, a spus Danny Ungur, la finalul Raliului Targu Mures.

Urmatoarea etapa din Campionatului National de Raliuri, la care va lua startul si echipa Napoca Rally Academy, este Raliul Clujului, programat in perioada 24 – 26 iunie, pe specialele de asfalt din jurul orasului Cluj.

Berti Panaiot

Comentarii

comentarii

Publicitate

Motorsportnews.ro