Gata de start in cel mai spectaculos raliu din CNR


Campionatul Naţional de Raliuri continuă cu prima etapă de macadam din acest sezon care va fi găzduită, ca în fiecare an, de judetul Sibiu. Competiţia se va desfăşura în perioada 7-9 iulie 2011, iar traseul va însuma 455 km, dintre care 119.6 km impartiti in 11 probe speciale, piloţii urmând să concureze, atat pe noapte, cat si pe zi, atât pe asfalt cât şi pe celebrul macadam sibian, o suprafata extrem de dură, care în ultimii ani a facut numeroase “victime“ printre bolizii de concurs.

 

 

Echipajul 79 Alex Filip/Bogdan Iancu se pregăteşte intens pentru startul în Raliul Sibiului, cei doi sportivi declarându-se optimişti, mai ales că macadamul este suprafaţa lor de rulare favorită, iar Renault-ul Clio R3 Maxi este 100% pregătit din punct de vedere tehnic.

 

Maşina noastră este pregătită de start în configuraţia de macadam şi sper să fim feriţi de ghinion, cu atât mai mult cu cât concurenţa la categoria noastră este destul de serioasă. Salutam cu aceasta ocazie echipajul italian Campedelli/Fappani care va fi adversarul nostru direct. Macadamul este suprafaţa mea favorită, însă Raliul Sibiului este o etapă atipică. Strategia de cursă este mai presus decât viteza de deplasare pe probele de concurs. De asemenea, Raliul Sibiului este extrem de solicitant din punct de vedere fizic, de aceea ne pregătim intens şi în acest sens.

 

Plecăm optimişti in recunoasterea traseului la volanul unui Renault Kangoo echipat cu anvelope Michelin, iar cum Bogdan se află “acasă“ sperăm într-un rezultat sportiv pozitiv. Prezenta noastra in partea a doua a Campionatului este posibila exclusiv datorita partenerilor nostri traditionali carora doresc sa le multumesc pentru sustinere. In acelasi timp sunt foarte incantat si onorat de prezenta pe lista partenerilor nostri a inca doua companii cu mare notorietate. De aceea doresc sa anunt, odata cu Raliul Sibiului, inceperea colaborarii echipajului nostru cu BRD Group Societe Generale si Mobil 1 prin Star Lubricants a declarat Alex Filip înainte de startul raliului.

 

Aşa cum şi-au obişnuit fanii, Alex Filip şi Bogdan Iancu organizează joi/7 iulie, de la ora 18 o întâlnire cu pasionaţii motorsportului, de această dată în Piaţa Mare din Sibiu, la Orange store. Apoi, după ora 19,30 cei doi concurenţi vor fi prezenţi, tot în Piata Mare, la festivitatea oficială de prezentare a echipajelor.

 

 

Echipajul 79 FILIP/IANCU este susţinut în sezonul competiţional 2011 de Orange România, Renault România, Michelin România, Computerland România, BRD Group Societe Generale, Mobil 1 prin Star Lubricants, Hotel Hilton Sibiu si Converse prin Elmec România. Pregatirea maşinii de competiţie este asigurată de Colina Motors, iar echipamentul de competitie poarta marca OMP.

Comentarii

comentarii