Tag Archives: Sibiu

Locul 2 pentru Sebastian Barbu la Tess Rally

Cu o victorie, la Sibiu, alte două clasări pe podium, la Cluj și Brașov, și 11 probe speciale câștigate, Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au terminat pe locul 4 în clasamentul general din Campionatul Național de Raliuri la primul sezon cu modelul Skoda Fabia R5.

Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au luat startul în acest weekend la Tess Rally, ultima etapă din Campionatul Național de Raliuri. Desfășurată pe macadam, etapa de la Brașov a fost una în care echipajul sibian a încercat să încheie primul sezon cu modelul Skoda Fabia R5 pe podium la general. “Mi-ar plăcea să fim în top trei la final de sezon, dar avem o misiune foarte dificilă. Nu am renunțat însă la luptă și vom încerca să obținem un rezultat cât mai bun pe macadamul de la Brașov”, spunea Sebastian Barbu, înaintea ultimului raliu din 2019.

 

Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au început Tess Rally cu o victorie pe prima specială, dar au pierdut timp pe super speciala din oraș și au încheiat ziua pe poziția secundă. Sâmbătă, în ziua a doua, echipajul sibian a terminat fiecare specială în top 3 pentru ca în final să încheie sezonul cu o clasare pe poziția a doua. “S-a terminat un sezon frumos și interesant din punct de vedere sportiv. A fost un sezon în care am încercat să îmi demonstrez că încă pot să mă concentrez și să mă lupt ca un sportiv adevărat. Am demonstrat că suntem rapizi și sunt sigur că dacă avem o pregătire tehnică mai bună și dacă suntem mai liniștiți din acest punct de vedere putem crește ritmul. Am pilotat în premieră o mașină de top, o mașină care de la prima întâlnire mi-a dat încredere in ea. Sincer să fiu nu a fost deloc ușor, am descoperit senzații complet noi care din când în când au fost copleșitoare”, a continuat Sebastian Barbu.

 

Cu o victorie, obținută în cursa de casă de la Sibiu, și alte două podiumuri, la Transilvania Rally și Tess Rally, Sebastian Barbu a terminat sezonul pe locul 4 în clasamentul general, cu un total de 173 de puncte, fiind devansat de Simone Tempestini, campionul național, Valentin Porcișteanu și Dan Gîrtofan.

 

“Sunt foarte fericit pentru că am avut un parcurs constant pe care din când în când am reușit să-l îmbunătățesc. Nu au lipsit nici emoțiile, din punct de vedere sportiv, dar și din punct de vedere tehnic, care au fost prezente la fiecare raliu. Îmi rămâne doar să le mulțumesc tuturor celor implicați în echipa noastră de anul acesta, de la familie, prieteni, echipă de asistență tehnică, fani și nu în ultimul rând partenerilor noștri. Fără voi nu era posibil să facem ceea ce am reușit sezonul acesta. Vă mulțumesc din suflet și îmi doresc să ne vedem cu bine și anul viitor pe probele speciale”, a mai spus Sebastian Barbu.

 

Echipajul Sebastian Barbu / Bogdan Iancu este susținut în sezonul 2019 de următorii parteneri: vinurile Gorgandin, Yiippi Mango Lifestyle Energy Drink, Indsoft, Geometrica Architects, Eglo Romania, Sorcani Sibiu, D&D Arad, P1, Hankook Tire prin Bucur Tuning, Kron-Tour Lufthansa City Center și JIFA.

Adrian Răspopa și Virgin Radio fac show la Raliul Sibiului

Adrian Răspopa, cvintuplul campion național al categoriei două roți motrice, revine în întrecerea națională după un an de absență și, alături de partenerul Virgin Radio, ne propune două premiere: evoluție pe o mașină R5 și copilotul Alexandru Tămășescu.

În urmă cu un an, Adrian Răspopa își trecea în cont cel de-al cincilea titlu în Campionatul Național de Raliuri Dunlop la categoria două roți motrice. În acest sezon și-a canalizat energia pentru a organiza, ca de fiecare dată, la cele mai înalte cote, Raliul Moldovei Bacău, competiție care pentru al doilea an la rând a fost inclusă în calendarul FIA ERT. Îi lipsea însă adrenalina pe care ți-o oferă prezența pe probele speciale la volanul mașinii de concurs, iar bunul său prieten, Cătălin Grigoriu, știa acest lucru. Îi cunoaște pasiunea de pe vremea în care i-a stat în dreapta, iar faptul că Răspopa i-a fost alături la primii săi pași în raliuri nu-l poate uita. Și, în miez de august, de ziua lui Adi, i-a făcut un cadou special: ”La Raliul Sibiului, vei merge cu mașina mea!”.

 

La Iași, Cătălin a reconfirmat că este ultima sa apariție din acest an la volanul modelului Ford Fiesta R5. Între timp, Adi Răspopa pusese la punct detaliile. ”Am ales să merg tot pe o legătură de suflet. Mi-au fost alături și la Raliul Moldovei Bacău și suntem împreună și în Raliul Sibiului 2018. Da, ați bănuit bine, este vorba despre Virgin Radio, și împreună am gândit un proiect special, spectaculos, așa cum v-au obișnuit în toate demersurile lor. Din toate punctele de vedere. Ne dorim să oferim spectacol pe probele speciale, pentru fanii raliurilor, dar, în egală măsură, avem surprize plăcute și pentru ceilalți sibieni pe care sperăm să-i atragem alături de Virgin Radio către acest sport ”, ne-a dezvăluit Adi.

 

Surprizele sale nu se opresc însă aici. Dacă din 2011 încoace, cu o singură excepție, Transilvania Rally 2015, a concurat doar alături de Cătălin Grigoriu și Cosmin Diacu, de data aceasta va avea în dreapta un alt prieten. Este vorba despre Alexandru Tămășescu, cel care este ”responsabil” de cea mai longevivă și, actualmente, unica emisiune TV dedicată raliurilor, RallyMagazin. Revenit în competițiile oficiale, tot în postura de copilot, cu prilejul Cotnari Rally Iași Centenar, Alex ne-a declarat: ”Am scris despre prestațiile lui Adi, i-am comentat la televiziune evoluțiile și, în timp, am legat o prietenie extraordinară.  N-am ezitat vreun moment atunci când mi-a făcut propunerea și sunt sigur că proiectul Virgin Radio Rally va reprezenta un moment special în istoria sezonului 2018 a CNRD”.

 

Raliul Sibiului este programat în perioada 4-7 octombrie. Competiția propriu-zisă se va derula în zilele de 5, 6 și 7 octombrie și le propune concurenților un traseu de 639,20 km, din care 120,50 km este lungimea celor 13 probe speciale.

Romania Rally Challenge 2017: o ediție de poveste – Galerie foto

70 de echipaje din Austria, Belgia, Bulgaria, Brazilia, Germania, Grecia, Israel, Italia, Ungaria și România s-au întrecut pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu la Romania Rally Challenge

 

Ediția din 2017 a Romania Rally Challenge a fost una de poveste în care mașinile clasice și cele de competiție au făcut din nou spectacol pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu.

Timp de trei zile, Sibiul a fost din nou punctul de întâlnire al mașinilor clasice și a celor de competiție într-un spectacol dedicat tuturor pasionaților de sporturi cu motor. Acțiunea a început joi seara cu startul festiv în Piața Mare a orașului Sibiu în fața unui public numeros.

 

Sunt încântat că am reușit din nou să atragem un număr mare de concurenți și mai ales că avem o participare internațională numeroasă. Pe lista de start sunt modele ale unor constructori celebri precum Ferrari, Maserati, Porsche sau Mercedes-Benz, iar asta spune totul despre valoarea competiției”,  a spus Sorin Itu, organizatorul Romania Rally Challenge, eveniment înscris în calendarele Federaţiei Internaţionale a Automobilului (FIA), Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA), Automobil Clubul Român (ACR) şi Retromobil Club România (RCR).

Vineri și sâmbătă au fost programate probele speciale atât pentru echipajele înscrise în competiția de regularitate, cât și pentru înscrise în competiția Speed Challenge. La categoria Speed Challenge au fost programate trei probe speciale, două treceri pe speciala Călugăru vineri și o urcare pe Păltiniș sâmbătă, cel mai rapid fiind Armando Battocchi cu un Ferrari 458 Challenge.  

 

Podiumul în clasamentul general a fost completat de echipajele Alex Filip / Bogdan Iancu (Renault Clio R3T) și Costel Cășuneanu / Carmen Poenaru (Mitsubishi Lancer). Armando Battocchi a fost cel mai rapid și la clasa C1, în timp ce Alex Filip s-a impus la clasa C2 în cadrul Speed Challenge.

 

În competiția de regularitate clasică, după peste 400 de kilometri parcurși pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu, victoria i-a revenit echipajului Robert Laszlo/Eniko Laszlo pe un Fiat 2000 Spider (1979). Podiumul a fost completat de echipajele Louis Bertrand/Cristina Panel cu un Renault R8 Gordini (1969) și Andrei Andronic/Lorena Andronic cu un Mercedes Benz 450 SL (1978).

 

În competiția de regularitate sportivă s-a impus echipajul Adrian Florin Georgescu/Ancuța Laura Georgescu pe Toyota Celica Supra MK2 (1982), urmat de echipajele Mirela Bucovicean/Georgiana Gologan – Porsche 911 E (1969) și Gabriel Stanciu/Bogdan Anghelea – Volvo Amazon GT123 (1967).

Câștigătorii celorlalte categorii au fost: Ciprian Mihai Vulpe/Răzvan Constantin Catană – Citroen C4 1.6 VTi (2007) la clasa Youngtimer, Mihai Popescu/Ruxandra Georgia Popescu – Dacia 1100 (1970) la Cupa Dacia, Dan Siminie/Stelian Bădilă – Ford A (1929) la categoria C, Dinu Dumitrașcu/Radu Popovici – Triumph TR3 (1957) la categoria E,  Louis Bertrand/Cristina Panel – Renault R8 Gordini (1969) la categoria F, Robert Laszlo/Eniko Laszlo – Fiat 2000 Spider (1979) la categoria G și Cosmin Pavel/Daniel Bachmann – Mercedes Benz 300 SL (1987) la categoria H.

 

În competiția pe echipa s-a impus Clasic Car Club Targu Mures, iar premiile speciale au fost câștigate de Lidia Cristiana Mihalcea și Andrei Lobonțiu (cei mai tineri copiloți înscriși în competiție), Petru Bratu (cel mai în vârstă pilot înscris în competiție), Dan Siminie cu Ford A din 1929 pentru cea mai veche mașină înscrisă în competiție, iar Mirela Bucovicean și Georgiana Gologan au câștigat Ladies Trophy.

Trofeele au fost înmânate de Constantina Diță, campioană olimpică la maraton, Valentin Porcișteanu, campion național de raliuri, și de Ioana Filimon, Miss România 2016.

 

A fost încă o ediție de poveste în care mașinile clasice și cele de competiție au atras un public numeros la Sibiu. Au fost trei zile pline pentru participanți în care au putut să descopere unele dintre cele mai frumoase trasee din județul Sibiu. Sunt încântat că am avut și în acest an o participare numeroasă și deja ne pregătim cu noi suprize pentru ediția de anul viitor”, a spus Sorin Itu, organizatorul Romania Rally Challenge 2017.

Rezultatele complete și mai multe detalii sunt disponibile pe www.raliulsibiului.ro

 

Romania Rally Challenge se va desfășura în perioada 17 – 19 august și este un festival dedicat masinilor istorice si sporturilor cu motor care se desfasoara sub egida Federaţiei Internaţionale a Automobilului, Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA), Automobil Clubul Român (ACR) şi Retromobil Club România (RCR). Romania Rally Challenge este susținut de Orange.

“Enduro for Romania” a venit in sprijinul proiectului pentru detectarea precoce al malformatiilor congenitale ale inimii

Saptamana aceasta initiatorii proiectului  “Enduro for Romania” au donat peste 26.000 lei Asociatiei Baby Care, pentru proiectul de detectare precoce a malformatiilor congenitale ale inimii in maternitatea Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Sibiu.

 

Sub egida proiectului “Enduro for Romania”, la editia 2016 a Red Bull Romaniacs, cel mai dificil raliu hard enduro din lume, concurenti veniti din toate colturile lumii au donat echipament sau diverse sume de bani. Echipamentul, impreuna cu alte suveniruri legate de raliu, a fost vandut in cadrul unui targ amenajat in apropierea traseului de la prologul din centrul Sibiului, iar fondurile stranse au fost donate la inceputul acestei saptamani.

O parte dintre initiatorii Enduro for Romania si personalul medical implicat in proiectul Baby Care -a

Maria Livia Ognean (Presedinte Asociatia Baby Care Sibiu): Proiectul implica achizitionarea de pulsoximetre si consumabile necesare depistarii precoce a malformatiilor congenitale ale inimii, precoce, inca de la nastere. Dat fiind ca in maternitatea din Sibiu sunt ingrijiti aproximativ 2700-2800 de nou-nascuti in fiecare an, estimam ca suma de peste 26.000 lei colectata la targul de echipamente si suveniruri Enduro for Romania va asigura desfasurarea acestui proiect pentru aproximativ 3 ani. Astfel, generozitatea concurentilor, spectatorilor si organizatorilor va ajuta la evaluarea a aproximativ 8.000 de nou-nascuti. Sprijinul oferit de catre Enduro for Romania, cu ocazia Red Bull Romaniacs 2016, si de intreaga comunitate nationala si internationala de hard enduro este o sansa nesperata, inca o dovada a faptului ca impreuna putem si facem mai multe si mai bine pentru copiii nostri! Multumim pentru daruri si implicare concurentilor – nu sunt nici pe departe asa de duri cum par – si le uram succes in competitiile viitoare! Multumim organizatorilor si tuturor celor care s-au implicat sau urmeaza sa se implice in acest proiect!

 

Proiectul va fi initiat imediat dupa achizitionarea pulsoximetrelor, definitivarea procedurilor, instruirea personalului si finalizarea procedurilor administrative de demarare a proiectului, foarte probabil cel mai tarziu in luna octombrie a acestui an.

Baby Care si Enduro for Romania - a

Martin Freinademetz (organizator Red Bull Romaniacs si unul dintre initiatorii proiectului Enduro for Romania): Anul acesta am inceput sa strangem fonduri pentru cei care au nevoie de ajutor si am cerut sprijinul comunitatii de hard-enduro. Raspunsul a fost extraordinar, iar datorita implicarii riderilor si fanilor am izbutit sa strangem aproximativ 6.000 de euro pentru proiectul de detectare precoce al malformatiilor congenitale ale inimii in maternitatea Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Sibiu. Am vizitat sectia in care erau ingrijiti 30 de beblusi si a fost o experienta extrem de emotionanta. Ne-am bucurat sa vedem cum comunitatea noastra poate contribui la salvarea de vieti. Le multumesc tuturor celor care s-au implicat in prima actiune Enduro for Romania.
 

Multumim tuturor riderilor care si-au oferit echipamentul si celor care l-au achiztionat si au donat pentru a sprijinii proiectul de detectare precoce al malformatiilor congenitale ale inimii in maternitatea Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Sibiu.

Viteza în Coastă revine la Păltiniş

În perioada 21-22 mai este programat să se desfăşoare Trofeul Păltiniş, cea de-a doua etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2016. După o absenţa de 4 ani din calendarul competiţional, traseul ce urcă spre staţiunea montană Păltiniş va găzdui din nou lupta “costaşilor” cu secundele.

Alexandru Mitroi - Mitsubishi Lancer EVO X
Alexandru Mitroi – Mitsubishi Lancer EVO X

Runda de debut de la Râşnov a fost una atipică, fiind întreruptă înainte de completarea celei de-a doua manşe de concurs şi câştigată de Alexandru Mitroi cu o maşină de grupa N (Mitsubishi Lancer EVO X), în timp ce vicecampionul naţional şi principalul favorit la victorie, Lucian Răduţ (Mitsubishi Lancer EVO IX), a suferit o ieşire în decor şi a plecat de aici fără vreun punct. Având în vedere că Paul Andronic şi Ovidiu Zaberca, rivalii lui Răduţ din sezonul trecut, nu au reuşit să îşi pună la punct materialele de concurs pentru prima etapă, Trofeul Păltiniş reprezintă un start de la zero în campionat. Lista de înscrieri conţine până acum 54 de nume însă numărul acestora poate creşte deoarece dată limita de înscrieri a fost extinsă până miercuri, 18 mai. Printre maşinile care vor face spectacol în întrecerea de lângă Sibiu găsim multe modele Mitsubishi, trei Ferrari, un Audi R8 GT, dar şi superbe maşini istorice.

Catalin Cedric Ghigea - Fiat 124 CSA Abarth Rally
Catalin Cedric Ghigea – Fiat 124 CSA Abarth Rally

Traseul Trofeului Păltiniş are o lungime de 4670 metri şi reprezintă un tronson din celebra proba specială pe care se aleargă în Raliul Sibiului. Diferenţa de altitudine dintre start şi finish este de 265 metri iar panta maximă cu înclinaţie de 38,6% va solicita puternic motoarele maşinilor de concurs. Ziua de sâmbătă (21 mai) programează 3 runde de recunoaşteri urmate de alte trei manşe de antrenament cronometrat ce vor stabili ordinea de start în concurs. După încă două urcări de recunoaşteri, ziua de duminică (22 mai) va culmina cu cele două manşe de concurs, ce vor începe de la 13:15, respectiv 15:30.

 

Trofeul Păltiniş este susţinut de partenerii Pro-X şi Domeniul Viticol Apold. Consiliul Judeţean Sibiu şi Primăria Răşinari sunt parteneri oficiali ai evenimentului iar Dunlop partener asociat. Trofeul Păltiniş este organizat de Auto Blic sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv şi se desfăşoară cu sprijinul Poliţiei Rutiere Sibiu şi a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sibiu. Autorally.ro şi Kiss FM sunt parteneri media.

 

Harta generala Trofeul Paltinis

Harta traseu Trofeul Paltinis

Program Trofeul Paltinis 2016

Cel mai bun eveniment romanesc de Speedway din ultimii ani a avut loc la Sibiu

Campionatul National Individual de Dirt – Track al Romaniei a debutat in weekendul 23-24 aprilie pe stadionul Vointa din Sibiu. Cele doua etape de speedway au fost organizate de AS Club Voinţa Sibiu si CSTA Bucuresti, iar sportivilor romani li s-au alaturat la aceste etape si cativa piloti din Germania, Ucraina si Ungaria. 

DSC_1390

Acest lucru a fost posibil datorita achizitionarii si montarii pe mantinele, in zona virajelor, a pernelor gonflabile de protectie, care au devenit obligatorii inca din 2014 conform normelor de siguranta internationale. Au fost depuse eforturi considerabile de catre ambele cluburi organizatoare sustinute inclusiv de catre voluntari si de parteneri precum SC CARGO Special care au achizitionat pernele gonflabile, Atcom, Unimat, Adexx, Unior-Tepid, Kike 2009, Tip Auto, Stage Events și Electric Com 3M. 

DSC_1090

Publicul nu a ezitat sa ocupe aproape toate locurile disponibile ale stadionului si sa plateasca un bilet in valoare de 10 lei pentru a vedea un spectacol pe doua roti oferit de pilotii participanti. Trebuie remarcat efortul vizibil depus de organizatori care cu un buget extrem de mic au reusit sa ofere o etapa spectaculoasa, atat prin prezenta pilotilor straini, dar si prin pregatirea stadionului la un nivel decent pentru participanti, cat si pentru spectatori. 

13090593_10209721541699145_990024514_o

Prima etapa, cea de sambata, a fost castigata de Adrian Gheorghe din Romania, urmat de Marian Gheorghe si Dimitro Mostovik, iar cea de-a doua etapa, cea de duminica, a fost castigata de Adrian Gheorghe din Romania, urmat de Andriy Kobrin si Dimitro Mostovik.

 

Mai jos puteti regasi cateva fotografii realizate de prietenul si colaboratorul nostru Nicusor Lazarica – Motospeed.ro

 

 

   

Filmele „Cursa vieţii mele” şi „NO LIMITS” se pot vedea la dealerul BMW Contempo Cars Sibiu

Filmele „Cursa vieţii mele” şi „NO LIMITS” ce prezintă poveştile a doi piloţi de legendă, din nou în România. Într-un eveniment de prezentare a ofertei de automobile rulate Bavaria Used Cars, dalerul BMW Contempo Sibiu invită clienţii la showroom pentru o proiecţia celor două documentare.

Afis-Cursa-Vietii-Mele-feb2016

Cele două filme au avut premiera pe marile ecrane în cadrul unui proiect special în luna ianuarie, la Bucureşti, o dată cu aniversarea de 97 de ani a lui Marin Dumitrescu. A ceasta va fi cea de-a doua proiecţie oficială pentru public organizată în România. Evenimentul este organizat vineri, 8 aprilie, cu începere de la ora 19:00, şi marchează startul unui week-end de porţi deschise şi prezentări a ofertei de automobile rulate, dar şi prezentarea modelelor noi şi a serviciilor BMW Contempo Cars Sibiu.

contempo-cars-si

Evenimentul îşi doreşte să aducă în showroom cât mai mulţi pasionaţi ai mărcii, dar şi ai sportului cu motor. „Sibiu are aproape drumuri legendare – de la Păltiniş, până la Transalpina şi Trasnfăgărşan. Aici este scena unor competiţii de motorsport emblematice. Ne bucurăm să aducem aproape de fani două poveşti excepţionale din motorsport”, explică Lucian Vişan, manager Automobile Bavaria Group pentru Bavaria Used Cars şi BMW Premium Selection.

 

 „Cursa vieţii mele” şi „NO LIMITS” ilustrează două poveşti care fascinează prin caracterul şi istoria celor două personaje. Îl avem, pe de o parte, pe Marin Dumitrescu, singurul pilot român cu peste 30 de titluri de campion, care a construit automobile de curse, a dezvoltat echipe de raliu, a format şi a influenţat destine de campioni, precum Ştefan Vasile, Titi Aur sau Claudiu David. Protagonistul celei de-a doua poveşti este Alessandro Zanardi, un pilot cu palmares redutabil, cu experienţă în Formula 1 şi campion IndyCar, eroul unei reveniri fără precedent în sporturile cu motor după accidentul din 2001 în urma căruia şi-a pierdut ambele picioare. Zanardi a reuşit să câştige cures în Campionatul Mondial de Turisme (FIA WTCC) şi apoi titluri mondiale şi medalii de aur pentru handbike la competiţiile paralimpice de la Londra.

Sibiu Rally Challenge 2015 începe în online

  • www.raliulsibiului.ro are o temă noua înaintea ediției din 2015
  • Conturile oficiale de Facebook, Instagram,Twitter și YouTube vor ține fanii la curent cu cele mai importante evenimente din competiție 
  • Hashtag-ul oficial al competiției este #sibiurally

sibiu rally challenge

Un site nou, campanii de activare în social media și implicarea fanilor în creearea de conținut. Ediția din 2015 a Sibiu Rally Challenge a început cu o lună înaintea startului oficial în online.

 

La ediția din 2015 a Sibiu Rally Challenge, un festival dedicat sporturilor cu motor programat la Sibiu în perioada 20 – 23 august, acțiunea va putea fi urmărită de la fața locului, în cele mai spectaculoase locații ale evenimentului – Piața Mare din Sibiu, speciala Păltiniș pe noapte sau pe Transfăgărășan, dar și prin canalele de comunicare online pe platformele oficiale din social media ale competiției.

 

Cu o lună înaintea startului festiv a fost lansat noul site www.raliulsibiului.ro care conține informații utile pentru participanți, media, dar mai ales pentru cei care vor ajunge la fața locului și pentru cei care vor urmări acest eveniment în online. Site-ul oficial www.raliulsibiului.ro rămâne principala sursă de informare, aici fiind disponibile informații despre echipajele participante, competiție, hărțile probelor speciale, plus rezultatele în direct de pe fiecare probă specială.

 

Informațiile despre Sibiu Rally Challenge vor fi însă disponibile și pe principalele platforme de socializare: Facebook, Twitter, YouTube, Pinterest și Instagram. Noul site www.raliulsibiului.ro înglobează toate aceste platforme de socializare și este interfața ideală dintre fani și acțiunea din timpul Sibiu Rally Challenge. Pentru a grupa toate informațiile referitoare la Sibiu Rally Challenge, hashtag-ul oficial de pe platformele de socializare este #sibiurally. Pe parcursul evenimentului vor exista și numeroase activării cu scopul de a-i implica pe suporterii în desfășurarea competiției, aceștia putând să voteze cel mai spectaculos pilot sau cea mai frumoasă mașină.

 

Accesul suporterilor la toate platformele din online este facilitat de parteneriatul cu Orange România care oferă internet wireless gratuit în Piața Mare din Sibiu. În plus, în urma parteneriatului cu Zelist Monitor în Piața Mare a orașului va fi instalat un monitor pe care va fi activat un “live-wall” ce va agrega menționările despre eveniment pentru a vedea în timp real tot ce se discută despre Sibiu Rally Challenge.

 

Sibiu Rally Challenge se va desfășura în perioada 20 – 23 august și este un festival dedicat sporturilor cu motor care include și Raliul Sibiului, etapa a șasea din Campionatul Național de Raliuri desfășurat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS).  Sibiu Rally Challenge este un eveniment cofinanţat de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu și susținut de Orange România.

Sibiu Rally Challenge – Program și restricții de trafic

Sibiu Rally Challenge, primul eveniment de acest gen din România, se va desfășura în perioada 9 – 12 octombrie. Acesta este programul complet al evenimentului și restricțiile legate de circulație în zonele unde sunt programate probele speciale.

camila Sibiu Rally Challenge

Secțiunile de drum județean/național vor fi închise după cum urmează:

 

Vineri – 10 octombrie
Curmătura Ștezii – Păltiniș – DJ 106A va fi închis între orele 19:00 – 22:00
Sâmbătă – 11 octombrie
Bâlea Cascadă – Bâlea Lac – DN 7C va fi închis între orele 11:00 – 17:00. Accesul spectatorilor se va face cu respectarea măsurilor de siguranță impuse de spectatori. Pentru cei care vin dinspre Curtea de Argeș spre Bâlea Lac se poate ajunge până în parcarea de la Bâlea Lac, tunelul de trecere fiind deschis. 

Program Sibiu Rally Challenge 2014:

 

Vineri, 10 octombrie
17.00 Sesiune de autografe (Piaţa Mare) 18.00 City Demo
18.15 Start festiv Sibiu Rally Challenge (Piaţa Mare)
19.15 Start Ziua 1 (Piaţa Mare) 
20.03 Start PS 1 Păltiniş Noapte 
22.23 Final Ziua 1 (Piaţa Mare)

 

Sâmbătă, 11 octombrie
10.30 Start Ziua 2 (Piaţa Mare)
12.03 START PS 2 Bâlea Cascadă Orange 13.23 START PS 3 Bâlea Lac Orange
15.23 Final Sibiu Rally Challenge
19.00 Festivitatea de premiere (Piaţa Mare)

 

Duminică, 12 octombrie
10.00 Start Sibiu Rally Show
(Circuit autocros Cartier Strand)
16.00 Festivitatea de premiere (Circuit autocros Cartier Strand)

 

Sibiu Rally Challenge se desfășoară în perioada 9 – 12 octombrie și este în același timp o competiție, dar și un festival al sporturilor cu motor la care pot participa mașini clasice, mașini de competiție și orice alte vehicule din lumea sporturilor cu motor pe patru roți.

Spectacol pe asfalt și macadam la Sibiu Rally Challenge

  • Au fost publicate documentele oficiale ale evenimentului
  • Vineri și sâmbătă sunt 23,4 km de probă specială pe asfalt 
  • Duminică spectacolul se mută pe macadam

Sibiu Rally Challenge - Transfagarasan

Prima ediție a Sibiu Rally Challenge, un festival dedicat sporturilor cu motor, se va desfășura în perioada 9 – 12 octombrie. Evenimentul este deschis tuturor tipurilor de mașini de competitie. 

Sibiu Rally Challenge, primul eveniment de acest gen din România, va începe joi, 9 octombrie, cu recunoașterile oficiale ale celor trei probe de asfalt, dar și a circuitului de rally cross, acolo unde se va desfășura lupta pe macadam. Cartierul general va fi amplasat în Piața Mare a orașului, locație deja celebră atât din punct de vedere turistic, dar și pentru pasionații de sporturi cu motor.Nu se putea un loc mai potrivit ca punct de plecare pentru Sibiu Rally Challenge. Piața Mare este cel mai important punct al orașului și atrage mii de turiști în fiecare zi. Aici va fi cartierul general al evenimentului pentru că vrem să asigurăm o expunere cât mai bună pentru toți participanții, dar și să promovăm cele mai frumoase locuri din oraș”, a spus Sorin Itu, organizatorul evenimentului.

harta amplasament sibiu rally challenge

Vineri, 10 octombrie, sunt programate o serie de evenimente care vor atrage publciul în Piața Mare pentru sesiunea de autografe a piloților, parada mașinilor pe străzile din centrul orașului și startul festiv care vor avea loc începând cu ora 18:00. Prima specială pe asfalt va avea loc în nocturnă pe proba specială Păltiniș, o probă cu o lungime de 9 kilometri. 

Sâmbătă, 11 octombrie, piloții înscriși la Sibiu Rally Challenge vor trebui să înfrunte Transfăgărășanu, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din lume. Prima trecere pe speciala de 7,2 kilometri va fi la ora 12:00, iar cea de-a doua la ora 13:23.Nu s-a mai organizat niciodată o competiție pe această parte a Transfăgărășanului. Este o provocare specială pentru toată lumea și cred că acesta va fi punctul de atracție pentru piloți și pentru spectatori”, a continuat Sorin Itu.

harta traseu sibiu rally challenge
 
Duminică, 12 ocotmbrie, lupta pentru glorie se va da pe circuitul de rally cross unde cei mai buni piloți se vor întrece într-o cursă similară cu celebra Cursa Campionilor.Ediția din acest an a Sibiu Rally Challenge este doar primul pas spre un festival internațional dedicat sporturilor cu motor. Vom încerca să atragem cât mai mulți piloți încă de la prima ediție care vor vrea să înfrunte provocările noastre”, a mai adăugat Sorin Itu. 

Fotografii, harti, documentele oficiale si formularul de inscriere pot fi descărcate de pe site-ul oficial www.raliulsibiului.ro

 

Sibiu Rally Challenge este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiui Sibiu.