Locul 2 pentru Sebastian Barbu la Tess Rally

Cu o victorie, la Sibiu, alte două clasări pe podium, la Cluj și Brașov, și 11 probe speciale câștigate, Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au terminat pe locul 4 în clasamentul general din Campionatul Național de Raliuri la primul sezon cu modelul Skoda Fabia R5.

Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au luat startul în acest weekend la Tess Rally, ultima etapă din Campionatul Național de Raliuri. Desfășurată pe macadam, etapa de la Brașov a fost una în care echipajul sibian a încercat să încheie primul sezon cu modelul Skoda Fabia R5 pe podium la general. “Mi-ar plăcea să fim în top trei la final de sezon, dar avem o misiune foarte dificilă. Nu am renunțat însă la luptă și vom încerca să obținem un rezultat cât mai bun pe macadamul de la Brașov”, spunea Sebastian Barbu, înaintea ultimului raliu din 2019.

 

Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au început Tess Rally cu o victorie pe prima specială, dar au pierdut timp pe super speciala din oraș și au încheiat ziua pe poziția secundă. Sâmbătă, în ziua a doua, echipajul sibian a terminat fiecare specială în top 3 pentru ca în final să încheie sezonul cu o clasare pe poziția a doua. “S-a terminat un sezon frumos și interesant din punct de vedere sportiv. A fost un sezon în care am încercat să îmi demonstrez că încă pot să mă concentrez și să mă lupt ca un sportiv adevărat. Am demonstrat că suntem rapizi și sunt sigur că dacă avem o pregătire tehnică mai bună și dacă suntem mai liniștiți din acest punct de vedere putem crește ritmul. Am pilotat în premieră o mașină de top, o mașină care de la prima întâlnire mi-a dat încredere in ea. Sincer să fiu nu a fost deloc ușor, am descoperit senzații complet noi care din când în când au fost copleșitoare”, a continuat Sebastian Barbu.

 

Cu o victorie, obținută în cursa de casă de la Sibiu, și alte două podiumuri, la Transilvania Rally și Tess Rally, Sebastian Barbu a terminat sezonul pe locul 4 în clasamentul general, cu un total de 173 de puncte, fiind devansat de Simone Tempestini, campionul național, Valentin Porcișteanu și Dan Gîrtofan.

 

“Sunt foarte fericit pentru că am avut un parcurs constant pe care din când în când am reușit să-l îmbunătățesc. Nu au lipsit nici emoțiile, din punct de vedere sportiv, dar și din punct de vedere tehnic, care au fost prezente la fiecare raliu. Îmi rămâne doar să le mulțumesc tuturor celor implicați în echipa noastră de anul acesta, de la familie, prieteni, echipă de asistență tehnică, fani și nu în ultimul rând partenerilor noștri. Fără voi nu era posibil să facem ceea ce am reușit sezonul acesta. Vă mulțumesc din suflet și îmi doresc să ne vedem cu bine și anul viitor pe probele speciale”, a mai spus Sebastian Barbu.

 

Echipajul Sebastian Barbu / Bogdan Iancu este susținut în sezonul 2019 de următorii parteneri: vinurile Gorgandin, Yiippi Mango Lifestyle Energy Drink, Indsoft, Geometrica Architects, Eglo Romania, Sorcani Sibiu, D&D Arad, P1, Hankook Tire prin Bucur Tuning, Kron-Tour Lufthansa City Center și JIFA.