Echipajul cu numarul 10 a abordat Raliul Moldovei- Bacau avand drept obiectiv mentinerea pozitiei de lider in clasamentul 2 roti motrice si al Clasei 5 si dupa aceasta prima intrecere derulata pe macadam. La finalul celor 9 probe speciale care au figurat in programul competitiei, aplauzele micutului Tudor Filip, venit in premiera sa-si sustina tatal, salutau nu doar indeplinirea acestuia, ci si a doua etapa incheiata cu un dublu succes. ”Prezenta fiului meu Tudor mi-a dat un plus de motivatie si sunt extrem de fericit ca am izbutit sa repetam isprava de la Brasov si sa castigam atat disputa de la Clasa, cat si pe aceea a masinilor cu doua roti motrice”, spunea, vizibil fericit, la finalul intrecerii, Alex. Filip.
Povestea etapei bacauane incepe cu un shakedown aproape ratat din pricina conditiilor meteo si o prima zi in care Alex si Bogdan nu au reusit sa intre in ritmul impus de principalii adversari, Vlad Cosma si George Grigorescu. Insa, inca inaintea intrecerii, componentii echipajului cu numarul 10 spuneau ca ziua secunda si in special cele doua treceri pe proba lunga, Nevila- Moinesti, vor reprezenta momentul adevarului. Si previziunile aveau sa fie adeverite pe sectiunile competitive.
Alex si Bogdan au luat un start in forta, iar atacul a avut drept consecinta asecensiunea pe pozitia secunda inca dupa prima proba a zilei. Duelul nu era insa incheiat. A urmat iesirea din lupta a lui Vlad Cosma, care a fost tradat de masina de concurs, si un duel extrem de strans cu campionul in exercitiu al categoriei 2RM, George Grigorescu. Acesta obtinuse un timp foarte bun la prima trecere pe proba ”regina” si aborda bucla finala cu un avans de 8,1 secunde. Ecartul a scazut la 3,3 secunde dupa doua ”scratch”-uri consecutive ale lui Alex, astfel ca a doua trecere pe Nevila- Moinesti, ultima proba a competitiei, avea sa decida totul.
Echipajul cu numarul 10 a mizat pe cartea ”Maximum Attack”, a depasit handicapul traditiei, care spunea ca GxG este omul finalurilor de cursa, si si-a adjudecat victoria. ”La jumatatea probei stiam ca ne aflam in avans, gratie ecartului primit de la spionul echipei noastre plasat pe traseu. A fost momentul in care mi-am spus ca victoria nu ne poate scapa si am mentinut acelasi ritm pana la final, atunci cand am avut si confirmarea cronometrului oficial. Dincolo de efortul nostru, succesul are la origine performantele masinii Renault, truda celor de la Colina Motorsport, care au contribuit la comportamentul impecabil al acesteia, dar nu numai. In contextul multiplelor schimbari de aderenta de pe fiecare proba – noroi, piatra, bolovanis, pamant afanat, beton uscat sau foarte murdar – alegerea si calitatea pneurilor au fost esentiale, iar anvelopele Michelin si-au demonstrat din nou valentele. Ne-au placut extrem de mult probele speciale propuse in acest an, in special cea lunga, o bijuterie prin complexitatea si solicitarile la care esti supus, si suntem extrem de fericiti ca am izbutit sa terminam raliul pe prima pozitie”, a spus Alex.
Urmatoarea etapa a stagiunii, ultima pe asfalt din acest an, Raliul Clujului, este programata in perioada 22-23 iunie.
Alex Filip si Bogdan Iancu sunt sustinuti in 2012 de Orange, BCR Leasing, Renault, Michelin, HD Video, Mobil 1 prin Star Lubricants, Computerland, Hotel Hilton Sibiu, Colina Motorsport si, in calitate de partener media, de GSP TV.