Porcisteanu – ne dorim să ne recăpătăm poziţia de lideri

Raliul Sibiului este cea mai importantă etapă a sezonului competiţional 2012, constituind cea de-a opta etapă a Intercontinental Rally Challenge, etapa a cincea din Campionatul Naţional de Raliuri, precum şi etapă eveniment din FIA European Rally Cup. Pentru BCR Leasing Rally Team este etapa la care obiectivele principale sunt consolidarea poziţiei de lider în clasamentul echipelor şi recăpătarea primei poziţii în clasamentul general de către Vali Porcişteanu, aflat în acest moment la distanţă de numai un punct de primul loc.

 

După etapa disputată la Cluj, BCR Leasing Rally Team conduce în clasamentul echipelor, la distanţă de 37 puncte faţă de următoarea clasată. Valentin Porcişteanu, deşi a pierdut prima poziţie la general, se află la numai un punct de locul întâi al clasamentului. Edwin Keleti ocupă locul al treilea al clasei 3 după patru etape, ca şi Bogdan Năstase la clasa 9, iar Alex Filip este liderul detaşat al clasei 5. Din aceste poziţii, cu obiective bine determinate şi cu o mare dorinţă de spectacol pe probele speciale, abordează membrii BCR Leasing Rally Team etapa de la Sibiu.

 

 

În weekendul ce urmează ne aşteaptă cel mai important eveniment automobilistic al anului în România şi ne bucurăm că luăm parte la această cursă alături de nume importante din automobilismul internaţional. Obiectivul principal este să trecem cu bine linia de sosire după parcurgerea celor 200 km de probă specială, care vor solicita extrem de mult maşinile de concurs, dar şi membrii echipajelor, prin configuraţia probelor, dar şi din cauza temperaturilor ridicate. Este foarte greu să faci un pronostic corect la un astfel de raliu. Cel mai bun exemplu ar fi anul 2011, când pe ultima probă specială clasamentul final a fost complet bulversat. Tot la capitolul obiective, ne dorim să ne recăpătăm poziţia de lideri ai clasamentului general al CNR după cinci etape. Aşadar, ne vedem la Sibiu, unde cu siguranţă spectacolul va fi garantat. Un raliu în care putem spune că se accelerează mai mult cu <capul> decât cu piciorul!” – Valentin Porcişteanu

 

Alex Filip – „Suntem foarte bine pregătiţi, din toate punctele de vedere, pentru etapa sibiană. Participarea într-o competiţie internaţională este visul oricărui pilot, iar acum voi putea profita de această oportunitate. Faptul că maşina noastră de concurs se află pe vizualul de promovare a evenimentului ne obligă la spectacol, cu atât mai mult cu cât se anunţă o etapă cu <tribunele pline>.” 

 

Raliul Sibiului se va desfăşura în perioada 19-21 iulie 2012, pe o suprafaţă mixtă de rulare. Cu o lungime totală de 557,90 km, competiţia va fi disputată pe 12 probe speciale, cu o lungime de 200,20 km.