Category Archives: Raliul Sibiului

Trofeu special pentru Klaus Iohannis, Primarul Municipiului Sibiu

Klaus Iohannis, Primarul Municipiului Sibiu, a primit premiul „Star of the Rally” din partea organizatorului Raliului Sibiului, pentru a treia oara consecutiv, pentru sustinerea si implicarea in organizarea celor 12 editii de pana acum.

Raliul Sibiului, cel mai dur si spectaculos raliu pe macadam din Romania, mai are un castigator. Initiat in 2010, trofeul special  „Star of the Rally” a fost castigat anul acesta de Klaus Iohannis, Primarul Municipiului Sibiu.

 

Editia din acest an a Raliului Sibiului s-a bucurat de foarte mare succes in Sibiu. Am fost bucurosi sa contribuim si noi, ca autoritate locala, la succesul unui eveniment care a adus orasului nostru vizibilitate, iar publicului iubitor de sporturi cu motor a adus ocazia sa urmareasca o competitie de talie internationala, chiar in orasul lor. Pentru ca a fost un eveniment foarte bine organizat si de buna calitate, vom continua sa sprijinim acest eveniment. Felicitări organizatorilor!”, a spus Klaus Iohannis, Primarul Municipiului Sibiu.

 

De 12 ani,  Klaus Iohannis, Primarul Municipiului Sibiu, sustine acest raliu, iar anul acesta am reusit sa ajungem in Intercontinental Rally Challenge. Acest succes i se datoreaza si sunt foarte bucuros ca am reusit sa organizam o etapa atat de importanta la Sibiu. Acum am inceput deja pregatirile pentru sezonul viitor si sunt incantat ca avem deja sustinerea autoritatilor locare si multumesc tuturor celor implicati pentru acest lucru”, a spus si Sorin Itu, organizatorul Raliului Sibiului.

Ghinioane inseriate

Raliul Sibiului, inclus in acest an in Intercontinental Rally Challenge, a fost cel mai important eveniment automobilistic al Romaniei din ultimii multi ani, echipajul Adrian Grigore/Marius Paunescu fiind pregatit pentru confruntarea de pe probele recunoscute a fi extrem de casante. Compania selecta a driverilor  din IRC a fost un motiv in plus pentru ca Adrian si Marius sa ajunga la potentialul lor maxim pe specialele sibiene, insa o serie de ghinioane a adus un nou abandon.

 

Adrian Grigore: “A fost implinirea unui vis din copilarie sa ma aliniez la strat cu nume mari din lumea raliurilor de top. Este incredibil sa fii in acelasi parc de service cu Andreas Mikkelsen, Patrick Flodin, Sepp Wiegand sau Mathieu Arzeno, sa poti schimba o vorba cu ei, sa vezi cum lucreaza o echipa tehnica cu adevarat profesionista. Sincer, nu credeam ca voi prinde un asemenea moment in postura de pilot de raliu si tocmai pentru ca s-a intamplat ma declar fericit. Ne-am pregatit la maxim din punct de vedere tehnic, strategia pe care urma sa o abordam fiind ‘full atac’ din prima zi de concurs.  De ce? Pentru ca Dobarca e o proba de viteza, cu un macadam foarte bun, traseul pe Crinti la fel si ne avantaja jumatatea de urcare, Paltinisul pe asfalt era exact ce ne doream, iar prima trecere pe Santa trebuia sa fie acceptabila din punct de vedere al duritatii traseului.

 

Credit foto: rallyphoto

Pilotul bucurestean a debutat cu un ritm ridicat, dupa prima proba era pe locul 2 la Clasa 9, la 0,8 secunde de lider si pe pozitia a 10-a in clasamentul IRC 2WD, insa pe cea de-a doua trecere pe Dobarca (PS3), intr-un viraj “dreapta 4” bolidul Honda a plecat de pe trasa si a percutat in décor, rasturnandu-se.

 

Adrian Grigore: “Chiar nu-mi dau seama ce s-a intamplat acolo, mergeam fara nici un fel de emotie, dar masina pur si simplu nu a mai stat pe drum. Am pus ‘gazul jos’ instantaneu, dar nu am putut evita rasturnarea. In cateva minute spectatorii ne-am pus pe roti – prilej cu care le multumim din suflet – si am decis sa continuam. Am facut mici reparatii pe etapa de legatura si ne-am hotarat sa luam startul si pe Crinti 2 pentru a ajunge in service. In ciuda faptului ca masina era ‘ciufulita’ am mers cat se poate de tare, am ajuns in praful concurentului din fata noastra, dar ghinionul si-a spus cuvantul inca o data. Fara sa stim, pe Dobarca 2 s-a rupt conducta de frana, iar franarile sucesive de pe Crinti au facut sa raman fara lichid, ceea ce ne-a determinat sa renuntam, riscul de a sari afara fiind foarte mare, mai ales ca partea a doua a specialei era in coborare. E normal sa fim suparati, dar asa se intampla cand vrei sa ataci de la inceput si se ‘leaga’ si cateva evenimente negative. Am pierdut puncte importante, insa mai sunt 3 etape si ne vom prezenta la fiecare dintre ele cu gandul la victorie.

 

Echipajul Adrian Grigore/Marius Paunescu multumeste sponsorului “BIBORTENI” si partenerilor traditionali: “IGOL” – lubrifianti, “CARPATI MOTOR” – dealer Honda, “IRISH GREEN”, “EUROPRIM” – transporturi, Restaurant “CERBUL CARPATIN”, “BALPER MEDIA”, Agentia de turism “TRIUNGHI”, Hotel “COTA 1400”.

 

Don’t be gentle with the rental

Cel mai important eveniment automobilistic al anului, Sibiu Rally, etapa ce a facut parte si din calendarul Intercontinental Rally Challenge, avea sa aduca echipajul #29, Sebastian Barbu/Marc Banca, la start cu o noua masina, si anume un Citroen DS3 R3, inchiriata de la Wurmbrand Racing. Desi au avut parte de o problema tehnica la testele efectuate inainea raliului, cei doi sperau la un rezultat notabil la prima editie a unei etape romanesti in IRC. Insa, cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, dupa un parcurs bun, motorul masinii s-a oprit brusc la 6 km de la startul specialei cu numarul 9, Santa Max, silind echipajul la abandon.

 

Sebastian Barbu: “Imi e oarecum greu sa ma gandesc inapoi la Raliul Sibiului de anul acesta. Cu toate, bune si rele, imi e greu. Aventura Sibiu IRC 2012 a inceput imediat dupa Cluj. Am facut niste calcule, am tras linia si am ajuns la concluzia ca daca vrem sa facem un rezultat notabil, un rezultat pe care sa il tinem minte si care sa ne arunce in lumea buna a curselor, trebuie sa sapam putin mai adanc in buzunare si sa facem rost de o masina noua. Am reusit. Am facut rost chiar de o masina nou-nouta. Citroen DS3R3 de la Wurmbrand Racing.

Nu am stat pe ganduri, am si plecat in Austria sa batem palma si sa vedem masina. Deja de la prima vedere, am simtit cum sangele incepe sa circule cu alta viteza. Inca nu imi venea sa cred ce urma sa se intample la Sibiu. Eu, un sibian, la prima editia a unei etape de IRC, in Romania, pe un Citroen DS3R3. Inca visam cu ochi deschisi. Cum noi romanii avem multe zicale, am reusit sa aplic si eu una chiar in ziua in care urma sa fac testele cu noua masina. In primii metri am reusit sa stric cutia de viteze, mai precis sa distrug un semering care mentine presiunea hidraulica, presiune care schimba vitezele la masina asta. Baietii, abia ajunsi dupa 12 ore de condus, au trebuit sa demonteze si sa monteze cutia, urmand ca eu sa fac teste pe noapte. Am reusit pana la urma sa misc masina, a fost extraordinar. E un sentiment pe care eu ca pilot nu am reusit sa il descriu in cuvinte, totul se intampla la o viteza extraordinara, iar pilotajul era foarte simplu. Asa ca si austriecii erau convinsi ca “orice lucru care incepe cu stangul in fata se va termina bine”.

 

Plecam de la teste optimisti cu totii, pregatiti de raliu. Shakedown-ul a fost din nou o experienta buna in arta pilotajului. Am avut ca si copiloti prieteni care la randul lor erau interesati de masina asta. Unul a comparat-o cu un hoovercraft, altul s-a prins de scaunul meu si incerca sa puna frana apasand pe pedalierul copilotului… Toti au ramas surprinsi.

 

Inainte de raliu, am avut diferite discutii, atat cu cei apropiati cat si cu alti piloti, despre strategia de cursa, despre abordarea probelor. Eu, sincer, am plecat la drum usor prea optimist. Spun asta pentru ca nu aveam destui kilometri cu masina asta ca sa imi dau seama de diferite lucruri. Insa nici nu imi pare rau ca am plecat asa la drum. Pentru prima oara in cariera mea de pilot am plecat la drum cu o mentalitate diferita fata de cea clasica, care suna asa “merg doar ca sa termin, important este rezultatul”.

 

Colaborarea cu inginerul de la Citroen Racing, cu echipa tehnica, atmosfera din Piata Mare, m-au setat pe o frecventa la care am mai ajuns doar in concursurile de schi. Eram intr o alta lume. De cand merg la curse, cu nici o echipa, oricat de tare mi-am dorit eu, nu am reusit sa intru pe aceasta ”’frecventa”.
Cel putin, mi-am dovedit mie ca se poate. Trebuie doar sa ai in jurul tau oameni care au aceiasi pasiune ca si tine si care sa isi doreasca acelasi lucru ca si tine.

 

Prima zi a decurs foarte bine pentru noi. Am reusit timpi buni, am mers fara riscuri inutile. Masina mergea perfect. A doua zi mai avem de recuperat aproximativ 30 secunde ca sa ajungem pe locul trei in clasamentul masinilor cu doua roti motrice. Tactica era sa mergem mai tare pe Gatul Berbecului, iar pe Santa Max sa ne ferim de pene sau altele. Am si reusit, dupa prima trecere pe Gatul Berbecului mai aveam numai 14 secunde de podium. Insa, ghinionul era sa ne opreasca pe prima trecere de pe Santa Max, unde motorul masinii s-a oprit brusc. La aproximativ 6 km de la start masina nu se mai alimenta. O cauza mai exacta a defectiunii urmeaza sa ne fie comunicata de Citroen Racing. Raliul urma sa se termine aici pentru noi.

 

Imi e greu sa ma gandesc inapoi, dar sunt fericit ca in sfarsit mi-am demonstrat mie de ce sunt capabil. Cu o masina egala cu cea a adversarilor sunt la fel de rapid ca ei. Sau chiar mai rapid…

 

De aici inainte, doar asa o sa mai fac curse. Sper sa ne vedem la Arad cu bine. Pedal to the metal. “

 

Sebastian Barbu si Marc Banca se pregatesc acum pentru cea de-a sasea etapa a Campionatului National de Raliuri, Raliul Aradului, etapa ce va avea loc in perioada 17-18 august.

 

Echipajul #29 multumeste pentru sprijin partenerilor Schuster & Co Ecologic, Bucur Rally & Tuning, Mammoth Tyres, Passion for Luxe, Golden Tulip, OMV prin Dani Oil si va invita sa urmariti site-ul propriu, www.sebastianbarbu.ro, pentru a fi la curent cu ultimele noutati in ceea ce il priveste

O experiență cât o victorie

Pilotul sibian Radu David, aflat la debutul în Campionatul Național de Raliuri Dunlop, a fost silit să abandoneze din motive tehnice în etapa de  Intercontinental Rally Challenge desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute la Sibiu. Fiind cel mai tânăr pilot participant la această cursă (17 ani) Radu nu este demoralizat de faptul că nu a ajuns la finalul întrecerii. Pentru el este mult mai important că a reușit să parcurgă jumătate din cel mai dur raliu din România în compania unor sportivi importanți din IRC și a veteranilor din Campionatul National de Raliuri Dunlop. Prin urmare, Radu David vrea să valorifice fiecare moment al experienței sibiene în care a beneficiat de aportul experimentatei navigatoare Mihaela Beldie, de îndrumările pilotului Claudiu David și de sprijinul unor parteneri puternici și profesioniști-BCR Leasing, Colina Motorsport, Continental și cotidianul Viața Liberă.

 

foto: Rares Fetean

Radu David: Am așteptat cu nerăbdare acest raliu și ne-am pregătit foarte bine pentru a ne atinge obiectivele. Fiind primul raliu la care am luat startul, cel mai important era să ajungem la final și să acumulăm kilometri de probă specială, intr-o cursă foarte dificilă. Joi, la startul festiv, am fost impresionați de numărul mare de spectatori care au venit să ne susțină și ne-am simtit excelent în compania lor. Organizarea raliului a fost deosebită, demnă de un raliu internațional, în schimb probele au fost extrem de casante și foarte solicitante pentru mașinile de concurs. Din păcate pentru noi pe ultima probă specială a primei zile au apărut unele probleme tehnice care ne-au obligat să abandonăm și care nu ne-au permis să continuăm a doua zi. Până în acel moment noi ne-am simțit excelent în mașina de concurs și cred ca ne-am descurcat onorabil pentru primul raliu. Acum suntem optimiști și nerăbdători să ne urcăm din nou în mașina de concurs. Sunt recunoscător că am marea șansă să îi am alături pe Claudiu David și Mihaela Beldie si pot beneficia la maxim de experiența lor în raliuri. Deasemenea, suntem entuziasmat de atmosfera din echipă și de modul în care echipa tehnică de la Colina Motorsport abordează cursele. Multumim BCR Leasing, Colina Motors, Continental și Viața Liberă pentru că ne susțin la început de drum și vom face tot ce ne stă în puteri ca în cel mai scurt timp să obținem și primele performanțe în raliuri. Pentru acest sezon cu siguranță vom  lua startul în Raliul Țara Bârsei și acum facem eforturi pentru a ajunge și la Arad.

             

Mihaela Beldie: Radu s-a descurcat foarte bine la prima sa participare în Campionatul Național de Raliuri. Strategia pe care am stabilit-o împreună cu Claudiu David inainte de competiție a funcționat perfect. Am avut un parcurs ascendent și am reușit să stăm departe de penele de cauciuc. Răducu a ascultat indicațiile mele și astfel am reușit să trecem peste toate momentele dificile ale acestui raliu. Sunt convinsă că obțineam un rezultat foarte bun dacă pe Șanta de noapte nu ne-ar fi trădat una din planetarele mașinii. Deja ne pregătim pentru următorul raliu la care vom participa tot cu ajutorul partenerilor BCR Leasing, Colina Motorsport, Continental si cotidianul Viața Liberă, cărora le mulțumesc și eu pentru susținere.

 

La cursa de la Sibiu echipajul Radu David (pilot)-Mihaela Beldie (navigator) au luat startul la clasa 9 pe un autoturism Dacia Logan.

Petter Solberg a fost la Raliul Sibiului Romania

  • Petter Solberg a fost pentru prima oara la Sibiu
  • Patrik Flodin, pilotul echipei Petter Solberg Engineering, a terminat pe 2
  • Petter Solberg a fost invins de Oliver, baiatul sau, in cursa virtuala pe Playstation

 

Petter Solberg a fost una dintre vedetele prezente la Raliul Sibiului Romania. Pentru pilotul echipei Ford din WRC aceasta a fost prima prezenta la o etapa din Intercontinental Rally Challenge in calitate de sef al echipei Petter Solberg Engineering.

 

Petter Solberg, campion mondial de raliuri in 2003 si actualemente pilot de uzina Ford in WRC, a fost prezent la Raliul Sibiuui Romania pentru a-l sustine pe Patrik Flodin in etapa din Intercontinental Rally Challenge. Pentru norvegian aceasta nu a fost prima vizita in Romania, dar Solberg a fost impresionat de atmosfera de la Sibiu: „A fost superb. Atmosfera la raliu a fost incredibila. Locatia aleasa pentru parcul de service este perfecta”, a spus norvegianul.

 

Pentru Petter Solberg aceasta a fost prima prezenta, in calitate de sef de echipa, la o etapa din Intercontinental Rally Challenge, iar Patrik Flodin l-a rasplatit cu o clasare pe locul secund si cu premiul „Colin McRae Flat Out Trophy”. „Toata lumea a muncit din greu. Nu a fost un raliu usor. Tinand cont de bugetul si timpul avut la dispozitie cred ca ne-am descurcat bine. Imi pare rau ca nu am reusit sa ma implic mai devreme, dar tinand cont de ceea ce fac, nu este deloc usor”,  a spus Solberg.

 

Chiar daca nu a luat startul in Raliul Sibiului, Petter Solberg a avut ocazia sa piloteze pe simulatorul de la cortul Eurosport Romania. Norvegianul a fost invins in cursa virtuala chiar de Oliver, fiul sau. Mai mult ca sigur si viitorul sau va fi legat tot de sporturile cu motor. „Cred ca trebuie sa incerce orice. Trebuie sa poata controla o masina pe orice suprafata si in orice conditii. Daca poti sa conduci o masina cu un set-up prost, atunci poti sa conduci orice. Oliver se antreneaza acum cu cross cart-uri si sigur va incerca si alte lucruri inainte sa se apuce de raliuri”, a mai adaugat Petter Solberg.

 

Etapa de la Sibiu a fost un succes pentru echipa Petter Solberg Engineering. Patrik Flodin, pilotul echipei, a ajuns de pe locul 45, dupa primele probe de vineri, pana pe locul secund. Suficiente motive pentru ca echipa sa revina la Sibiu si in 2013. „Totul a fost perfect aici. Atmosfera, parcul de service, podiumul, Piata Mare, totul. Daca vom mai avea ocazia, sigur vom lua startul din nou la Raliul Sibiului”, a completat Petter Solberg.

Ghinion pentru Giri la Sibiu

Prima etapă românească din istorie din cadrul IRC (Intercontinental Rally Challenge) în România, Raliul Sibiului, s-a dovedit a fi una cu ghinion pentru Dan Gîrtofan și navigatorul său, Adrian Berghea. Cei doi au fost nevoiți să abandoneze chiar pe a doua probă specială a cursei, după ce Škoda Fabia S2000 a fost avariată de un bolovan aflat pe traseu, mașina răsturnându-se pe partea laterală. După o noapte întreagă în care echipa tehnică a făcut minuni, Giri și Adi au continuat competiția a doua zi, sub incidența regulilor Super Rally, reușind să câștige toate probele (dacă e să luăm în calcul doar Campionatul Național de Raliuri), demonstrând că au deslușit multe din secretele noii mașini.

foto: motormedia.ro

A fost un raliu care s-a transformat într-un test. Și asta pe greșeala mea. N-am avut un bolovan de pe PS 2 în notițe, pe care l-am agățat cu interiorul, s-a rupt bieleta de direcție și ne-am răsturnat pe o parte. Băieții au lucrat până la 4 dimineața ca să repare mașina și mă bucur că au reușit să o pună la punct și le mulțumesc foarte mult. Apoi, în condițiile în care mașina a fost reparată, era și păcat să nu continuăm cursa pe regulile super rally. Obiectivul nostru era să câștigăm probe și să nu rămânem cu kilometri de speciale mai puțin decât ceilalți colegi ai noștri din campionat”, a spus Dan Gîrtofan.

 

Giri a mai adăugat că mă bucur că am reușit să continuăm raliul, chiar dacă a fost cu regulile super rally. S-a dovedit a fi o alegere insiprată, pentru că am câștigat toate probele speciale, lucru ce ne-a adus pe primul loc în clasamentul zilei de sâmbătă, dar și niște puncte importante, care se vor contoriza la sfârșitul anului dacă va fi nevoie de ele. Per total, ne-am simțit bine în mașină, iar acest lucru începe să se vadă în evoluția pe probele speciale. Doar un ghinion ne-a privat de un rezultat bun”.

 

Directorul mărcii Škoda în România, Vlad Rusu, a apreciat că Raliul Sibiului a fost, conform așteptărilor, unul foarte dur, atât pentru concurenți, cât și pentru mașini. Din păcate, o piatră de dimensiuni considerabile a oprit evoluția foarte bună din ziua 1. Efortul echipei este demn de toată lauda, ei reușind să refacă mașina, astfel încât în ziua a doua, în regim de Superrally, Giri a obținut timpi excelenți pe specialele zilei, timpi cu care ne-am fi luptat cu brio în clasamentul iRC și cu care am fi dominat autoritar lupta din campionatul intern. Raliul Sibului a fost motorsport pur, având toate ingredientele care fac acest sport atât de special și frumos. Sunt mulțumit de imaginea pe care am construit-o la Sibiu, privim cu încredere spre următoarea etapă din campionatul intern, unde sperăm să salutăm pe probe cât mai mulți fani ai mărcii și în general fani motorsport”.

 

Dan Gîrtofan dorește să le mulțumească partenerilor principali Škoda România și Alexandrion Grup România pentru sprijinul lor, dar și celorlalți susținători foarte importanți, Mobil 1 prin Lubexpert România, Fidelis Energy România și www.prorallyperformance.ro, care au făcut posibil întregul proiect din 2012.

Galerie foto IRC Raliul Sibiului 2012

In perioada 19-21 iulie a avut loc Raliul Sibiului, etapa care in acest an a facut parte din Intercontinental Rally Challenge. Pentru Romania aceasta competitie a reprezentat evenimentul anului in materie de motorsport si astazi avem placerea sa va prezentam cateva imagini surprinse de colegul nostru Catalin Oprea prin obiectivul sau.  

 

[nggallery id=314]

Radu David a debutat în CNR la Sibiu Rally Romania 2012

Raliul Sibiului a reprezentat pentru tânărul Radu David un pas important în cariera sa de pilot, după performanţele din Campionatul Naţional de Slalom Paralel şi obţinerea titlului de campion la juniori, în sezonul competiţional 2011. Primul raliu a fost unul impresionant pentru Radu David, având în vedere faptul că Raliul Sibiului a reprezentat anul acesta etapă în Intercontinental Rally Challenge. O competiţie dură, probe speciale dificile şi competitori de top – au fost provocările cărora tânărul sibian de numai 17 ani le-a făcut faţă cu brio. Cu un nou partener, Continental, care i-a susţinut debutul în Campionatul Naţional de Raliuri, alături de BCR Leasing şi Colina Motors, Radu David este pregătit de performanţe notabile în etapele viitoare la care va participa.

Radu David: „Am aşteptat cu nerăbdare acest raliu şi ne-am pregătit foarte bine pentru a ne atinge obiectivele. Fiind primul raliu la care am luat startul, cel mai important era să ajungem la final şi să acumulăm kilometri de probă specială, într-o cursă foarte dificilă. Joi, la startul festiv, am fost impresionaţi de numărul mare de spectatori care au venit să ne susţină şi ne-am simţit excelent în compania lor. Organizarea raliului a fost deosebită, demnă de o competiţie internaţională, în schimb probele, extrem de casante şi foarte solicitante pentru maşinile de concurs.

 

Din păcate pentru noi, pe ultima probă specială a primei zile au aparut unele probleme tehnice care ne-au obligat să abandonăm şi care nu ne-au permis să continuăm a doua zi. Până în acel moment noi ne-am simţit excelent în maşina de concurs si cred că ne-am descurcat foarte bine pentru primul raliu. Acum suntem optimişti şi nerăbdători să ne urcăm din nou în maşina de concurs. De asemenea, suntem entuziasmaţi de atmosfera din echipă şi de modul în care echipa tehnică de la Colina Motors abordează totul. Mulţumim BCR Leasing şi Colina Motors pentru că ne susţin la început de drum şi vom face tot ce ne stă în puteri pentru ca în cel mai scurt timp posibil să obţinem şi primele performanţe în raliuri.

 

Radu David a debutat la vârsta de 13 ani în Campionatul Naţional de Slalom Paralel, cu un Volkswagen Golf II. În 2008 ocupa deja locul al patrulea în clasamentul juniorilor, iar în 2009, locul trei la juniori şi cinci la general. Cu patru victorii din şase posibile, câştigate cu un Renault Clio II de grupa N, Radu David a obţinut în 2011 titlul de campion la juniori şi locul trei în clasamentul general al Campionatului Naţional de Slalom Paralel.

O cursa strategica

  • Alex Filip si Bogdan Iancu s-au aflat la debutul international si au obtinut 12 puncte  in IRC 2WD Cup
  • Prin succesul de la Sibiu, echipajul cu numarul 10 a facut un pas important in atingerea obiectivului in CNRD
  • Dupa peste 200km de proba speciala, Renault-ul Clio R3 Maxi Evo nu se resimte si este gata pentru urmatoarea etapa

 

Pentru Alex Filip si Bogdan Iancu, participarea la Sibiu Rally Romania a insemnat un vis implinit, tinand cont ca aceasta runda le-a oferit prilejul de a debuta pe plan international. La finalul competitiei, satisfactia avea sa le fie dublata de punctele obtinute in IRC 2WD Cup, dar si de rezultatele foarte bune obtinute in ierarhia interna, care le permit sa faca inca un pas catre titlurile nationale in disputa masinilor cu doua roti motrice si la Clasa 5.

 

De altfel, in stabilirea strategiei pentru aceasta cursa, Alex.Filip si Bogdan Iancu au tinut cont de situatia la zi in ierarhiile CNR, de coeficientul 1,5 cu care urma sa fie multiplicat rezultatul de aici, dar si de faptul deja cunoscut ca la Sibiu nu este indicat sa te afli in postura de a ataca. „Am mizat pe constanta si fiabilitate, iar rezultatele arata ca am facut alegerea potrivita, spune Bogdan Iancu. Alex. Filip il completeaza: Probele au fost asa cum le stiam, dure. In plus, in prima zi de concurs am fost incurcati de praful ridicat de concurentul din fata noastra, care era mai lent, si am pierdut timp pretios fata de adversarii nostri directi. Tinand cont de acest context, am adaptat din mers strategia dupa iesirea din cursa a lui George Grigorescu, principalul nostru adversar tinand cont ca ambii concuram nu doar la 2RM ci si la Clasa 5. Am mers in ziua secunda pe un ritm conservator si protectiv si am izbutit sa terminam raliul cu masina in perfecta stare, fara vreo problema tehnica, si sa ne numaram intre cei care nu au suferit nicio pana de cauciuc“.

 

Finalul avea sa gaseasca echipajul cu numarul 10 (care, de aceasta data, tinand cont ca intrecerea a contat si in IRC, a purtat numarul 25) pe pozitia a patra in IRC 2WD Cup, pe locul secund in competitia interna rezervata masinilor cu doua roti motrice  si in calitate de invingator detasat la Clasa 5. Ne bucura punctele izbutite in IRC, dar mai cu seama cele pe care le-am contabilizat in intrecerea interna. Si, in plus, am fost placut impresionati de publicul numeros care a asistat la Raliul Sibiului si care ne-a aplaudat ori de cate ori a avut ocazia. Rezultatul obtinut aici ne sporeste sansele de a ne atinge obiectivele propuse, consolidandu-ne pozitia de lider in toate competitiile la care participam: doua roti motrice, Clasa 5 si echipe. Sigur, pana la finele campionatului mai sunt 3 etape foarte importante si trebuie sa ramanem concentrati pana la final, spune Alex. Filip.  

 

Atat el, cat si Bogdan Iancu, au tinut sa felicite organizatorul pentru calitatea competitiei. Toti cei care au participat la acest eveniment au avut cuvinte de lauda. Noi deja ne gandim la Sibiu Rally 2013 si speram ca anul viitor sa avem din nou ocazia de a lua startul in Intercontinental Rally Challenge“.

 

Urmatoarea etapa a Campionatului National de Raliuri va avea loc la Arad si se va derula in perioada 17-18 august.

 

Alex Filip si Bogdan Iancu sunt sustinuti in 2012 de Orange, BCR Leasing, Renault, Michelin, HD Video, Mobil 1 prin Star Lubricants, Computerland, Hotel Hilton Sibiu, Colina Motorsport si, in calitate de partener media, de GSP TV.