Raliul Moldovei Moinești, o nouă provocare pentru Giri

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza (Škoda Fabia S2000) au în față, în weekend, o nouă etapă din cadrul Campionatului Național de Raliuri Dunlop: Raliul Moldovei Moinești. Cu o suprafață mixtă, formată din macadam, dar și cu porțiuni de asfalt și beton, competiția moldavă se anunță a fi una selectivă, ce le poate pune probleme participanților și poate influența chiar și lupta la vârf. De altfel, disputa pentru primele locuri se anunță una foarte interesantă, în condițiile în care câștigătorul primelor 3 runde, Simone Tempestini, nu va lua startul la clasa 2, ci la clasa 5.

giri

Pentru Giri și Tudor, cursa băcăuană reprezintă un nou prilej de a arăta că merită încrederea fanilor și că pot fi din nou printre protagoniști. „Abia am terminat de efectuat recunoașterile și pot să spun că probele sunt foarte frumoase și se prezintă în condiții bune. Specialele Hemeiuș și Trebeș sunt foarte interesante și cu o suprafață de rulare bună, în vreme ce proba regină, Moinești, este singura care ar putea pune probleme, și asta din cauză că s-a mai deteriorat un pic partea de asfalt și betoane. Cred că se vor întrebuința multe cauciucuri acolo. Cât privește noua probă, Runcu, chiar dacă este una scurtă, este foarte tehnică și sunt curios cum ne vom descurca pe ea. Legat de lupta pentru victorie, în ciuda faptului că Simone nu va lua startul cu o mașină de clasa 2, «bătălia» va fi foarte interesantă, pentru că sunt multe echipaje în față, care beneficiază de materiale de concurs de top și care merg foarte tare. Sperăm ca și noi să fim implicați în această dispută pentru primele locuri și să ne putem bucura la final”, a declarat Dan Gîrtofan.

 

Pe lângă Škoda România, Porsche Finance Group, Mobil 1 prin Lubexpert România, Mipa și Presto prin Rompresto Trading, ProX România, Dan Gîrtofan este bucuros să anunțe că încă un partener a ales să-l sprijine pentru sezonul 2015 al CNRD: Axeon Airfresh. Axeon este o companie brașoveană producătoare de odorizanți auto (de diferite forme și arome), accesorii auto și produse pentru casă. „Suntem foarte încântați să anunțăm că am început colaborarea cu un nou partener, firma Axeon Airfresh, ce ne va sprijini pentru restul sezonului și sperăm, poate și anul viitor. Ne bucurăm că au încredere în noi și vreau să-i asigurăm că vom face totul ca împreună să avem numai de câștigat”, a mai precizat Giri.