Rezumatul Raliului Argeșului CATENA – Powered by Peugeot 2020

Debutul sezonului 2020 de raliuri a avut loc în weekend-ul încheiat în județul Argeș, pe unele dintre cele mai interesante drumuri, pline de provocări interesante pentru concurenți. Raliul Argeșului a revenit anul trecut în calendarul Campionatului Național de Raliuri sub organizarea ACS DTO Rally și a stabilit referința în standardele de organizare ale unei competiții în România.

Competiția a programat șase probe speciale pe durata a două zile de concurs, timp în care cele peste 60 de echipaje s-au luptat cu cronometrul pe o lungime de aproape 400 de kilometri totali. În prima zi de cursă, piloții și copiloții au concurat în zona Municipiului Câmpulung Muscel, pentru ca ziua secundă să programeze patru speciale rapide și pline de provocări pe Transfăgărășan, de la Barajul Vidraru până în golul alpin, la Cabana Capra.

 

Raliul Argeșului CATENA – Powered by Peugeot 2020 a debutat vineri, cu două parcurgeri ale noutății pregătite de organizatori: proba ”Godeni”. Tehnică, de viteză, cu multe provocări pentru echipaje, speciala a reprezentat un început excelent de sezon. Simone Tempestini și Sergiu Itu au stabilit de două ori timpul de referință și s-au instalat în fruntea clasamentului general FIA vineri seară.

Înscriși pe ultima sută de metri înaintea timpului limită, Dan Gîrtofan și Tudor Mârza au fost foarte rapizi pe probele speciale de vineri și au ocupat locul secund în clasamentul general provizoriu, fiind urmați în mod surprinzător pe podium de către Norbert și Francesca Maior. La revenirea pe un Mitsubishi Lancer EVO IX, o mașină cu care a concurat multiple sezoane în anii trecuți, echipajul format din Valentin Porcișteanu și Dan Dobre se afla pe patru la finalul primei zile de concurs, în timp ce Alexandru Pițigoi și Anton Avram, la bordul unui superb Porsche 911 GT3, stabileau timpul de referință în cadrul clasei 12 și urcau pe podiumul clasamentului general open.

 

Sâmbătă, Transfăgărășanul a fost gazda Raliului Argeșului 2020, cu patru probe speciale „alergate” atât în urcare, cât și în coborâre. Echipajele au parcurs drumul șerpuit de pe malul lacului Vidraru, de la baraj până la Cabana Capra, acolo unde au fost așteptați de cele mai spectaculoase viraje ale competiției. După ce s-au întors pe același drum, cei mai rapizi piloți și copiloți au fost premiați în cadrul unei festivități unice, desfășurată pe Barajul Vidraru.

 

Simone Tempestini și Sergiu Itu au fost, din nou, cei mai rapizi, reușind să se impună pe aproape toate probele speciale ale competiției. Astfel, echipajul Napoca Rally Academy se impune în debutul sezonului 2020 de raliuri și obține a doua victorie consecutivă în Raliul Argeșului. Dan Gîrtofan și Tudor Mârza au menținut ritmul excelent din prima zi și pleacă de la Pitești cu argintul cursei, în timp ce Valentin Porcișteanu și Dan Dobre cresc viteza și își adjudecă ultima treaptă a podiumului clasamentului general FIA.

Echipajul frate-soră Norbert și Francesca Maior are un ritm incredibil pe probele speciale, încheie Raliul Argeșului 2020 pe locul 4 în clasamentul general FIA și se impune în categoria mașinilor cu tracțiune față 2FWD. Al treilea în clasamentul OPEN, cel care ia în considerare toate mașinile de concurs, echipajul Alexandru Pițigoi / Anton Avram s-a impus în cadrul clasei 12 la bordul superbului Porsche 911 GT3.

 

Printre învingătorii Raliului Argeșului în diferite clase sau categorii se numără Valentin Porcișteanu și Dan Dobre (clasa RC2N), Mihai Manole și Marc Banca (clasa RC3), Norbert și Francesca Maior (clasa RC4), Adi Iliescu și Rareș Badea (clasa 11) și Alexandru Pițigoi și Anton Avram (clasa 12). În cupele monomarcă s-au impus Dănuț și Lucian Budai (Swift Cup și clasa RC5) și Raul Badiu alături de Teodor Gabriel Găina (Cupa Dacia), în timp ce campionatul secund Rally2 a fost adjudecat de Emanuel și Denisa Resiga. Fiind prima etapă a Campionatului Național de Raliuri pentru Vehicule Istorice, Raliul Argeșului a avut la start patru mașini superbe, cel mai rapid echipaj fiind Gunther Graef/Bogdan Iancu la bordul unui BMW 1602.

 

Pe parcursul celor două zile de concurs, fanii au putut urmări Raliul Argeșului pe website-ul competiției și pe multiple pagini de socializare, printre care și Eurosport România. Cele mai importante momente ale cursei au fost transmise LIVE, spectatorii de acasă având la dispoziție peste 4 ore de filmări, însoțite de comentariu și interviuri ”la cald” cu concurenții. Cele peste 130.000 de vizualizări unice demonstrează că cei aproximativ 5 kilometri de probă specială transmiși au reprezentat un punct de interes pentru fanii sportului cu motor în weekendul încheiat.

 

 

Raliul Argeșului CATENA – Powered by Peugeot este un eveniment organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, susținut de Consiliul Județean Argeș, Primăria Municipiului Pitești și CATENA, cel mai mare lanț de farmacii din România, deținut de grupul Fildas.

Mașina oficială a Raliului Argeșului este oferită de Trust Motors – Importator oficial al mărcilor Peugeot, Citroën şi DS în România.

Parteneri: Total, DTO Rally, Tellur, Hotel & Restaurant Celly.