Victorie impresionantă a bulgarului Kamenov în Trofeul Teliu


La volanul unui Mitsubishi Lancer Evo VIII, Lyuben Kamenov a câştigat Trofeul Teliu, cea de-a şasea rundă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă. Campion al Bulgariei, Kamenov a impresionat la Teliu, câştigând la chiar prima sa participare în această etapă. Locul secund i-a revenit lui Andrei Dumitrescu (Tatuus), pilotul singurului monopost din concurs, iar treapta finală a fost ocupată de Lucian Răduţ (Mitsubishi Lancer Evo VIII).

 14191713_10207162745014346_967694983_o

A fost pentru a treia oară când Lyuben Kamenov a luat startul într-o etapă din campionatul românesc de viteză în coastă. El a mai urcat pe podium anul trecut la Rânca şi a obţinut un loc 4 în Marele Premiu al Oraşului Braşov din acest sezon. Trofeul Teliu reprezintă prima sa victorie din România iar faptul că nu a mai “alergat” pe acest traseu până acum nu a fost o problema pentru el. Mai mult, Kamenov a fost foarte aproape să bată recordul din 2013 deţinut de Lucien Hora, fiind mai lent decât acesta cu doar 0.065 secunde.

 

Şi locul 2 reprezintă o premieră, Andrei Dumitrescu reuşind primul său podium din acest an. Deşi la finalul primei manşe de concurs nu se afla în primii trei, Dumitrescu a reuşit un timp foarte bun în manşa secundă, fiind alături de Kamenov singurul care a scăzut sub un minut şi 40 de secunde. Şi Lucian Răduţ şi-a îmbunătăţit rezultatul primei manşe de concurs şi a încheiat pe podium. Bogdan Cuzma (Mitsubishi Lancer Evo IX) a fost marele perdant al manşei secunde de concurs, reuşind doar cel de-al patrulea timp, poziţie pe care a ocupat-o şi în clasamentul final. În aceste condiţii, Răduţ a reuşit să mai reducă din avansul pe care Bogdan Cuzma îl are în fruntea clasamentului general.

 

Campionul Paul Andronic (Mitsubishi Lancer Evo V) obţinut cel de-al cincelea timp, devansându-i pe Eduard Stan (Mitsubishi Lancer Evo VIII) şi pe Armando Battocchi (Ferrari 458 Challenge). Alex Mirea a avut o evoluţie excelentă pe parcursul întregului weekend. La volanul unui BMW E346 SPF, Mirea a reuşit în final cel de-al optulea loc al clasamentului OPEN. În urma lui s-a clasat campionul naţional de raliuri Dan Girtofan, cel care a testat în condiţii de concurs maşina pe care o pilotează în acest sezon de CNR, Skoda Fabia R5.

 

Grupa N a avut parte de o desfăşurare spectaculoasă. Deşi fusese mai rapid cu aproape 2 secunde decât Alexandru Mitroi (Mitsubishi Lancer Evo X) în prima manşă de concurs, Călin Maniţiu (Subaru Impreza) a ieşit în decor pe ultima urcare. Este primul său abandon din acest sezon, după o evoluţie foarte bună, cu clasări pe locul 2 în primele două etape urmate de trei victorii consecutive. Victoria grupei N i-a revenit lui Alexandru Mitroi care a revenit pe prima treaptă a clasamentului. El a fost însoţit pe podium de Ion Nicolae (Mitsubishi Lancer Evo VIII) şi Cosmin Salistean (Mitsubishi Lancer Evo VI). Pentru a doua oară în acest sezon, Laurenţiu Ene (Honda Civic Type R) a câştigat categoria maşinilor cu 2 roţi motrice (sub 3500cc), devansându-l pe Andrei Şerban (Skoda Fabia). Duelul celor doi a fost unul palpitant, Ene reuşind o evoluţie foarte bună mai ales în manşa secundă de concurs.

Gabriel ENE

Adi Iliescu (Mitsubishi Lancer Evo VII) a câştigat grupa A reuşind să îl “bată” pe Bogdan Ungureanu (Mitsubishi Lancer Evo IX) în ambele manşe de concurs. Costi Stratnic (BMW Coupe) şi-a adjudecat victoria la grupa diesel în timp ce Julian Răduţă (Renault Clio) a fost cel mai rapid debutant.

 

Cătălin Cedric Ghigea (Alfa Romeo Alfetta GTV) a câştigat categoria istoricelor, mărindu-şi avansul în fruntea clasament. Ghigea a fost foarte aproape de a abandona înainte de ziua finală din cauza problemelor la cutia de viteze însă a reuşit să revină în concurs datorită eforturilor depuse de echipa să tehnică. Cel de-al doilea rezultat i-a revenit lui Costin Ganescu (Fiat X1/9) iar cel de-al treilea lui Dorin Alexandrescu (Volkswagen Golf GTI).

 

Trofeul Teliu s-a desfăşurat sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv şi a fost organizat de Auto Blic cu sprijinul Serviciilor de Poliţie Rutieră a judeţelor Braşov şi Covasna, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Braşov şi al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.

 

Consiliul Local şi Primăria Teliu au susţinut Trofeul Teliu în calitate de parteneri oficiali. Partenerul principal al evenimentului a fost Pro-X. Perteneri: Zizin – Ape Minerale Naturale, Rădăcini Motors şi Apel One Med.

 

Parteneri media: Kiss FM, Zile & Nopţi, Autorally.ro, NewsBV.ro

Comentarii

comentarii