3 podiumuri pentru 206 Racing Team la Cupa Resita

Cea de-a patra etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta a reprezentat pentru echipa 206 Racing Team prilej de bucurie odata cu obtinerea a trei podiumuri, pe unul dintre cele mai apreciate trasee de concurs montane din tara noastra.

Bogdan IVANUS a reusit sa isi imbunatateasca performanta buna obtinuta in etapa precedenta de la Poiana Brasov si a urcat pe locul 2 al grupei A2. El a fost urmat de coechipierul si bunul sau prieten Albu AURELIAN care a reusit, pentru prima oara de la debut, sa urce pe podiumul de premiere la aceasi grupa A2.  

 

Cea mai buna performanta a weekendului pentru echipa 206 Racing Team, i-a apartinut tot lui Bogdan IVANUS care a reusit sa obtina locul al treilea la clasa A.

Ma bucur nespus de mult pentru rezultatul meu. A fost o etapa foarte dificila pentru mine, datorita traseului foarte tehnic, dar in final am reusit sa obtin cel mai bun rezultat personal. Acest lucru nu poate decat sa ma bucure, mai ales ca rezultatul l-am reusit la Resita, la primul meu contact cu acest traseu. Nu ma asteptam la podiumul de la clasa A, eu eram concentrat pe lupta de la grupa noastra, A2, si a venit ca o surpriza. Vreau sa le multumesc colegilor mei din echipa pentru tot sprijinul acordat, in special lui Aurelian. Multumesc, totodata, si fanilor care au fost alaturi de noi pe marginea traseului de concurs si ne vedem la urmatoarea etapa.” declara Bogdan IVANUS dupa cea mai buna clasare la o etapa de viteza in coasta.

Aflat la primul sau podium de la debut, Aurelian ALBU declara: “Un traseu tehnic apreciat din acest punct de vedere de toti concurentii. Sigur ca ma bucur pentru rezultatul obtinut, este primul meu podium din cariera si sper sa fie doar primul dintr-o serie mai lunga. Suprafata de concurs a fost prea dura cu pneurile masinilor si acest lucru s-a simtit, cel putin la mine. Ne vedem la Sinaia.”   

 

Urmatoarea etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta va avea loc la Sinaia in perioada 20-21 iulie 2019, Trofeul Sinaia avand o traditie de peste 80 de ani prima cursa avand loc in anul 1934. 

 

Bogdan IVANUS si Aurelian ALBU sunt sustinuti in Campionatul National de Viteza in Coasta de Mobexpert Office si Motorsportnews.ro in calitate de partener media.