Aventura echipajului Napoca Rally Academy, Tempesta/Dorin Pulpea, in Raliul Monte Carlo s-a sfarsit abrupt, in ultima zi a competitiei, cu patru probe inainte de final.
Pe speciala de deschidere a zilei de vineri, ES 9 Montauban sur l’Ouveze – Eygalayes, la patru kilometri dupa start, ceva a cedat in sistemul de alimentare cu combustibil al Peugeotului 207 S 2000 si cei doi au fost nevoiti sa traga pe dreapta. Abandonul este cu atat mai frustrant cu cat echipajul Napoca Rally Academy se afla pe locul 22 in clasamentul general dupa ce, in dupa-amiaza zilei precedente, reusisera, cu ajutorul mecanicilor, sa surmonteze o situatie similara, au primit si o penalizare de 10 secunde pentru ca au intarziat un minut in punctul de control orar, apoi s-au si rasucit de doua ori pe ultima proba a serii de joi, proba in coborare si acoperita de zapada pe care au parcurs-o cu pneuri nepotrivite. Totul a fost insa in zadar, caci in chiar ultima zi a raliului, Tempesta si Dorin au trebuit sa se declare invinsi inainte de limita. “Totul a inceput bine astazi, prima sectiune a probei era foarte rapida, ne-am intrat repede in ritm, dar, la doar doi kilometri de la start, masina a inceput sa dea rateuri. Am retrogradat o treapta, masina a pocnit tare, dupa care am ramas fara putere aproape complet. In cele din urma am tras pe dreapta, am sunat la service, dar, spre deosebire de ieri, nu am mai putut porni orice am incercat. Dezamagirea este mare, mai ales ca ieri am depasit toate problemele. Nu am abandonat nici cand s-a stricat masina, nu am abandonat nici apoi, pe acea proba dificila acoperita de gheata si zapada pe care nu am avut cauciucuri cu cuie, asa ca ne vedeam deja la Monte Carlo, la finish. A fost, totusi, o experienta exceptionala, din care am invatat enorm. Dar, din pacate nu am ajuns la sfarsit si acest lucru strica toata povestea”, a declarat Tempesta imediat dupa abandon.
Pilotul Napoca Rally Academy rateaza astfel obiectivul pe care si l-a stabilit la plecarea din Cluj si de care era atat de aproape: parcurgerea celebrei Col de Turini la lumina farurilor.”Am abandonat pe ultima proba inainte de Col de Turini, nu mi-am indeplinit visul. Dar asta inseamna doar ca trebuie sa ma vin o data”, a incheiat, optimist, Tempesta.
Andi Hutanu