- Audi e-tron poate fi integrat în casa conectată
- Încărcare facilă și avantajoasă cu ajutorul energiei din surse fotovoltaice
- Parteneriat cu SMA Solar Technology și Hager Group
București, 15 iunie 2018 – Audi duce ideea mobilității electrice mai departe, dincolo de automobil, oferindu-le clienților o soluție personalizată. În acest scop, marca face echipă cu doi parteneri noi într-un proiect de conectare a modelului electric Audi e-tron cu infrastructura casnică a utilizatorului. Interacțiunea inteligentă cu sistemele de administrare a energiei casnice oferite de SMA Solar Technology și Hager Group permite încărcarea eficientă, la costuri avantajoase, inclusiv utilizare energiei din surse fotovoltaice, dacă se dorește acest lucru.
Audi oferă mai multe soluții de încărcare a automobilului de la sistemul electric de acasă, acesta fiind locul unde cei mai mulți utilizatori își încarcă automobilele electrice. Sistemul standard compact de încărcare permite, însă, alimentarea la o putere de până la 11 kW. Sistemul opțional de încărcare connect dublează această putere la 22 kW, motiv pentru care modelul Audi e-tron va fi echipat cu acest sistem opțional de încărcare. Sistemul connect de încărcare se poate conecta cu infrastructura casnică și prin sistemul WiFi al casei utilizatorului, iar, în combinație cu un sistem de management al energiei casnice (engl. home energy management system – HEMS), permite funcții de încărcare inteligentă. “Menținând-ne standardele de calitate Premium, ne dorim un automobil care să se integreze perfect cu locuințele inteligente conectate, pentru a oferi clienților o valoare adăugată reală. Din aceste motive am ales să colaborăm cu doi furnizori de top în domeniul sistemelor de management al energiei casnice, respectiv Hager Group și SMA Solar Technology. Astfel, putem oferi confort maxim la încărcarea electrică a mașinii,” a declarat Fermin Soneira, directorul departamentului de Marketing al Produselor Mărcii Audi.
Încărcare optimizată din punctul de vedere al prețurilor și al emisiilor de CO2
Cu sistemul de încărcare connect și echipat cu un sistem HEMS, clientul poate utiliza tarife variabile pentru energia electrică atunci când încărcă automobilul Audi e-tron. Sistemul are capacitatea de a încărca bateria în perioada din zi în care curentul electric este mai ieftin, ținând totodată cont de cerințele individuale de mobilitate, precum ora de plecare sau nivelul de încărcare al bateriei dorit. Sistemul de încărcare connect obține informațiile necesare privind tarifele din sistemul HEMS sau din datele pe care clientul le introduce în portalul myAudi. Dacă locuința este echipată cu un sistem fotovoltaic, clientul poate optimiza procesul de încărcare optând pentru curent electric generat fotovoltaic pentru a încărca automobilul Audi e-tron. SUV-ul electric ia în calul fazele însorite, conform previziunilor meteo, precum și fluxul de energie electrică la punctul de conectare al casei la sistemul electric public.
Protecție împotriva căderii sistemului electric
Funcția de încărcare inteligentă protejează, de asemenea, clientul împotriva unei posibile pene de curent. Clientul va încărca mereu mașina la capacitatea maximă permisă de sistemul electric casnic și de automobil. De asemenea, sistemul de încărcare ia în calcul necesarul de energie electrică al celorlalți consumatori, pentru a evita supra-încărcarea sistemului electric casnic. Clientul poate verifica statisticile individuale de încărcare și progresul în procesul de încărcare pe portalul myAudi și în aplicația myAudi. Alături de orele de încărcare și de volumul de energie electrică utilizată, sistemul mai oferă informații detaliate și despre costurile aferente. Aceste date sunt memorate pe un server securizat, portalul oferind funcții de analiză și export.
e-tron marchează începutul unei noi ere pentru marca Audi. Compania se transformă dintr-un producător clasic de automobile într-un furnizor de sisteme de mobilitate. Datorită opțiunilor variate de încărcare, cu soluții inteligente pentru acasă, dar și pentru la drum, clienții vor beneficia de automobilul electric fără compromisuri.