Recordul de participanți la o etapă a Campionatul Național de Viteză în Coastă Divizia 2 Dunlop, prezența a foarte mulți spectatori medieșeni pe traseul de concurs și o vreme însorită au fost factorii care au influențat pozitiv activitatea inimoșilor organizatori ai Cupei Mediașului, desfășurată în ultima duminică a lunii august.
33 de concurenți au evoluat duminică pe frumosul traseu Hula Baznei într-o întrecere extrem de ”liniștită”, fără ieșiri în decor, cu puține abandonuri tehnice, dar spectaculoasă. Toți participanții au fost aplaudați de mulțimea de spectatori aflați pe traseul de concurs.
”Suntem bucuroși ca am putut oferi numeroșilor participanți condiții bune de concurs și în a doua ediție a Cupei Mediașului” a declarat domnul Primar al Municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, prezent atât la întrecere cât și la festivitatea de premiere.
Domnul Primar Gheorghe Roman a mai adăugat ”doresc să vă anunț că prin această ediție am încercat și sper că am reușit să testăm capacitatea noastră organizatorică pentru o etapă de campionat național în sezonul 2019. Felicitări participanților, organizatorilor și salutări călduroase numeroșilor noștri concetățeni care au fost prezenți la eveniment.”
Evenimentul a fost organizat de Asociația Sportivă Mediaș Motorsport sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.
Evenimentul a fost susținut de Primăria și Consiliul Local Mediaș, SN DECO GROUP, JLG MANUFACTURING CENTRAL EUROPEAN , MAXI TOOLS, AUTO UTIL, SAFIR, GAMMIS, CONTRAST PUBLICITATE, MOBIL1 prin LUBEXPERT, BOSCH CAR SERVICE, DEOCON, PROSERV AUTO, ASIGURAREA GENERALI SpA, AT SERV, M&M STILL, AGROFERM, DEOCON, ALPINA SIRO, COMPLEX SELECT, L.R.H., DENNIS HOTEL, SPEDITION RO A TIR, SCHKABEL SPEDITION, DECOLUX MOBILA ABC, HOLIDAY LEADER (CALATORESTE CU RADU), ALPINA SIRO, TEXTILBROD, ARODENT.
Cupa Mediașului nu putea fi avut loc fără sprijinul Serviciului de Poliție Rutieră Sibiu, Biroului de Poliție Rutieră Mediaș, Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu.