GTC Trophy 2015 – Peste 50 de mașini se vor întrece în acest weekend

Peste 50 de mașini 4×4 vor lua startul la GTC Trophy 2015, compețitie de off-road organizată în acest weekend (25-27 septembrie) de clubul sportiv GTC Motorsport în stațiunea Sărata Monteoru din județul Buzău. GTC  Trophy 2015 – cea mai lungă zi din off road-ul românesc – se va desfășura sub egida F.R.A.S. – Federația Română de Automobilism Sportiv.

GTC.Trophy

Aflată la cea de a patra ediție, GTC Trophy vine anul acesta cu un format nou, în care cele trei zile de concurs clasice – două de traseu și una de Trial, vor fi condensate în circa 25 – 30 de ore, cu parcurgerea traseului atât ziua, cât și noaptea. O altă noutate este faptul că se navighează atât pe roadbook, cât și pe track.

 

Echipajele înscrise în concurs vor putea opta pentru trei clase competiționale, Open, Standard și Hobby, cu grade diferite de dificultate. Lungimea traseelor va fi de 150 – 200 km la clasa Open, 200 – 250 km la clasa Standard și aproximativ 150 km la clasa Hobby. Pentru a reuși, concurenții vor trebui să adopte o strategie eficientă, astfel încât la capătul celor 4 secțiuni de traseu și a probelor speciale să ajungă cu mașina întreagă și să se claseze cât mai bine.

Premiul cel mare se va acorda la clasa Open, constând într-un troliu în valoare de 10.000 de lei. Echipajele anunțate la start se vor lupta la propriu cu noroiul și cu oboseala, pentru a reuși să câștige acest premiu. Competiția va fi foarte strânsă și la clasa Standard, unde se vor întrece în jur de 30 de mașini, pe un traseu cu grad de dificultate mediu, pregătit de Alexandru Piedemonte – directorul clasei, a declarat Răzvan Cirap, organizatorul evenimentului.

GTC.Trophy1

Nou veniți la GTC Trophy sunt concurenții de la clasa Hobby, care vor avea parte atât de trasee frumoase cât și de un curs de off-road susținut de Romică Chiriac, cunoscut campion la clasa Extrem.

 

Clasamentul final va ține cont de punctajul obținut la cele două secțiuni ale concursului, traseu și Trial, iar premierea va avea loc sâmbătă seară, 26 septembrie, la Hotel Cazino, din Sărata Monteoru. De asemenea, participanții la Trial pot alege să se înscrie la Triatlonul Hitachi, un concurs de îndemânare tehnică, unde vor înfrunta probe precum: înlocuirea unei roți cu pistolul pneumatic cu acumulator, înșurubarea cât mai multor holtzșuruburi într-un panou OSB într-un minut și chiar o probă de tăiat lemne cu drujba.

 

Proba de Trial va avea loc sâmbătă, 26 septembrie, lângă stațiunea Sarata Monteoru, cu începere de la ora 15:30. Câstigatorii celor 3 clase – Open, Standard și Hobby – vor fi premiați la Hotel Cazino, începând cu ora 22.30. De la 23:00 va începe GTC Party, care va ține toată noaptea,  atmosfera fiind întreținută de cei de la trupa Folk Frate.

 

Partenerii principali ai evenimentului sunt Red Bull România, Hitachi Powertools România, Pick-Up.Ro, RUD România, Line-X Romania și GTC Auto. De asemenea, competiția este susținută și de Ferma Dacilor, Cabana Izvoranu, Hotel Cazino, Bristot, Ursus, Jidvei, Fasonare Otel, Vesta, Lex Protect, Human Performance Development International, Today Advertising, 4×4 Adventure, Șugăraș și Alu-Fix.