La 10.000 de viraje de titlu


11ed6159-3f78-4d1b-99d8-850c5e9c3b6e

 

  • Simone Tempestini este lider în Junior WRC cu un total de 93 de puncte
  • Turul Corsicii este cel mai dificil raliu pe asfalt din calendar
  • Juniorul Napoca Rally Academy a câștigat trei din cele 4 etape desfășurate până acum

Simone Tempestini și Giovanni Bernacchini au câștigat trei din cele patru etape programate până acum în Junior WRC. În Tuul Corsicii, juniorul Napoca Rally Academy poate obține punctele necesare pentru primul titlu mondial.

Cu victoriile pe macadam din Portugalia și Polonia, plus cea pe asfaltul din Germania, Simone Tempestini a ajuns la un total de 93 de puncte în Junior WRC. Ole Christian Veiby are 56 de puncte și este principalul său rival în lupta pentru titlul juniorilor dar și a premiului pus în joc pentru 2017: un program de șase curse în WRC2 la volanul unui model DS 3 R5.

Terry Folb și Vincent Dubert mai au și ei șanse matematice la titlu, dar trebuie să câștige ambele etape rămase în Junior WRC. Astfel, pe specialele din Corsica Simone Tempestini are prima minge de meci în duelul cu norvegianul Ole Christian Veiby.

 

47dfb70a-f10b-48de-977a-a5e2c6813640

 

Una din etapele legendare în WRC, Turul Corsicii va fi o adevărată provocare pentru piloți. Cu un total de peste 390 km de probă specială, etapa a zecea din Campionatul Mondial de Raliuri și a cincea din Junior WRC este a doua ca lungime din acest sezon. În plus, una din probe are aproape 50 km, iar alte două au peste 53 km lungime, fiind printre cele mai lungi din campionat.

 

117405ea-4bb2-4ae7-802e-b188bbb4d7a9

 

Pentru Simone Tempestini concurența nu vine doar din partea rivalilor direcți la titlu ci și din partea unor piloți locali care vor să se afirme pe teren propriu în competiția dedicată juniorilor. Cu o clasare pe podium, indiferent de celelalte rezultate, juniorul Napoca Rally Academy este campion mondial.

Vineri, în prima zi a raliului, sunt programate 4 probe speciale cu o lungime de 157,68 km fără niciun parc de service. Sâmbătă este cea mai lungă zi a raliului cu aproape 170 km de probă specială, iar duminică sunt programate doar două probe, una dintre ele fiind și cea mai lungă a raliului cu 53,78 km.

 

b7dadc8c-6e2e-4ce2-a635-d37b2242e2d6

 

Comentarii

comentarii