Ei, si ne-am dorit socializare. Si evident, am primit. Din plin si mult peste asteptari. Sincer. Nu stiu zau cum s-au bucurat de drumul pana aproape de Cetatea Sighisoarei cei de prin alte colturi ale tarii, insa grupul vesel din Iasi a avut ceva tribut de platit Cheilor Bicazului pentru peisajele ce le-a avut de oferit. O galma nou-nascuta si un ornament pentru bara fata lipsa. Si cam atat cu partile mai putin placute.
Si acum sa deschidem lista cu cele bune. Cea mai reusita intalnire mitsu.ro de pana acum dupa cum mi-ar face placere sa o numesc, incepe vineri seara cand majoritatea membrilor anuntati au ajuns la locul cu pricina. Am hotarat sa fie o seara dedicata relaxarii si cunoasterii mai bine intre membri, prin urmare am deschis discutii care de care mai interesante si… diverse sticle. A doua zi incepe dis-de-dimineata cu micul dejun urmat de surpriza care “vine pe platforma”. Ne adunam, admiram, ne miram si dam fiecare o tura cu “troleibuzul”. Sau doua, daca tot e la superoferta. Distractia aproape ca se incheie, unii din noi mai sadici insa profita de ocazie si rapesc pret de cateva momente si ASX-ul ajuns mai mult sau mai putin intamplator pe acolo. Ce sa le faci, doar sunt la pachet!
Stabilim apoi repede un plan de bataie pentru o deplasare prin imprejurimi. Recunosc, e dat la un moment dat putin peste cap din cauza unui drum forestier impracticabil, insa ingeniozitatea grupului gaseste rapid solutia salvatoare. Cautam un popas care sa ne ofere suficient spatiu si o panorama demna de o sedinta foto care sa corespunda exigentelor, o finalizam suficient de repede cat sa o luam la goana teferi si neatinsi de ploaie.
Acest mic inconvenient se rezolva dupa ce se dau doua-trei telefoane (stiam eu ca e bine sa ai si ceva cunostinte mai sus-puse), apoi poposim la Castelul Bethlen din localitatea mureseana Cris. In prag de consolidare, insa absolut superb. Ii ascultam povestea, il admiram, incep sa spun o rugaciune in gand ca doar Duminica e extragere si ma gandesc ca nu mi-ar sta rau in postura unui aristocrat medieval. Ma trezesc la realitate, ne retragem la Pensiunea Danes sa mai luam cate o gustarica, sa abuzam de piscina si sa ne pregatim pentru gratarul ce era planificat pentru cina.
Cina se desfasoara la pachet cu genul de socializare cu care ne-am obisnuit deja, iar ultimii “supravietuitori” reusesc sa identifice cararile spre camere odata cu lumina rasaritului. In ultima zi program de voie. Refacere, racoritoare, cafea si piscina. Apoi usor-usor incepem sa ne retragem pe la casele noastre, cu dorinta de a ne revedea cat mai curand si de ce nu, in numar mai mare.
Capac!