Investiții masive BMW în România pentru dezvoltarea de noi tehnologii

 

 

O soluție gândită de un inginer german în România rezolvă problema autonomiei mașinilor electrice și promite dezvoltarea rapidă a industriei. BMW anunță investiții importante în cele două companii care au dezvoltat noua tehnologie: Caracal Electrics și Pleșcoi Micro Conductors.

 

În ultimii ani, deși au fost prezentate constant o serie de modele noi, piața de automobile electrice nu a atins încă volume importante. Una din cele mai mari probleme care trebuia depășite era cea a autonomiei reduse, având în vedere că până acum majoritatea modelelor în ofertă nu depășea o autonomie de 160 km.

 

Totul a plecat de la observațiile din București. Eram fascinat de abiltiatea șoferilor voștri de a se strecura în trafic, pe liniile de tramvai. Tramvaiele funcționează cu multă electricitate. De aici până la soluție a fost un singur pas. Un pas curajos!“ explică Ingo Mueller, inginerul care a imaginat soluția.

 

Este vorba de un sistem de încărcare rapidă care se contectează automat la liniile de tensiune ale tramvaiului, atunci când automobilul merge pe șinele acestuia. Sistemul, botezat Fast Utility Recharge Terminal, se extinde automat din acoperișul automobilului, imediat ce acesta se urcă pe linia de tramvai. Este vorba de o tijă metalică ultra-flexibilă care este echipată cu sârmă de cupru și cu un sistem rapid de prindere, un clește tip gheară, dezvoltat în laboratoarele Caracal Electrics.

 P90047138

Pleșcoi Micro Conductors a dezvoltat un algortim ultraprecis de poziționare GPS, combinat cu o cameră video poziționată în parbirz, detectează când mașina rulează sub liniile de tramvai și extinde brațul flexibil. După parcugerea a numai 10 km în modul F.U.R.T. bateria se încarcă la un nivel de 80%. Bineînțeles că nu trebuie să subliniem că soluția reduce semnificativ costurile de funcționare ale automobilelor electrice, deja la un nivel deosebit de redus.

 

În total sunt prognozate investiții de 300 milioane Euro care vor genera 66 locuri de muncă în cadrul fiecăriei fabrici, dar este de așteptat să aducă un aport important în dezvoltarea economiei locale a celor două localități.

De la carbon la tramvai, din Satele Unite la Caracal

 

Cu debutul pe piață anunțat pentru sfârșitul acestui an, BMW i3 este primul automobil electric de serie produs de BMW care vine și cu o premieră importantă în industrie: primul model de serie mare care folosește o caroserie exclusiv din fibră de carbon (CFRP). În acest sens BMW a făcut investiții importante într-un joint venture cu SGL Carbon – au fost dezvoltate două fabrici noi, la Moses Lake (SUA) și Wackersdorf (Germania).

 

Urmează acum un nou pas de investiții în două fabrici, de data aceata din România, pentru a asigura tehnologia de conectare la liniile de tramvai. În același timp cele doua comapnii lucrează și la un sistem de conectare la rețeaua de troleibuze.

 

BMW Group

 

BMW Group este liderul mondial al constructorilor premium de automobile şi motociclete datorită mărcilor BMW, MINI şi Rolls-Royce. În calitate de companie ce operează la nivel global, BMW Group dispune de 28 de locaţii de producţie şi asamblare în 13 ţări şi are o reţea de vânzări în peste 140 de ţări.

 

În 2012, BMW Group a vândut, la nivel mondial, aproximativ 1,85 milioane de automobile şi peste 117.000 motociclete. Profitul brut pentru anul fiscal 2012 a fost de 7,82 miliarde de euro, iar veniturile au atins pragul de 76,85 miliarde de euro. La 31 decembrie 2012, BMW Group dispunea de o forţă de muncă de 105.876 de angajaţi.

 

Dintotdeauna, succesul BMW Group s-a bazat pe gândirea pe termen lung şi pe acţiunea responsabilă. Astfel, compania a pus bazele unei dezvoltări durabile în plan ecologic şi social prin lanţul de valori, responsabilitatea vastă a produselor şi un angajament clar pentru conservarea resurselor ca parte integrantă a strategiei sale. Ca urmare a eforturilor sale, BMW Group a fost desemnat – de-a lungul ultimilor opt ani – lider al industriei în Dow Jones Sustainability Indexes.