Tag Archives: cercetasii romaniei

Mercedes-Benz România a fost alături de cercetași în aventurile lor din județul Braşov

 

  • Mercedes-Benz România este de cinci ani partener al Cercetaşilor României, în calitate de Maşină Oficială.
  • Pe 8 și 9 august, cercetașii prezenţi în Campul Cercetăşesc din comuna Cristian, judeţul Braşov, au avut parte de o vizită cu multe surprize din partea Mercedes-Benz România.
  • Până la finalul lunii august, autovehiculele Mercedes-Benz Citan, Sprinter şi Vito vor fi la dispoziţia tuturor cercetaşilor, pentru călătorii şi activităţi logistice desfăşurate în cele mai bune condiţii, în cadrul Festivalului de Campuri Cercetășești.

 

 Mercedes-Benz  & Cercetasii Romaniei 1 (2)

 

Mercedes-Benz România a fost din nou un partener de nădejde al cercetaşilor de toate vârstele, celebrând 5 ani de colaborare cu Organizația Națională “Cercetașii României”. În perioada iulie – septembrie 2014, Mercedes-Benz sprijină Festivalul de Campuri Cercetășești, ce numără peste 700 de copii și tineri din peste 30 de județe din întreaga țară.

 

Al cincilea an de colaborare dintre Mercedes-Benz România şi Cercetaşii României, ca şi ceilalţi de până acum, a fost caracterizat de energie, entuziasm şi spirit civic. Ne-am propus să sprijinim fiecare cercetaş să devină un om mai bun, un cetăţean cu valori morale puternice, care să lase o lume mai bună în urmă, aşa cum sublinia şi Gottlieb Daimler: The best of nothing!”, declară Gabriel Crăciun, Corporate PR Mercedes-Benz România.

 

Pe 8 şi 9 august, în localitatea Cristian (judeţul Braşov), Mercedes-Benz România a fost alături de Exploratori în campul cercetăşesc “Sterie Stinghe”. Tinerii cercetaşi cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani au fost oaspeţii Țării Bârsei, unde au descoperit legendele Castelului Bran şi ale Cetăţii Râşnov, peisajele Cheilor Râşnoavei, frumuseţea Parcului Naţional Piatra Craiului și poveştile impresionante ale locuitorilor. Mai mult, cercetașii au învățat să-și facă propria așezare, s-au întrecut în realizarea unor meșteșuguri locale și au ajutat comunitatea din Cristian care i-a găzduit.

 

În această aventură, Mercedes-Benz România a oferit Exploratorilor tricouri şi eşarfe cu însemnele cercetăşeşti. În plus, a recompensat cu premii cele mai surprinzătoare poveşti spuse de tineri în jurul focului de tabără, în noaptea de vineri, 8 august.

 Mercedes-Benz  & Cercetasii Romaniei 1 (1)

Apoi, în prima parte a zilei de sâmbătă, tinerii cercetaşi şi reprezentanţii presei locale şi centrale au fost invitaţi în cadrul unui eveniment special. Bucurându-se de participarea lui Cătălin Ștefănescu, realizatorul emisiunii „Garantat 100%” de la TVR 1, evenimentul a prezentat rezultatele colaborării de cinci ani dintre Mercedes-Benz România şi Organizația Națională “Cercetașii României”. Mai mult, au fost celebrate printr-o expoziţie de fotografie şi opt personalităţi legendare din istoria Mercedes-Benz şi cea a Organizaţiei Mondiale a Mişcării Scout: Gottlieb Daimler, Carl Benz, Béla Barényi, Emil Jelinek, Paul McCartney, Steven Spielberg, Jacques Chirac şi Carl Gustaf al XVI-lea.

 

Mercedes-Benz este Maşina Oficială a Festivalului de Campuri Cercetășești.Două autovehiculele comerciale uşoare Mercedes-Benz Vito, un Citan şi un Sprinter sunt la dispoziţia cercetaşilor pe întreaga perioadă de desfăşurare, pentru a le oferi tot confortul şi siguranţa necesară în transportul persoanelor şi materialelor. Mercedes-Benz România îşi reconfirmă angajamentul de cinci ani faţă de Cercetaşii României, punând accent pe siguranţă, responsabilitate şi grija pentru comunitate.

 

Autovehiculele comerciale Mercedes-Benz pentru care cercetaşii au optat sunt variantele care le asigură eficiența și securitatea de care au nevoie. Aceste modele au funcții ce oferă o siguranță maximă la parcurgerea unor distanţe lungi sau pentru expediţii, pe trasee cât mai variate și în orice condiţii de drum. În plus, autovehiculele Mercedes-Benz sunt caracterizate de flexibilitate ridicată, robusteţe şi dinamicăși acordă o atenţie deosebită mediului înconjurător, utilizând tehnologii ce eficientizează consumul de carburant şi reduc emisiile.

 

Festivalul de Campuri Cercetăşeşti a debutat la 27 iulie, prin deschiderea Campului Național de Lupișori (adresat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani), derulat în Țara Făgărașului. Aventura cercetaşilor a continuat în campurile naționale tradiționale adresate Temerarilor (11-14 ani) și Exploratorilor (15-18 ani). În luna august, la Sibiu, este găzduit Campul de artă, meșteșuguri și pricepere (18-26 august – Centrul Cercetăşesc Nocrich – H.C. Habermann, Sibiu), în timp ce localitatea Cioclovina din Hunedoara este spațiul de desfășurare a activităţilor de explorare a Munților Orăștiei – Campul “Castra Exploratorum” (2-20 august).

 Mercedes-Benz si Cercetasii Romaniei (Brasov) (4)

Organizaţia Naţională “Cercetaşii României” (www.scout.ro), prescurtat ONCR, este cea mai mare mişcare neguvernamentală de tineret din România, cu circa 3.200 de membri în 71 de centre locale (filiale) răspândite în toatăţara. Fiecare dintre aceste centre îşi planifică propria activitate în funcţie de specificul local şi de interesele şi aptitudinile membrilor ei, se integrează în comunitatea localăşi încearcă să-i ajute pe membrii acesteia să devină cetăţeni responsabili ai comunităţilor în care trăiesc. Organizaţia naţională este, de asemenea, integrată în cercetăşia mondială prin apartenenţa ei ca membru fondator și membră cu drepturi depline a Organizaţiei Mondiale a Mişcării Scout (www.scout.org) şi este singura din ţară recunoscută ca atare. Organizaţia mondială numără în prezent peste 31.000.000 membri activi în 216 ţări şi teritorii şi reprezintă4.42% din populaţia Globului. Misiunea Cercetăşiei în societatea românească este de a contribui la educarea tinerilor printr-un sistem de valori bazat pe o Promisiune şi o Lege, de a ajuta la construirea unei lumi mai bune, în care oamenii sunt împliniţi ca indivizi şi joacă un rol constructiv în societate.