Tag Archives: cursa de 48h

Andrei Mitrașcă porneste in Cursa de 48h

Începând de astăzi și până joi, 28 martie a.c., o echipă de instructori ai Academiei TITI AUR, în parteneriat cu SKODA România, va desfășura un studiu care săreleve efectele pe care le are oboseala asupra capacităților conducătorilor auto după multe ore petrecute la volan.

Numit ”Cursa de 48h”, studiul va măsura capacitățile specifice unui conducător auto, precum: atenția, reflexele, reacțiile la partenerii de trafic, vigilența, ș.a. în condițiile privării de somn treptat până la epuizare. Conducătorul auto cobai, Andrei Mitrașcă, instructor de conducere defensivă la Academia Titi Aur, va incerca să conducă pe distanța București – Constanța și retur (Autostrada A2 – Autostrada Soarelui), fără să se odihnească, timp de 48 de ore. Parcursul său va fi monitorizat de o echipă de specialiști ai Clinicii Somnolog din București, ai centrului de cercetare CeMark din cadrul Universității ASE Bucuresti, ai centrului Superfit și de medici ai Serviciului de Ambulanțe București – Ilfov.

 

În timpul evenimentului studiu, șoferul testat va fi asistat de un secund (instructor de conducere defensivă al Academiei Titi Aur), situat pe scaunul din dreapta. Secundul va avea posibilitatea să intervină asupra automobilului, inclusiv să oprească de urgență mașina în orice moment consideră că este necesar.

 

De asemenea, în timpul testului, o măsură suplimentară de siguranță este existența unui al doilea autoturism care va rula în fața mașinii conducătorului testat, la o distanță de cca 200 – 400 m. Conducătorii auto din această mașină, cât și secundul din mașina principală se vor schimba in permanență cu unul odihnit la fiecare 4 – 5 ore.

 

Testul începe astăzi la ora 10.00, de la stația Rompetrol Glina de pe Șoseaua de Centură București și este parte a unei campanii naționale de sensibilizare și conștientizare a opiniei publice privind efectele oboselii la volan. Pentru realizarea acestui test, Rompetrol va asigura carburant Efix, un produs de înaltă calitate, realizat de cea mai mare rafinărie din România și una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre – Petromidia Năvodari.

 

Campania Națională ”STOP oboselii la volan! Pentru siguranța ta, odihnește-te!” își propune să pună pe agenda publică acest subiect și să tragă un semnal de alarmă asupra pericolelor la care se expun, și implicit la care îi expun pe ceilalți participanți la trafic, conducătorii auto obosiți.

 

Studiul pe care îl vom face nu este un test de anduranță, este un studiu de caz prin care ne propunem să culegem cât mai multe date care să ne arate ritmul în care scad capacitățile noastre pe măsură ce continuăm să conducem obosiți. Chiar dacă majoritatea instructorilor implicați sunt sportivi, nu încercăm să doborâm vreun record, ci dimpotrivă, dorim să arătăm că oboseala nu iartă pe nimeni, nici chiar pe cei antrenați, pe cei care conduc din plăcere”, a afirmat Andrei Mitrașcă, conducătorul cobai al acestui test.

 

Testul este inclus în strategia Academiei Titi Aur pe termen lung, aceea de a efectua cât mai multe studii care să aducă un plus de informații participanților la traficul din România dar și organelor de decizie.

 

Potrivit statisticilor, oboseala la volan stă în spatele multora dintre accidentele rutiere, iar studiile arată că, după doar două ore de condus, capacitatea de reacție și de atenție a conducătorului auto este diminuată semnificativ. Cu toate acestea, conducătorii auto se avântă adesea la drumuri lungi, fie că sunt în interes de serviciu sau în interes personal, nu rare fiind situațiile în care parcurg drumuri mai lungi de 16-18 ore de mers fără odihnă corespunzătoare.

 

Conform studiilor, vigilența conducătorilor auto scade vertiginos după doar 8 ore de condus și ajunge, ca după 24 de ore de nesomn, să scadă până la a fi similară cu cea a unui subiect aflat în stare de ebrietate, iar după 48 de ore aceasta ajunge similară cu cea a unui subiect aflat în comă alcoolică. Aceste aspecte au fost mai bine asimilate la nivel legislativ pentru segmentul de transporturi și pentru transportatori, însă nu au fost încă puse în discuție și pentru traficul de turisme, legislația neavând încă nici o mențiune referitoare la conducătorii auto care își continuă călătoria în stare avansată de oboseală.

 

În cazul testului „Cursa de 48h”,conducătorul auto cobai se va opri într-una dintre aceste patru situații: 1. când va considera că nu mai poate, 2. când instructorul însoțitor din dreapta va considera că șoferul nu mai poate continua în condiții de siguranță, 3. când rezultatele la testele de reacție și percepție, pe care șofeul cobai le va face din două în două ore, vor arăta o capacitate insuficientă pentru a continua, 4. când medicul specialist va considera că acesta nu mai poate continua ”cursa”.

 

Conform aprecierii specialiștilor, care vor testa mișcările oculare, numărul de clipiri, direcția în care se îndreaptă privirea (indicatori măsurați cu dispozitivul de eyetracking) tensiunea arterială, bătăile inimii, precum și capacitățile de reacție și de percepție sau modificări psihologice, se estimează ca testul pe drumul public să dureze între 16 și 36 de ore după care șoferul va rămâne treaz pentru a continua tastarea oboselii până la scurgerea celor 48 de ore.

 

Conform programului stabilit (care poate suferi unele modificări în funcție de trafic sau alte situații neprevăzute) schimbul instructorilor și testele efectuate la escalele din București de la stația Rompetrol Glina vor fi efectuate după cum urmeaza: marți, orele 10, 14.15-15.00, 19.15-20.00, miercuri, orele 0.15 – 1.00, 5.15-6.00, 10.15-11.00, 15.15-16.00, 20.15-21.00, joi, orele 1.15-2,00, 6.15-7,00, 11.15–12.00.

 

Studiul este susținut de Skoda România, OMNIASIG Vienna Insurance Group și Rompetrol. Partenerii tehnici: Somnolog, CeMark, Federația Româna de Automobilism Sportiv, Serviciul de Ambulanță București Ilfov.