Tag Archives: fiat panda

Noul FIAT Panda a fost lansat oficial in Romania cu preturi incepand de la 9950 euro

Fiat a lansat, miercuri, în România, noul Panda, o mașină iubită și în țara noastră. Aceasta este a treia generație Fiat Panda, un automobil de oraș cu o istorie de 31 de ani, care s-a vândut până acum în 6,5 milioane de exemplare în Europa. 

 

Fiat Panda 2012 este disponibil în zece culori de exterior și nouă pentru interior. De asemenea, interiorul mașinii are multe spații de depozitare și poate fi personalizat în funcție de necesități – cu patru sau cinci locuri, cu bancheta spate rabatabilă sau divizată 50/50 – 60/40. Până și scaunul șoferului poate fi rabatat, iar noul Panda poate transporta obiecte cu lungimea de până la doi metri, ceea ce reprezintă un record la categoria din care face parte, potrivit producătorului.

 

Noul Fiat Panda este disponibil în trei versiuni de echipare – Pop, Easy și Lounge și va dispune pentru ănceput de trei motorizări: 1.2 69 CP, 1.3 Multijet 75 CP și cunoscutul 0.9 TwinAir 85 CP, un propulsor care a primit distincția International Engine of the Year 2011 și Best Green Engine 2011. Consumul mixt de combustibil este de 3,9 litri/ 100 km în cazul motorizării Multijet, de 4,2 l/ 100 km, în cazul motorului pe benzină TwinAir și de 5,2 litri pentru cel de 69 CP. Fiat promite că până la finele anului va fi disponibilă și motorizarea 0,9 TwinAir 65 CP plus versiunea 4×4 a mașinii de oraș. 

 

Fiat Panda vine și cu câteva inovații tehnice în segmentul A din care face parte. Printre acestea se numără sistemul de siguranță Low Speed Collision Mitigation, care atenuează impactul unei coliziuni la viteze mici, lucru important având în vedere că Panda este o mașină de oraș. Low Speed Collision Mitigation va fi disponibil din toamnă, doar opțional, cu pachetul ESP. O altă inovație introdusă de Panda este Sistemul Smart Fuel, care poate preveni alimentarea mașinii cu combustibilul greșit. 

 

Prețul de pornire al noului Fiat Panda este de 9.950 de Euro cu TVA pentru motorizarea 1.2 69 CP, cu nivelul de echipare Pop. Pe lângă acesta, sunt disponibile și versiunile de echipare Easy și Lounge. Toate versiunile au prețuri speciale de lansare cu TVA inclusă, astfel:

– 1.2 69 CP Pop: 9.950 de Euro
– 1.2 69 CP Easy: 10.700 de Euro 
– 1.2 69 CP Lounge: 11.400 de Euro
– 1.3 75 CP Easy: 13.400 de Euro
– 1.3 75 CP Lounge: 14.100 de Euro
– 0.9 TwinAir 85 CP Easy: 12.450 de Euro
– 0.9 TwinAir 85 CP Lounge: 13.150 de Euro