Tag Archives: JuniorWRC

Un 2018 perfect, cu trei titluri de campion pentru Raul Badiu

După un sezon dezamăgitor anul trecut, 2018 a început pentru Raul Badiu la bordul unei noi mașini de concurs, un Suzuki Swift, cu care pilotul sibian a pornit în Campionatul Național de Raliuri alături de Gabriel Lazăr, copilotul său. Fiind unul din cele mai performante modele de clasa 9, Swift-ul Sport a oferit cadrul necesar pentru ca echipajul să aibă un ritm excelent întreg sezonul, câștigând la fiecare raliu din 2018 Cupa Suzuki, la șase etape clasamentul clasei 9, și ocupând la toate competițiile podiumul clasamentului mașinilor cu 2 roți motrice. Drept dovadă, după rezultatele de la Cotnari Rally Iași, penultima etapă CNR 2018, Raul Badiu și Gabriel Lazăr au devenit campioni ai clasei 9, ai Cupei Suzuki și în clasamentul 2RM, cu o etapă înainte de finalul sezonului.

 

Cu toate obiectivele îndeplinite, Raliul Sibiului 2018 a încheiat un sezon excelent al echipajului în fața propriilor fani ai lui Raul. Cu trei zile de concurs, ultimul raliu din 2018 s-a desfășurat pe asfalt pe probele speciale din județul Sibiu: pe o secțiune de drum din Transfăgărășan, pe traseul înșelător dintre localitățile Poiana Sibiului și Dobârca, pe drumurile județene din zona Nucet – Nou Român – Chirpăr, dar și pe celebrul drum spre stațiunea Păltiniș. Badiu și Lazăr urmau să abordeze raliul fără a forța, dorind să facă spectacol pentru fanii prezenți pe marginea specialelor.

 

După urcarea și coborârea pe Transfăgărășan, Raul și Gabriel au parcurs pe noapte două treceri pe ”Dobârca”, unde au reușit timpi excelenți, terminând prima zi în fruntea clasei 9, Cupei Suzuki și pe locul secund în clasamentul mașinilor cu 2 roți motrice. Ziua secundă continuă cu același ritm pentru cei doi, două probe dintre cele trei fiind pe placul lui Raul, iar echipajul își menține locurile în clasament, cu excepția 2RM, unde încă se afla pe podium. Ultima zi de concurs a programat 3 probe: urcarea și coborârea spre și dinspre stațiunea Păltiniș, dar și superspeciala din Sibiu, traseul-spectacol dedicat fanilor adunând pe margine foarte mulți susținători și curioși. Deciși să facă spectacol pentru fani, Raul și Gabriel au un parcurs special pentru show și, în ciuda secundelor pierdute, încheie Raliul Sibiului 2018 în fruntea Cupei Suzuki, pe locul secund în clasamentul clasei 9 și pe locul al treilea în categoria mașinilor cu 2 roți motrice.

La începutul anului 2018 eram în cea mai dificilă poziție din cariera mea de pilot: nu aveam un program stabilit după o pauză forțată din cauza bugetului, însă la îndemnul lui Gabi am făcut tot posibilul să mă aliniez la start în continuare cu o mașina de clasa 9, Suzuki Swift, chiar dacă această trecere reprezenta un pas înapoi din punct de vedere al materialului tehnic. Privind acum cum s-au desfașurat lucrurile, a fost cu siguranță cea mai bună alegere din cariera întrucât am ramăs în priză în ceea ce privește pilotajul, am mai adăugat 3 titluri de campion în palmares și, cel mai important, am întâlnit oameni alături de care pot construi proiecte solide pentru viitor.” a spus Raul legat de sezonul 2018 din Campionatul Național de Raliuri.

 

Sezonul 2018 a fost unul excelent pentru Raul Badiu și Gabriel Lazăr, echipajul reușind să obțină titlurile în toate categoriile unde a luat startul: Cupa Suzuki, clasa 9 și 2 Roți Motrice, fiind al doilea sezon în care echipajul reușește această performanță după cea din 2016. Rezultatele au fost realizate la bordul Suzuki-ului Swift Sport cu care echipajul nu a avut deloc probleme tehnice și care a oferit materialul de concurs suficient de rapid și fiabil pentru obținerea rezultatelor.

În paralel cu Campionatul Național de Raliuri, 2018 a reprezentat un moment foarte important în cariera din motorsport a echipajului: Raul Badiu și Gabriel Lazăr au debutat în Campionatul Mondial de Raliuri în JuniorWRC, competiție dedicată juniorilor. Rally Marmaris Turkey a fost competiția unde cei doi au concurat în luna septembrie la bordul unui Ford Fiesta R2T și unde timpii excelenți de pe probe au demonstrat că echipajul este capabil să se lupte pentru locurile fruntașe în sezonul 2019, când Raul și Gabriel vor face tot posibilul să concureze la cele 5 raliuri din campionatul dedicat juniorilor. Legat de participarea în etapa WRC din Turcia, Raul a declarat: ”De când am început cursele, scopul a fost să ajung în Campionatul Mondial de Raliuri, iar anul acesta am făcut acest pas la WRC Turkey Marmaris. Am plecat din Turcia cu un bagaj imens de cunoștințe și informații pentru viitor. Chiar dacă am avut o evoluție promițătoare, este evident că mai avem foarte mult de muncă, din fericire. Dacă ar fi mers totul perfect și nu aș fi câștigat raliul, atunci clar era o problemă mai mare.

 

Chiar dacă sezonul 2018 abia s-a încheiat în România, pregătirile pentru 2019 au început deja pentru Raul Badiu și Gabriel Lazăr, care depun eforturi pentru a lua startul la toate cele 5 etape JuniorWRC de anul viitor. ”Facem eforturi să ne pregătim cât se poate de bine, este solicitant și pentru noi și pentru buget, mai sunt multe aspecte de pus la punct, dar motivația este maximă să pregătim un sezon la nivelul la care ne-am propus. Nu știu cum se vede din exterior, dar este o perioadă critică pentru mine și Gabi, tot ce se poate ca această perioadă să fie decisivă pentru viitorul nostru în raliuri. Astfel, facem tot posibilul să strângem relațiile și bugetul necesar pentru participarea la nivelul dorit. Avem foarte mult de munca în pauza competițională, pauză care este foarte scurtă: în februarie începe JWRC 2019 pe zapadă în Suedia, iar evident că noi vrem sa fim la start cât se poate de bine pregătiți, cu kilometri de raliu deja parcurși în intersezon pentru a avea șanse la un start bun de sezon.” a încheiat Raul Badiu.

 

În 2018, echipajul Raul Badiu & Gabriel Lazăr a fost susținut de SmartId, Digital Atelier Interactiv, IonMos, Elta90MR, AGR, Eco Kraft Best, Primus Auto, BlueInfrasec și DTO Tellur Rally Team.