Tag Archives: noul peugeot 208

Energie pura si albastra pentru noul Peugeot 208

Pure Energy este noul slogan pentru noul 208, model varf de lance pe care Peugeot se bazeaza in vanzarile companiei. In urma cu trei ani faceam cunostinta cu noul model al celor de la Peugeot, mult asteptatul 208. La vremea aceea inlocuia modelul 207, care nu a reusit sa se ridice la popularitatea predecesorului 206, si inca de la lansare cel mai tanar leu al celor de la Peugeot s-a bucurat de un real succes, 208 fiind in acest moment cel mai bine vandut model al marcii.

 208 2

Asa cum deja ne-au obisnuit producatorii auto revitalizarea modelelor prin mici elemente estetice si tehnologice adunate sub umbrela denumita facelift anunta intrarea modelului in cea de-a doua sa jumatate de viata.

 

Noul 208, pe care am avut ocazia sa il cunosc in premiera pe 22 septembrie, vine cu o parte frontala redesenata, stopuri care se aliniaza tendintelor actuale cu tehnologie LED, noi pachete de personalizare si 13 nuante de culoare, Orange Power fiind noua nuanta metalizata care a si fost aleasa nuanta de lansare pentru modelul revitalizat. Nu au fost trecute cu vedere nici motorizarile noului 208, care de acum se vor numi BlueHDI cele diesel si PureTECH cele pe benzina. In prezent acestea sunt conforme cu normele de poluare Euro 6, iar acum Peugeot se poate lauda cu cel mai economic motor cu combustie interna din lume, capabil de un consum de 3l/100km si 79g Co2/km.

 

Alaturi de Vali Porcisteanu, campionul national de raliuri din 2011, am dezbatut plusurile si minusurile noului model in scurtul drum catre Conacul dintre Vii, punctul culminant al calatoriei noastre. Motorizati de un 1.6l BlueHDI pus in miscare de o cutie cu cinci trepte am obtinut un consum de 4.8l/100km si am apreciat suspensia si tinuta de drum care a facut fata cu brio gropilor si starii carosabilului precara asa cum ne-am obisnuit sa intalnim in tara noastra.

 208 1

Chiar daca imi place volanul de dimensiune redusa, care se regaseste pe modelul 208, faptul ca nu era imbracat in piele mi-a adus un oarecare disconfort si doar pentru 64e, cat costa optional pe nivelul de echipare Active pe care il avea modelul testat, vi-l recomand fara sa stati pe ganduri. De altfel toate preturile si dotarile noului 208 le puteti gasi aici sau pe site-ul Peugeot. Vali s-a plans de lipsa manerelor de sprijin din plafon care lipseau la modelul testat, acesta fiind modul ales de producatori in a scadea costurile de productie, lucru de altfel pe care l-am mai intalnit si la alte modele ale altor constructori.  

 208 5

Mi-a placut noua culoare Orange Power introdusa de cei de la Peugeot si pe langa noile nuante constructorul ofera pentru 208 si o serie de echipamente care sporesc confortul la volan precum sistemul automat de franare, camera video pentru marsarier si functia Park Assist. Din pacate modelul avut la dispozitie nu era echipat cu aceste dotari asa ca deocamdata nu va pot spune mai multe.

 noul peugeot 208 gti 30th

Pentru ca in urma cu o luna am avut ocazia sa merg in dreapta lui Gabriel Ene, pilot in Campionatul National de Raliuri, la bordul unui Peugeot 208 R2, m-am bucurat sa aflu ca noul Peugeot 208 va fi disponibil si in varianta GTi by Peugeot Sport care ofera o editie limitata 30 anniversary in cinstea modelului legendar 205 GTi.