24-28 iulie este perioada în care atenția enduroului mondial se îndreaptă către România, pentru ediția a 15-a, a celui mai dificil raliu hard enduro din lume.
Datele cheie ale începutului de săptămână: luni 23, iulie parada națiunilor și prezentarea riderilor de la clasa Gold în Piața Mare din Sibiu – ora 16:30, sunt urmate de o demonstrație pe traseul de la Prolog și de o sesiune de autografe – Bd-ul Coposu, Sibiu; marți, 24 iulie, începând cu ora 08:00 au loc calificările pentru Prolog, iar finalele sunt programate de la ora 17:00.
Când a început totul, în 2004, Red Bull Romaniacs era un festival pentru câțiva entuziaști din enduro, care căutau o aventură adevărată. Acum, 14 ani mai târziu, sportul numit hard enduro a devenit mult mai popular, bucurându-se de o atenție uriașă din partea fanilor și a concurenților.
Nivelul de performanță a crescut peste așteptări și asta se va vedea în Epic Edition 15: în 2009, Letti senior a avut nevoie de 35 de minute pentru a trece de secțiunea numită „Long Walk”, iar în 2017, Letti junior a trecut prin aceelași loc îndoar 7 minute. Fondatorul raliului, Martin Freinademetz, a avut nevoie la început de 1 h 30 min, acum parcurgând aceeași distanță în 25 de minute! De asemenea, în 2004, a existat secțiunea numită 20 de ajutoare, pentrucă era nevoie de 20 de oameni care să ajute riderii să o traverseze. Acum, în 2018, nu va mai fi nevoie de niciun ajutor, în condițiile în care gradul de dificultate a rămas același!
Inevitabil, Red Bull Romaniacs Epic Edition 15 va fi o aventură care îi va aduce pe cei mai duri bărbați (și pe cele mai dure femei), supuși ai anduranței dusă la limită, fix în punctul unde se văd aptitudinile și devotamentul. Raliul va explora o zonă complet nouă în zilele 2 și 3 de off-road, traseeul ajungând la unele dintre cele mai înalte altitudini din istoria competiției. Cu alte cuvinte, vor fi urcări și coborâri nebunesc de lungi, care le vor aminti riderilor de expresia „abrupt în stilul Red Bull Romaniacs”. Pentru a ajunge în această regiune, din apropierea zonei miniere Petroșani, raliul se va întoarce la rădăcinile formate în primii ani și va avea două bivuacuri în afara Sibiului, respectiv în stațiunea Straja.
De la altitudini înalte, traseul îi va duce pe concurenți, literalmente, în subteran. Într-un „Enduro Urban Warfare”, (un război enduro urban), riderii vor rula prin clădiri și în subteran, testându-și astfel limitele fizice și tehnice. Secțiuni precum „Goat Gully” și „Slalom paralel” vor fi zone unde riderii vor fi testați atât fizic, cât și mental și unde plutonul se va tria. Vor fi zone în care raliul nu a mai ajuns până acum, se va rula pe drumeaguri abandonate și în locuri care au aparținut odinioară industriei miniere. În traseul din acest an sunt incluse și secțiuni istorice din prima ediție a raliului, iar una dintre ele este faimoasa Ziggy Zaggy. Această secțiune va ilustra modul în care a evoluat sportul în ultimii 15 ani – acum riderii o parcurg fără să aibă nevoie de ajutor.
Distanțele maxime ale traseelor variază în fiecare zi între 100 și 220 km, iar timpul petrecut în șa este estimat între 5 și 11 ore. Prima zi de off-road îi va stoarce deja pe rideri, pentru că este una foarte lungă.
Cine va fi pe podium anul acesta?
Red Bull Romaniacs este cel mai lung eveniment din WESS (World Enduro Super Series) și toți concurenții vor trebui să piloteze inteligent de-a lungul celor cinci zile ale raliului, mai ales cei care vânează un anumit loc în clasamentul general de la sfârșitul sezonului. Jonny Walker și Graham Jarvis (nu neapărat în această ordine) sunt numele aflate pe buzele tuturor când vine vorba de câștigătorul celei de a 15-a ediții. Jonny Walker, KTM, nevoit să se retragă în ultimele două ediții din pricina accidentărilor, este în prezent liderul clasamentului general WESS, fiind mai hotărât ca oricând să obțină cel de al treilea său titlu în România.
Pe de altă parte, Graham Jarvis, Husqvarna, se simte ca acasă în acești munți, fanii săi numiându-l „RegeleCarpaților”. Este deținătorul recordului absoult, cu șase titluri, cel mai recent obținut în 2017, și a dovedit anul acesta, la Erzbergrodeo, că este încă determinat să câștige. Wade Young poate fi adăugat pe lista potențialilor câștigători. Pilotul sud-african de la Sherco are o șansă datorită vitezei, puterii și a setei de victorie. Știe cum este să fii pe podium și poate anul acesta va simți gustul victoriei.
Alfredo Gomez revine după o lungă recuperare provocată de accidentarea la genunchi, suferită în această primăvară, iar dacă acesta nu îi va da bătăi de cap, și el poate fi un potential câștigător. Până acum, spaniolul de la Husqvarna s-a clasat o dată pe locul trei și de două ori a urcat pe treapta a doua a podiumului.
Mario Roman a terminat pe locul doi în 2017 și este specializat în urcări lungi și abrupte, un tip de secțiune foarte întâlnit pe traseul Red Bull Romaniacs 2018! În plus, Mario are nevoie de un rezultat bun în WESS, așa că locul lui este sigur pe lista celor care luptă pentru podium.
Taddy Blazusiak este o legendă în enduro extrem, iar anul acesta are șansa să își treacă în palmares și un podium la Red Bull Romaniacs.
În lupta pentru podium, nu trebuie să uităm de tinerele speranțe din enduroul extrem: Manuel Lettenbichler (al patrulea anul trecut), Travis Teasdale (5 în 2017) și Billy Bolt (6 în 2017).
Sunt și câțiva rideri români care se remarcă în pluton, concurenți la clasa Gold sunt iarăși Norbert Jozsa și Zsolt Varga, ambii cu mari speranțe să termine în top 10. Emanuel Gyenes este singurul rider din lume care a concurat la toate edițiile anterioare, a câștigat de două ori la clasa Expert Team și are câteva podiumuri la Silver. Sergiu Grecu este cel mai tânăr rider care speră se termine traseul de la clasa Silver. Tot la Silver concurează și Dani Oțil, prezentatorul X-Factor România, vedeta tv fiind pe podium la trei dintre edițiile precedente.
Prologul, marți, 24 iulie finalele încep la ora 17:00
„Mama tuturor prologurilor”, traseul conceput de track managerul Andy Fazekas poate fi parcurs de toate clasele, dar este foarte dur… Construit pe Bd.-ul Coposu, acesta are 12 secțiuni, cea mai lungă având 53 de metri pentru a corespunde celor 53 de națiuni din care provin riderii. Numele secțiunilor care vor capta cel mai mult atenția fanilor sunt: Selector, T-Rex Rodeo, Lambada, Rompetrol, Independenţa, Babel Tower și Category 5. Această secțiune, Category 5, le va oferi riderilor o idee despre cum poate fi vremea în Munții Carpați. Prologul nu este doar un show urban, unde fanii își pot face o idee despre ce vor întâlni concurenții în cele patru zile de off-road, ci este cel care stabilește ordinea de start pentru prima zi de off-road. În plus, primii trei rideri de la clasa Gold pot decide cine va porni primul și va „deschide” traseul.
PROGRAMUL RALIULUI
Duminică, 22 iulie
10:00 – 22:00
Verificări administrative și tehnice la Hotel Ramada și riders paddock de la Stadionul Voința
Luni, 23 iulie
10:00 – 22:00
Verificări administrative și tehnice la Hotel Ramada și riders paddock de la Stadionul Voința
16:30 – Ceremonia de prezentare a națiunilor în Piața Mare, din centrul Sibiului, urmată de o demonstrație pe traseul de la prolog (Bulevardul Coposu)
18:00 – Sesiune de autografe pe traseul de la Prolog (Bulevardul Coposu)
Marți, 24 iulie
Prolog
08:00 – Clasa Bronze, Calificări pt. Prolog, Bd-ul Coposu, Sibiu
10:45 – Clasa Silver, Calificări pt. Prolog, Bd-ul Coposu, Sibiu
12:00 – Clasa Gold, Calificări pt. Prolog, Bd-ul Coposu, Sibiu
12:45 – Clasa Iron, Calificări pt. Prolog, Bd-ul Coposu, Sibiu
17:00 – Finalele de la Prolog, Bd-ul Coposu, Sibiu
Miercuri, 25 iulie – Sâmbătă, 28 iulie
Zilele 1-4 de off-road
Miercuri raliul se va îndrepta către Straja pentru bivuacul de 2 nopți. Vineri se va reveni în Sibiu.
Sâmbătă, 28 iulie
11.30 – Finișul raliului pe dealul Gușteriței de lângă Sibiu
22:00 – Festivitatea de premiere și petrecerea Red Bull Romaniacs – Independenta, Hala de forja, Strada Ștefan cel Mare nr. 152-154, Sibiu