Tag Archives: program inchidere circulatie raliul harghitei tess

Raliul Perla Harghitei Tess powered by Total – program inchidere circulatie

Raliul Perla Hargitei Tess powered by Total, etapa cu numărul doi din Campionatul Național de Raliuri Betano 2020, propune, așa cum aminteam, o premieră. Două dintre cele mai spectaculoase raliuri de asfalt din calendarul întrecerilor de profil se regăsesc acum într-un singur eveniment, ce urmează să se desfășoare în prima zi în jurul Brașovului (17 iulie), iar în cea secundă, în împrejurimile orașului Odorheiu Secuiesc (18 iulie). 

O idee născută din necesitatea condesării campionatului ca urmare a pandemiei COVID-19. Însă una care are toate premisele să însemne mai mult decât atât. ”Raliul Prieteniei”, așa cum a fost numit, se bazează pe expertiza a două echipe de organizatori validate de evenimente de succes. Și înseamnă o colaborare între autorități locale din doua județe, între sponsori și parteneri, dar și o experiență intensă pentru sportivi. Care vor trebui să își probeze calitățile pe cele mai interesante probe ale celor două competiții ce au, tehnic vorbind, propriile virtuți. 

 

Pe de altă parte, o idee cu un potențial real de succes. Și care poate să fie un prim pas pentru un proiect pe termen lung care să ajungă în calendarul internațional. Este concluzia pe care au oferit-o, rând pe rând, sportivi, oficiali, organizatori, sponsori sau reprezentanți ai autorităților locale la întâlnirea oficială cu presă dinaintea startului Raliului Perla Harghitei Tess powered by Total. Din ale căror intervenții am suprins esențialul.

 

Simone Tempestini, campionul în exercițiu și câștigătorul primei runde a campionatului, a spus că ”din punct de vedere sportiv o să fie un raliu interesant, pentru că pune laolaltă atributele a două competiții diverse”. În timp ce Dan Gîrtofan, și el cu titlul național la activ, și-a exprimat bucuria că motorsportul reprezintă unul dintre sporturile care este ”viu” în această perioadă, lucru care ”reprezintă o gură de oxigen și un exemplu clar că viața trebuie să meargă înainte”.

 

Ideea continuării colaborării și a unui proiect de raliu internațional, la care vizează de multă vreme, a fost reiterată și de Csaba Ferencz, președintele Maxx Racing, coorganizatorul etapei. În timp ce Bela Stoica, președintele Auto Blic Brașov, celălalt coorganizator, a susținut ideea și, pentru a o întări, a dorit să li se alăture reprezentanților partenerilor, care, desigur, vor putea sprijini ideea pentru a deveni realitate.

Poliția Rutieră Brașov asigură închiderea circulației pe următoarele sectoare de drumuri:

 

1. Shakedown – Teste cu circulația închisă (Hărman – Bod)

Sectorul de drum închis: DJ 112A, de la ieșire din localitatea Hărman (km 0 + 500) până la intrarea în localitatea Bod (km 6 + 000)

Data: Vineri, 17 Iulie 2020
Intervalul: 08:30 – 13:00
2. Poiana Brașov (DN 1E)
Sector de drum închis: DN 1E, din Brașov (Livada Poștei) până în Poiana Brașov (Hotel Drachenhaus)
Data: Vineri, 17 Iulie 2020
Intervalul: 13:45 – 16:20
3. Pârâul Rece (DN 73A)
Sector de drum închis: DN 73A, din Râșnov (Stația de beton) până în Predeal (km 2 + 000)
Data: Vineri, 17 Iulie 2020
Intervalul: 14:15 – 17:00 și 17:30 – 20:00
4. Râșnov (DN 1E)
Sector de drum închis: DN 1E, din Poiana Brașov (Hotel Alpin) până în Râșnov (Parcarea Cetății Râșnov)
Data: Vineri, 17 Iulie 2020

Intervalul: 16:40 – 19:30.

Poliția Rutieră Harghita asigură închiderea circulației pe următoarele sectoare de drumuri:

1. Parc Service Odorheiu Secuiesc (Strada Kossuth Lajos și Strada Rakoczi Ferenc)
Străzile:
Intersecția Str. Kossuth Lajos – Str. Piața Primăriei
Intersecția Str. Rakoczi Ferenc – Str. Morii
Intersecția Str. Rakoczi Ferenc – Str. Stejarului

Intersecția Str. Rakoczi Ferenc – DJ137 (Sens giratoriu Rompetrol)

Data: De Vineri, 17 Iulie 2020, ora 06:00 până Sâmbătă, 18 Iulie 2020, ora 23:30

2. Parc Închis Odorheiu Secuiesc (Piața Primăriei)
Sectorul de drum închis: Piața Primăriei – zona dintre Parcul Central și Primăria Odorheiu Secuiesc
Data: Sâmbătă, 18 Iulie 2020
Intervalul: 06:00 – 23:30
3. Lueta (DC 29)
Sector de drum închis: DC 29, de la intersecția DC 29 cu DN 13A, intersecția DC 29 cu DC 102, până la intersecția DC 29 cu DJ 132
Data: Sâmbătă, 18 Iulie 2020
Intervalul: 09:30 – 12:30, 13:15 – 16:00 și 16:45 – 19:30
4. Crăciunel (DJ 132, DJ 131)
Sector de drum închis: DJ 132, de la 500 de metri înainte de ieșirea din localitatea Crăciunel, intersecția DJ 132 cu DJ 131, până la intersecția DJ 131 cu DJ 133
Data: Sâmbătă, 18 Iulie 2020
Intervalul: 10:30 – 13:15 și 14:00 – 16:45
5. Mărtiniș (DJ 131)
Sector de drum închis: DJ 131, de la stația Rompetrol Expres din localitatea Mărtiniș până la intrarea din localitatea Văleni dinspre localitatea Mărtiniș
Data: Sâmbătă, 18 Iulie 2020
Intervalul: 10:45 – 13:30 și 14:15 – 17:00
6. Festivitatea de premiere Odorheiu Secuiesc (Piața Marton Aron)
Străzile:
Intersecția Str. Școlii – Str. Marton Aron
Intersecția Str. Piața Primăriei – Str. Marton Aron
Data: Sâmbătă, 18 Iulie 2020
Intervalul: 19:30 – 23:30

 

Raliul Perla Harghitei Tess powered by Total este un eveniment organizat de Maxx Racing și Auto Blic sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și este susținut de Primăria Brașov, Primăria Odorheiu Secuiesc, Consiliul Local Brașov, Consiliul Local Harghita.
 
Parteneri oficiali: Perla Harghitei, Total România.
 
Parteneri principali: Pro-X, Tess Brașov, Amigo & Intercost, Color Metal, Magdolna Impex.
 
Parteneri: Konvekta, Tell Security Systems, Cyclon Motorsport, AutoChelu, TehnoSting, Viking, Kero Bike, Toyota by Eurocar Trading, General Trans, Brother, Mastertent, Visit Harghita, Dancea & Asociații.
 
Parteneri media: Rock FM, Zile și Nopți, Székelyhon, Erdélyi Sport, Radio România Brașov, Hargitanépe, Uh.ro, BizBrasov.ro, NewsBv.ro, RTT, RallyMax.ro, MotorsportNews, Autorally.ro.
 
Raliul Perla Harghitei Tess powered by Total este un eveniment sprijinit de Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, Inspectoratul de Poliție Județean Harghita, Inspectoratul Județean de Jandarmi Harghita, Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Harghita, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov.