Comisia Sportivă a Retromobil Club România a prezentat calendarul ediției 2017 a Campionatului de Raliuri de Regularitate pentru Vehicule Istorice, campionat a cărui primă ediție a avut loc în 2016. Pentru 2017 organizatorii au pregătit o serie de premiere, campionatul va avea nouă etape, dintre care două noi, un nou sistem de punctaj pentru clasamentul general, dar și constituirea în premieră a clasei „Dacia Classic” dedicată modelelor Dacia produse până în 1987 atestate ca vehicul istoric.
Raliurile de Regularitate nu reprezintă o noutate pentru România, dar în 2016 a fost pentru prima dată când etapele tradiționale desfășurate independent sau ca parte a unor alte evenimente au fost coagulate de către Comisia Sportivă a RCR într-un campionat național așa cum se întâmplă de altfel, în toate țările cu o mișcare retro dezvoltată. Acest lucru a avut darul de a crește interesul pentru acest gen de competiții, fapt reflectat prin prezența unui nucleu solid de echipaje la toate etapele, dar și prin atragerea unor participanți noi spre competițiile de regularitate, ceea ce a generat și o mediatizare extinsă pe toate canalele.
Spre deosebire de competițiile de viteză, raliurile de regularitate permit participarea cu mașini fără o pregătire specială pentru siguranță deoarece se desfășoară pe drumuri publice sau închise circulației, dar la viteze medii impuse (50 km/h pe drumuri deschise circulației, respectiv până la 80km/h pe drumuri închise sau circuite) și în conformitate cu toate prevederile codului rutier în vigoare. Din acest motiv raliurile de regularitate reprezintă o modalitate activă de relaxare alături de prieteni sau familie, fiind o comeptiție care care pune accent pe perspicacitate, un calcul minuțios al timpilor de etapă și multă pasiune.
Organizarea unui campionat dedicat Raliurilor de Regularitate pentru vehicule istorice a fost de altfel un pas firesc pentru dezvoltarea mișcării retro din țara noastră dat fiind numărul tot mai mare de vehicule istorice atestate în România, efervescență ce s-a reflectat și prin creșterea numărului de evenimente locale și naționale. O consecință a acestui succes o reprezintă cererea unor noi organizatori de a fi prezenți în calendarul CRRVI, două fiind din acest punct de vedere noutățile sezonului 2017: Retro Rally Transalpina și Danube Delta Rally.
Pentru prima dată România are trei etape FIVA B, și o etapă – Romania Rally Challenge (Sibiu) înscrsisă deja în calendarul FIVA A internațional.
De remarcat este faptul ca Moldova Classic Rally care se va desfășura la Bacău între 16 și 18 iunie în paralel cu etapa Raliul Moldovei din Campionatul Național de Raliuri, fiind pentru prima dată când un eveniment automoblistic este desfășurat sub patronajul comun al ACR (Autoritatea Sportivă Națională FIA)/RCR (Autoritate Națională FIVA)/ FRAS (Federația Română de Automobilism Sportiv).
2017 aduce în premieră și constituirea unei „clase naționale” dedicată concurenților care participă cu vehicule de fabricație autohtonă marca Dacia fabricate până în 1987 și atestate ca vehicule istorice. Iar din punctul de vedere al regulamentului, pentru punctajul final al clasamentului vor fi luate în considerare cele mai bune 6 rezultate din 9.
Informații precum și alte detalii pentru participanți și/sau alte persoane interesate se pot obține la adresa de e-mail [email protected]
Calendarul CRRVI 2017
28-30 aprilie Old Cars Rally Prahova (București)
26-28 mai Castle Rally Tg Mureș (Tg Mureș)
16-18 iunie Moldova Classic Rally (Bacău)
29 iunie – 1 iulie Danube Delta Rally (Tulcea) etapă FIVA B
28-30 iulie Retro Rally Transalpina
17-19 august Romania Rally Challenge (Sibiu) etapă FIVA A (internațional)
1-3 septembrie Carpați Retro (Cluj-Napoca) etapă FIVA B
15-16 septembrie Kronstadt Classic Rally (Brașov)
23 septembrie Raliul Memorial Giurgiu 1904 (București) etapă FIVA B