Tag Archives: sos satele copiilor

Chevrolet donează al patrulea autovehicul Organizaţiei SOS Satele Copiilor România

  • Al patrulea model Chevrolet donat anul acesta va ajunge alături de copiii Organizaţiei SOS Satele Copiilor din România
  • Automobile Sibiu oferă întreţinere gratuită până la 100.000 de km, pentru modelul donat

 

Chevrolet îşi sărbătoreşte centenarul anul acesta donând 100 de maşini Organizaţiei SOS Satele Copiilor din Europa. Acestui proiect i s-au alăturat şi distribuitorii săi, aceştia oferind întreţinere gratuită până la 100.000 km sau 3 ani modelelor donate.

 

Este un proiect la care întreaga echipă Chevrolet a contribuit cu entuziasm. Ne bucurăm să putem face ceva pentru copiii şi familiile susţinute de această organizaţie. Astăzi donăm cea de-a patra maşină, un Chevrolet Spark. Chevrolet România a mai donat anul acesta un Chevrolet Cruze şi două modele Chevrolet Spark” a declarat Cătălin Manta, Country Manager Chevrolet România.

 

 

Automobile Sibiu, dealer Chevrolet, a  anunţat în cadrul evenimentului din 17 august, care a avut loc în SOS Satul Copiilor din Cisnădie, că oferă  întreţinere gratuită pâna la 100.000 km sau 3 ani, pentru maşina donată. Automobile Sibiu, a mai oferit întreţinere gratuită până la 100.000 km şi pentru modelul donant în martie, un Chevrolet Cruze.

 

Automobile Sibiu a susţinut cu plăcere acest proiect şi întreaga echipă a fost bucuroasă să poată dona în luna martie 100.000 de km de întreţinere gratuită pentru modelul Chevrolet Cruze.

La fel ca şi atunci, ne simţim onoraţi să facem ceva pentru copiii organizaţiei SOS Satele Copiilor şi ne bucurăm să anunţăm că am decis să facem acelaşi lucru şi pentru modelul Chevrolet Spark care va fi donat astăzi” a declarat domnul Constantin Tatu, administratorul societăţii Automobile Sibiu.

 

Cheile maşinii şi certificatul care atestă  întreţinerea gratuită până la 100.000 km sau 3 ani, au fost înmânate Directorului SOS Satul Copiilor Cisnădie, Dl. Florin Hariga.

 

Ne bucurăm să vă avem alături de noi şi acum, la cel de-al doilea eveniment organizat în judeţul Sibiu, în cadrul căruia Chevrolet donează a patra maşină către SOS Satele Copiilor România. Mulţumim atât  Chevrolet cât şi dealerului Automobile Sibiu pentru donaţia făcută către SOS Satul Copiilor Cisnădie. Credem ca aţi ajuns deja să ne cunoaşteţi şi să ne îndrăgiţi şi vă aşteptăm să reveniţi în mijlocul nostru şi cu alte ocazii la fel de frumoase şi nobile. La Mulţi Ani Chevrolet pentru cei 100 de ani de viaţă!” a declarat domnul Florin Hariga, Directorul SOS Satul Copiilor Cisnădie.

 

La eveniment au fost prezenţi şi preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Dl. Martin Bottesch, Prefectul Sibiului, Dl. Horaţiu Răcuciu, şi Primarul oraşului Cisnădie,  Dl. Johann Krech.

 

Programul de Parteneriat European

Pentru a-şi sărbători centenarul, Chevrolet a decis să ofere 100 de cadouri unei organizaţii caritabile. 100 de autovehicule Chevrolet noi vor fi donate organizaţiei SOS Satele Copiilor în Europa, Uzbekistan, Africa de Sud, Lesotho şi Israel.

 

Parteneriatul european dintre SOS Satele Copiilor şi Chevrolet Europe a fost semnat şi anunţat în ajunul Salonului Auto de la Paris din 2010, la data de 29 septembrie, de către Wayne Brannon, Președinte și Director Executiv Chevrolet Europe, şi Richard Pichler, Secretar General al SOS Children’s Villages International.

 

Iniţiativa va spori mobilitatea copiilor şi mamelor lor SOS, precum şi abilitatea asistenţilor sociali care administrează Programele de Consolidare Familială SOS de a vizita familiile dezavantajate din diverse comunităţi.

 

Chevrolet va oferi organizaţiei SOS Children’s Villages 20 de autovehicule de oraș Spark, 20 de autovehicule Aveo  hatchback de mici dimensiuni, 20 de autovehicule compacte Cruze, 20 de autovehicule Orlando cu 7 locuri şi 20 de SUV-uri Captiva cu 7 locuri.

 

Cele 100 de autovehicule Chevrolet vor fi predate între 22 februarie şi 3 noiembrie 2011, ziua de naştere a companiei Chevrolet, care a fost înființată la data de 3 noiembrie 1911 de Louis Chevrolet şi William Durant în Detroit.

 

Despre SOS Satele Copiilor România

SOS Satele Copiilor România ocroteşte şi sprijină astăzi peste 1000 de copii în dificultate, care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiei lor biologice. De 60 de ani în lume şi de 20 de ani în România, intervenim oriunde există un copil şi o nevoie, oferind sprijinul nostru. Organizaţia SOS Satele Copiilor România este membră a SOS Kinderdorf International, reţea caritabilă prezentă în 132 de ţări ale lumii.

 

Despre SOS Kinderdorf International

SOS Kinderdorf International, cu sediul în Austria, este una dintre cele mai mari organizaţii umanitare caritabile din lume. A fost înfiinţată în anul 1949 de către medicul Hermann Gmeiner şi, în prezent, are 132 de sedii în toată lumea, oferind 1800 de programe şi facilităţi unui număr de peste 1 milion de beneficiari. În anul 1999 SOS Kinderdorf International a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace, iar în 2000 a primit Premiul “Conrad Hilton” – cel mai important premiu umanitar acordat la nivel internaţional.

Un Chevrolet Captiva pentru copiii din Laponia

  • SOS Satul Copiilor din Ylitornio, Finlanda, primeşte cel de-al 50-lea autovehicul din cele 100 donate de Chevrolet

 

Crăciunul a venit mai devreme pentru o familie specială din Laponia, membrii acesteia primind cel de-al 50-lea cadou pe care Chevrolet l-a oferit ca parte a aniversării centenarului.

 

Noul Chevrolet Captiva va asigura mobilitatea necesară acestei familii care locuieşte la Cercul polar arctic, acolo unde temperatura scade până la -47,5°C (54°F), solul fiind acoperit cu zăpadă timp de 183 de zile pe an.

 

SOS Satul Copiilor din Ylitornio, Finlanda, primeşte cel de-al 50-lea cadou din cele 100 oferite de Chevrolet organizației SOS Satele Copiilor în Europa, Uzbekistan, Africa de Sud, Lesotho şi Israel.

 

Localitatea Ylitornio reprezintă cel mai nordic sat al organizaţiei SOS Satele Copiilor din lume, aflându-se la 850 km nord de Helsinki și cuprinde şase cămine de copii alături de o casă comunitară unde copiii pot studia şi beneficia de activităţi de recreere.

 

Mergi oriunde

 

În anii viitori, noul Chevrolet Captiva va fi utilizat de către SOS în interiorul şi în împrejurimile localităţii Ylitornio pentru a asigura mobilitatea asistenţilor sociali, psihologilor pentru copii şi voluntarilor.

 

Laponia este cunoscută ca fiind casa lui Moş Crăciun, dar este și una dintre cele mai puţin favorabile zone din lume din punct de vedere al condiţiilor de trai, în special din cauza faptului că accesul la transportul public este limitat sau efectiv nu există, prin urmare, apreciem abilitățile off-road ale acestui autovehicul. Acesta va fi perfect pentru excursiile cu copiii”, a declarat Teemu Rossi, Asistent Manager al SOS Satele Copiilor din Ylitornio.

 

Cum în acest sat orarul este întotdeauna solicitant şi imprevizibil, fiind necesar un nivel ridicat de flexibilitate pentru a transporta copiii, un autovehicul este esenţial pentru munca noastră. Datorită configurației versatile cu cinci, respectiv şapte locuri şi tracţiunii integrale ale modelului Captiva, putem ajunge oriunde în siguranţă – chiar şi în plină iarnă. Primind acest autovehicul Captiva drept cadou, ne putem lipsi de autovehiculul pe care l-am achiziţionat în leasing, urmând a utiliza valoarea ratelor lunare pentru programe de educaţie destinate copiilor.

 

În timp ce cel mai cunoscut localnic cu barbă albă din Laponia se afla în febra pregătirilor pentru Crăciun, Jussi Orn, Manager de vanzari pentru Chevrolet Finlandaa intrat in scenapentru a-i inmanalui Teemu Rossi cheile noului Chevrolet Captiva, de culoare Alb Olympic, la reprezentanţa Chevrolet din Rovaniemi.

 

Parteneriatul european dintre SOS Satele copiilor şi Chevrolet Europe a fost anunţat în ajunul Salonului Auto de la Paris, la data de 29 septembrie 2010, de către Wayne Brannon, Preşedintele şi Directorul Executiv al Chevrolet Europe şi Richard Pichler, Secretarul General al SOS Children’s Villages International. Această iniţiativă va spori mobilitatea copiilor şi a părinților lor de la organizația SOS, precum şi abilitatea asistenţilor sociali care administrează Programele de Consolidare Familială SOS de a vizita familiile dezavantajate din diverse comunităţi.

 

Optimismul caracteristic cofondatorului Louis Chevrolet, manifestat prin motoul „nu lăsa nimic să-ţi stea în cale” şi atitudinea antreprenorială sunt atributele pe care le avem în comun cu organizația SOS. Nu poate exista un exemplu mai elocvent decât contribuţiile deosebite pe care mamele SOS şi echipele de ajutorare a copiilor le aduc în cele mai nordice regiuni din lume”, a declarat Wayne Brannon, Preşedintele Chevrolet Europe.

 

Sperăm că modelul Captiva va îmbunătăţi traiul zilnic al copiilor şi mamelor lor SOS – chiar şi la marginea Cercului polar arctic. Avem onoarea de a sprijini o organizaţie independentă de anvergura SOS, care dă dovadă în fiecare zi a anului de un astfel de devotament şi angajament.”

 

Chevrolet va oferi organizaţiei SOS Satele copiilor 20 de autovehicule de oraş Spark, 20 de autovehicule Aveo de mici dimensiuni, 20 de autovehicule Cruze din segmentul compact, 20 de autovehicule Orlando cu 7 locuri şi 20 de SUV-uri Captiva cu 7 locuri. Autovehiculele Chevrolet au fost dăruite în cadrul petrecerilor aniversare din întreaga Europă, începând cu data de 22 februarie, iar această activitate va continua până în momentul în care cel de-al 100-lea autovehicul îşi va găsi posesorul la data de 3 noiembrie 2011 – ziua „de naştere” a companiei Chevrolet, care a fost înfiinţată de Louis Chevrolet şi William Durant acum 100 de ani în Detroit.

 

De la autovehiculul de oraş de dimensiuni mici şi până la modelele cu şapte locuri, autovehiculele Chevrolet vor fi bine primite indiferent de modul în care vor urma să fie întrebuinţate”, a declarat Richard Pichler, Secretarul General al SOS Children’s Villages International.

 

Mamele SOS trebuie să se poată deplasa din exact aceleaşi motive pentru care şi alţi părinţi trebuie să se deplaseze. Aceştia întâmpină aceleaşi provocări în întreţinerea unei familii numeroase. În multe cazuri, comunităţile sunt izolate şi nu prea au acces la transportul public. Mobilitatea tuturor colaboratorilor noştri este extrem de importantă pentru a le oferi copiilor sprijinul necesar”, a explicat domnul Pichler.

Chevrolet România sărbătoreşte centenarul mărcii donând încă două maşini

  • Chevrolet donează două din cele patru maşini destinate Organizaţiei SOS Satele Copiilor România
  • Di-Bas oferă întreţinere gratuită până la 100.000 de km pentru cele două maşini donate

 

În cadrul unui eveniment organizat în SOS Satul Copiilor din Bucureşti, Chevrolet România a sărbătorit centenarul mărcii donând încă două maşini Organizaţiei SOS Satele Copiilor România. Modelele donate au fost Chevrolet Spark. La începutul anului reprezentanţii Chevrolet România au avut bucuria să doneze un Chevrolet Cruze în Sibiu.

 

 

Aşa cum anunţam la începutul anului, Chevrolet a ales să-şi sărbătorească centenarul dăruind 100 de maşini organizaţiei SOS Satele Copiilor din Europa. Astăzi oferim cu bucurie încă două din cele patru maşini care vor fi donate în România.” a declarat Cătălin Manta, Country Manager Chevrolet Romania.

 

Preşedintele Organizaţiei SOS Satele Copiilor România, Dl. Mihai Neguţ a ţinut să sublinieze utilitatea celor două modele care vor fi folosite în programele organizaţiei. Legat de donaţia Chevrolet, Dl. Neguţ a adăugat: „Vă urez să aveţi de o sută de ori mai multe vânzări şi vă transmit o sută de mii de mulţumiri din partea SOS Satele Copiilor pentru iniţiativa Chevrolet.”. Pe lângă cele două maşini donate de Chevrolet România, dealerul Chevrolet, Di-Bas a anunţat că va oferi întreţinere gratuită până la 100.000 de km pentru cele două maşini.

 

Ne bucurăm să răspundem celor 100.000 de mulţumiri ale D.lui Preşedinte al Organizaţiei SOS Satele Copiilor cu 100.000 km de întreţinere gratuită. Suntem bucuroşi să fim alături de tinerii şi familiile sprijinite de această organizaţie.” a declarat Dl. Tiberiu Bardan, Director General Di-Bas.

 

Cei prezenţi la aniversarea Chevrolet au fost plăcut surprinşi de surpriza pregătită de tinerii din SOS Satul Copiilor Bucureşti. Aceştia au oferit două desene semnate de fiecare din ei, unul pentru Chevrolet România şi unul pentru Di-Bas.

 

Le mulţumim foarte mult tinerilor din organizaţia SOS Satele Copiilor pentru surpriza deosebit de placută şi le dorim să fie sănătoşi şi să aibă un viitor frumos, plin de realizări. Compania Chevrolet este foarte bucuroasă să poată dona aceste două maşini şi să contribuie astfel la susţinerea programelor de ajutorare ale acestei organizaţii.” a adăugat Cătălin Manta, Country Manager Chevrolet Romania.