Tag Archives: the morning coffee

Povestea Aquarelief – The Morning Coffee “Cars fueled with coffee”

 

Adrian Mitu

Pasiunea lui Adrian pentru design-ul de mașini este moştenită din copilarie şi inspirată de tatăl său, un pasionat mecanic autodidact. Totul a prins contur în momentul în care reprezentanții companiei Renault au venit la Facultatea de Arhitectură din cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, unde el studia, și au dezvoltat un program de design dedicat studenților. De atunci, și-a urmat visul și a pus în aplicare planul curajos de a deveni designer de mașini.

Expozitia The Morning Coffee (2)

Astfel, pe lângă studiile pe tema automobilului clasic, lucrează permanent la propriile concepte utilizând permanent inspiraţie din lumea arhitecturală , organică sau tehnică. Tehnicile utilizate frecvent de către Adrian Mitu în realizarea studiilor sale sunt: acuarela și lutul, îmbinând astfel cele două metode de studiu, grafic şi sculptural. Pentru ca planul de a deveni „car designer”  să prindă contur, a trebuit să se dedice cât mai mult studiului de automobile şi în acelaşi timp să se susţină financiar prin rezultatul studiilor.

 

Aquarelief

Pentru a obține vizibilitate, feedback și a vinde lucrările eventual, Adrian Mitu și-a format un brand: Aquarelief. Materializat într-o pagină de Facebook unde poate fi accesibil tuturor celor pasionaţi de maşini.

 

Astfel  Aquarelief a evoluat, iar Adrian Mitu a intrat în contact cu persoane relevante, intersate de lurcrările sale: persoane de specialitate precum designeri de automobile, presă de profil din România sau din străinătate: site-uri şi bloguri de profil din Japonia, Brazilia, America, Germania, Rusia, Grecia şi branduri importante, precum Peugeot, care l-a invitat in luna martie, a.c. la o întâlnire cu designerii Peugeot, în cadrul  Salonului Auto de la Geneva.

 

’’Morning Coffee’’ –  de la studiu istoric la joacă

Cum toate lucrurile interesante sunt descoperite spontan, ’’Morning Coffee’’ este de asemenea rezultatul unui moment de inspiraţie. Odată perioda de antrenamente începută, atelierul este permanent plin de schiţe cu maşini. Astfel, într-o dimineaţă, în timp ce îşi bea obişnuita ’’cafea de dimineţă’’ în faţa calculatorului  a simţit nevoia de culoare pe o schiţă în creion, rătăcită pe birou. Aşa că a înmuiat repede pensula în restul de cafea şi a dat volum schiţei.

Expozitia The Morning Coffee (5)

Fotografia a ajuns pe reţelele de socializare, feedback-ul a fost unul pozitiv, iar de atunci a decis ca fiecare dimineață să înceapă în acest mod: dând culoarea cafelei unei maşini emblematice. Astfel s-a născut „The Morning Coffee”, o colectia inedită de maşini ’’alese’’, care parcurge întrega istorie auto prin peste 300 de picturi însufleţite de aroma cafelei de dimineaţă, începută din dorința continuă de studiu și perfecționare în design-ul auto. 

 

În data de 20 iunie 2014 a avut loc vernisajul expoziției The Morning Coffee – “Cars fueled with coffee” la Elite Art Gallery – Str. Academiei, nr. 15, Sector 1, București, vis-a-vis de Universitatea de Arhitectură Ion Mincu (UAUIM). Timp de 10 zile, în perioada 20-30 iunie 2014, mașinile pictate cu cafea de către Adrian Mitu (Aquarelief), vor fi vedetele expoziției organizate la Elite Art Gallery.

Expozitia The Morning Coffee (6)

Emoțiile mi-au fost turate la maxim in ziua vernisajului! Am fost și sunt încântat și surprins de atenția vizitatorilor, poate chiar copleșit de atâta atenție. Primesc nenumărate mesaje din partea prietenilor din Iași, Timișoara sau Cluj, care îmi transmit cu regret că nu pot ajunge să vadă colecția. Dar, dacă feedback-ul dupa terminarea expoziției la București este unul de interes major, sigur voi mai expune și în alte orașe. Pe plan profesional, pregătirea merge mai departe și de ce nu, pe viitor, o expoziție cu propriile mele concepte privind design-ul de mașini”, Adrian Mitu (Aquarelief).

 

The Morning Coffee – “Cars fueled with coffee” este o colecție inedită, dedicată atât pasionaților de mașini, cât și pasionaților de artă. Expoziția poate fi vizitată gratuit, zilnic, de Luni până Vineri între orele 11.00 – 19.00 şi Sâmbătă între 11.00 – 17.00, în intervalul 20-30 Iunie 2014 la Elite Art Gallery.

Expozitia The Morning Coffee (9)

Susținătorii expoziției The Morning Coffee “Cars fueled with coffee” sunt Țiriac Collection, Julius Meinl, Prestigio, Elite Art Gallery, Funky Chefs și MINERALIUM Dead Sea.

 

Povestea continută, iar expoziția de mașini pictate cu cafea The Morning Coffee “Cars fueled with coffee” își va deschide porțile anul acesta și în alte orașe din țară precum: Sibiu, Cluj-Napoca, Constanța, Timișoara și Iași.