Tag Archives: trofeul metalubs

Trofeul Şugaş Băi Metalubs – 17 iunie 2018

Duminică, 17 iunie 2018, se desfăşoară Trofeul Şugaş Băi Metalubs, etapa a VI-a, din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă 2, repectiv etapa a II-a din Campionatul Regional de Viteză în Coastă.

În prima parte a zilei piloţii vor parcurge cei 4 km ai etapei în doua runde de recunoaşteri, urmate de antrenamentele oficiale care stabilesc ordinea de start. Ulterior experinţa şi tehnica îşi vor spune cuvântul în lupta cu emoţiile, resursele, cu zecimile de secundă, cu vremea şi adversarii. Câştigătorul va fi desemnat prin cumulul celor mai buni timpi din două manşe din cele trei parcurse.

 

Emoţiile startului sunt inerente iar rezultatele apar în momentul în care raţionamentul şi analiza îţi echilibrează nivelul adrenalinei. Orha Claudiu, vicecampionul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă 2, este optimist înaintea acestei curse.

 

,,După ce am reuşit să câştig etapele de la Sâncrăieni şi Sf. Ana revin cu multă încredere la această etapă. Nu am mai parcurs acest traseu. Îmi doresc foarte mult să punctez şi aici, să termin pe locul unu pentru a face un pas decisiv spre liga mare. Dacă anul trecut obiectivul meu a fost să merg cât mai tare, experinţa acumulată, sfaturile specialiştilor m-au ajutat cu aceeaşi maşină de concurs să obţin rezultate mai bune. Acum sunt la momentul în care pot să-mi impun ritmul, să identific o trasă mai bună, să fiu ponderat într-un viraj pentru a compensa imediat pe un sector de drum scurt. Îmi place să-mi depăşesc limitele,” a declarat pilotul Orha Claudiu.

Competiţia este organizată de ACS Club Auto Crono Sf. Gheorghe, în parteneriat cu clubul Pro Motor Harghita sub tutela Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.

 

Evenimentul este finanţat de Consiliul Judeţean Covasna şi se bucură de sprijinul Inspectoratului de Poliţie-Serviciul Rutier  Covasna, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Covasna, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Covasna, respectiv al Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport Covasna.

 

Restricţii de circulaţie spre Şugaş Băi

 

Circulaţia publică va fi restricţionată pe data de 17 iunie 2018 între orele 11:00-14:00 şi 14:30-18:30 pe drumul de legătură spre Şugaş Băi.

 

Trofeul Şugaş Băi Metalubs, are ca partener principal pe METALUBS HIGH LUBRICATION, furnizor de produse pentru reducerea frecării şi de lubrifianți speciali.

 

Program:

Orele 11.10-12.20: Recunoaşteri I,II (cu start la 30 de secunde)
Orele 13.00-14.00: Antrenamente cronometrate
Orele 14.00-14.30: Pauză, deschiderea temporară a circulaţiei

Orele 14.45-18.30: Manşe de concurs I,II,III
Orele 19.00: Afişarea rezultatelor definitive
Orele 19.30: Festivitatea de premiere

 

Date tehnice:
Traseu: drum de legătura Sf. Gheorghe-Şugaş Băi

Lungime: 4 km

Lăţime: 5,5 m
Panta maxima: 4,1 %

Diferenţa de nivel: 168 m

Locul startului : Drum de legatura, km 3+500

Locul sosirii : Drum de legatura, km 7+500
Zona de incalzire: 200 metri

 

Traseul este reasfaltat.

 

Prognoza meteo

Temperatura: 25°C

Precipitații: 40%

Umiditate: 59%

Vânt: 14 km/h

Trofeul METALUBS – Lacul Sf. Ana

Vino pe 21 mai 2017 şi gustă adrenalina competiţiilor de viteză în coastă într-un decor de basm alături de piloţi cu licenţă sau de piloţi amatori. Pe acești temerari îi puteți întâlni și în parcul service. Autografele lor pot face parte din colecția ta alături de fotografiile sau filmele pe care le poți realiza. Peste ani, când unul dintre cei pe care i-ai încurajat va deveni campion vei povesti cu plăcere celor dragi că eşti unul dintre cei care l-au susţinut şi încurajat.

 

Clubul Auto Crono CV, organizează în colaborare cu Clubul Pro Motor Harghita, etapa III-a din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă 2 şi etapa I din cadrul Campionatului Regional de Viteză în Coasta: Trofeul METALUBS – Lacul Sf. Ana, ediţia a VII-a.

Orha Claudiu face parte din generația celor care știu ce-și doresc de la mașină și ce pot să-i facă pentru a avea o evoluție spectaculoasă. A debutat în competițiile regionale de viteză în coastă și s-a rodat pe circuitele din țară. Este unul dintre piloții care are o evoluție constantă care reușește să-și îmbunătățească timpii la fiecare urcare.

 

Debutul într-un campionat național, la Râșnov, mi-a adus emoții nebănuite. La început am fost foarte timorat, am fost copleșit de atmosfera frumoasă și total diferită de ceea ce am văzut și trăit până în acel moment. Mi-am dus povara până în ultima secundă. După start emoțiile s-au risipit și am reușit să-mi găsesc ritmul. Am lucrat mult la mașina de concurs și la Râșnov am reușit pe ploaie să am o evoluție mult mai bună decât pe asfaltul uscat. Liantul și susținătorul meu este soția mea,” a declarat Orha Claudiu.

 

Fiecare om are propriile provocări, dorințe sau așteptări. Ionescu Claudiu a reușit să se remarce prin evoluția foarte bună în primele etape din acest campionat. Parcursul acestui pilot ne face să credem că-l vom vedea anul viitor în Campionatul Național de Viteză în Coastă. A debutat în competițiile regionale în anul 2014 iar acum putem să-i urmărim evoluția în CNVC2.

 

Îmi plac cursele de viteză în coastă. După ce am participa la curse regionale am hotărât să fac pasul în acest campionat. Rezultatele foarte bune obținute la primele etape, locul 1 respectiv 2 îmi dau încredere și putere, mă motivează. Nu cunosc traseul la la Sfânta Ana. Am înțeles că pe acest traseu un pilot bun poate recupera pe viraje și pe liniile drepte poate stoarce puterea motorului.Sper să nu mă confrunt cu probleme tehnice, la Râșnov am rămas fără planetară și fără timonerie. Am făcut revizia motorului. Strategic sunt hotărât să obțin timpi buni și din setările suspensiei. Am adaptat cutia de viteze cerințelor mele și îmi doresc un rezultat foarte bun,” a precizat Ionescu Claudiu.

 

Cosmoiu Alex vine în acest campionat cu încredere și optimism.

Sunt încântat de primele etape desfășurate la Râșnov. Acest campionat este unul dedicat celor care doresc să acumuleze experiență și îmi oferă șansa de a evolua în condiții competiționale adecvate performanței. Mașina mea are diferențial de stradă și nu pot aborda foarte tare virajele. Am înțeles că traseul etapei următoare este foarte tehnic iar acest aspect mă determină să am o abordare atentă la frânare, dinamică la accelerație și o evoluție, sper, fără greșeli. Pe acest traseu două greșeli îți anulează oportunitatea de a fi pe podium. Vă aștept pe probe,” a menționat Cosmoiu Alex.

 

Restricții de circulație spre Lacul Sf. Ana

Cu ocazia desfășurării competiției automobilistice, circulația publică va fi restricționată pe data de 21.05.2017, după cum urmează: 10:30-13:00, 13:30-16:00 si 16:30-18:30 pe sectorul de drum cuprins între intersecția DN11C cu DJ113A și lacul Sf. Ana pe o lungime de 4 km.

 

Trofeul METALUBS este susținut de Metalubs International Srl, se desfășoară sub tutela Federației Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție – Serviciul Rutier  Covasna și Harghita, al Inspectoratul de Jandarmi Județean Harghita, al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Covasna, respectiv Direcția Județeană de Tineret și Sport Harghita.

 

Parteneri media: Autorally, Autostiri.ro, Háromszék, Székely Hírmondó, Székelyhon.ro, Covasna Media.ro, Mesagerul de Covasna, Csiki Hírlap, Hargita népe, Informatia Harghita, Fun Radio, Sepsi Rádió, Sláger Rádió.

 

Program:

Orele 11.10-12.20: Recunoașteri I, II (cu start la 30 de secunde)
Orele 12.20-13.00: Antrenamente oficiale – I
Orele 13.00-13.30: Pauza, deschiderea circulației 1

Orele 13.45-15.45: Manșe de concurs I,II

Orele 16.00-16.30: Pauza, deschiderea circulației 2

Orele 16.45-18.30: Manșe de concurs III
Orele 19.00: Afișarea rezultatelor provizorii
Orele 19.30: Festivitatea de premiere

 

Atentie:  comunicația de la Bixad până la intersecția cu drumul către lac este stricat,multe gropi, pe o distanță de aproximativ  5 kilometri. În schimb drumul de la Târgul Secuiesc spre Sf.Ana este bun.