Ce poți afla despre o mașină după mai mult de o întâlnire

De data asta un singur capitol. O singură poveste cu mașini. Sau o singură mașină cu poveste.

 

 

În primul rând vreau să spun că am recitit testul inițial cu mașina asta, după ce am terminat de condus cu această nouă ocazie, test pe care îl găsiți >>AICI<< (recomand cu căldură pentru o privire de ansamblu asupra modelului).

Eu m-am schimbat foarte mult din decembrie 2017 când am făcut testul ăsta inițial și până acum și foarte multe s-au schimbat în viața mea, dar…nu cred că aș fi putut fi mai expresiv. Răzvan de acum e perfect de acord cu Răzvan de atunci, ceea ce rămâne unul din puținele lucruri pe care mai cad de acord.

 

 

Această a doua întâlnire e cea care ar trebui să sedimenteze relația. E cea care te lasă să vezi mașina fără emoțiile de prima oară, fără zgomotul din cap, fără așteptări nerealiste – o privire mai incisivă și mai aproape de realitate.

Noul test mă găsește pe drum spre stațiunea de ski Straja, Gorj, oficial cel mai depărtat loc de București…de pe pământ. Întors după un zbor întârziat din Roma, aterizat printr-o ploaie de gheață la o oră enervantă, muncit în urma dezghețării mașinii de test dintr-un mulaj brâncovian ghețos gros și întârziat în cursa mea pentru a prinde un pic din prima zi de ski, bagajul meu emoțional este total diferit față de prima întâlnire.

Cu toate astea mă bucur că 308 este cel ce mă duce la destinație. Este foarte aproape de un partener perfect. Drumul liniștit, izolarea fonică excelentă, interiorul minimalist…toate au un efect calmant și relaxant…și ZBAM!!! O bucată de gheață desprinsă de pe plafonul unui leneș anonim se izbește de parbrizul meu pe autostradă. Legile lui murphy intră în acțiune, astfel că un punct ciobit este inevitabil.

 

 

E una din lunile alea…știți? Schimbul de frâne la mașina personală s-a transformat în urma unei scurte diagnoze într-o treabă de 1500 de lei, înmatricularea acesteia este o întreagă epopee ce merită un articol separat care o să se numească Isprăvile viteazului Răzvan prin pădurea încurcată a birocrației Românești. În general, dacă lucrurile au avut șansa să meargă prost, au mers.

Eh, dar ce toată atitudinea asta. Viața nu este despre ce ni se întâmplă, ci despre cum reacționăm la ce ni se întâmplă. Până la urmă mă îndreptam spre o stațiune plină de zăpadă, să mă dau cu placa, să mă întâlnesc cu prietenii, într-o ieșeală pe care am planificat-o de mult timp, dar din care prind doar jumătate pentru că… v-am zis, una din lunile alea…

Îmi amintesc că îmi place mașina asta. Este stabilă și tăcută, înghite kilometri de autostradă pentru tine fără să te facă să te resimți. Bornă după bornă, sat după sat, munte după munte ne apropiem de destinație. Încet, dar sigur. Multe din drumuri sunt pline de zăpadă și de gheață și chiar dacă avem emoții, micuțul Peugeot găsește tracțiunea necesară să ne țină pe șosea. E cald și confortabil înăuntru. Sunt din nou surprins de volanul de pitici, dar știu din experiențele anterioare că te obișnuiești repede cu el.

 

 

Glisarea asta fără griji și în mod surprinzător fără evenimente, prin drumul nostru ce pare că ne duce în jurul pământului este deseori întreruptă de apelurile prietenilor mei de la destinație. Nu, nu mor de răbdare să afle când ajung…își tot amintesc că vor să mă opresc să cumpăr lucruri.

Am ajuns la timp. M-am schimbat în mașină. Am folosit nocturna de pe pârtie până la 7 seara. Și în mod fabulos am reușit să ies cu mașina din parcarea de la gondola din Vulcan, având în vedere că era zăpada cât casa deja când am ajuns și a nins continuu. V-am zis, cumva 308 găsește aderența…probabil că împrumută din viitor. Mi-e milă de cel care o va conduce după mine și care va găsi rezervele de aderență consumate în avans.

 

 

Aș putea spune că cele mai testate aspecte ale mașinii cu această nouă ocazie au fost:

Practicalitate : plăci de snowboard, haine groase, lopeți de zăpadă, provizii, aproximativ 50000 de tone de apă pe care am primit sarcină să le cumpăr pentru însetații de la destinație, toate au încăput și au stat nemișcate pe toată durata călătoriei. Sigur, am fost doar doi pasageri, dar cred că ne-am fi descurcat și dacă am fi fost mai mulți.

Confort la drum lung : Cel mai lung. Câțiva kilometri, dar mai multe vieți de om pe drumurile patriei. Nici zăpada și vremea nu au ajutat. Dar nu durere de spate, nu durere de nimic. Totul a fost lin și plăcut. Cel mai confortabil a fost consumul. Acesta stat constant sub 5l/100 de km (4.6-4.8) în condiții de vreme vitregă și fără vreun neuron care să se concentreze la economie. Mai mult, temperatura în interior a fost undeva în jur de 1000 de grade pentru că am luat o răceală nasoală și frisoanele au fost the real deal.

Capacitatea de a aborda zăpada : Nu este o mașină construită pentru un teren prăpăstios, dar pentru clientul obișnuit s-a descurcat onorabil. Nu a trebuit împinsă prin zăpada mare aproape niciodată, nu am plecat cu 500 de kg de zăpadă în scut (cred) și nu m-a făcut niciodată să mă simt în pericol.

 

 

S-a schimbat ceva? Încă mă surprinde acul de la turometru care merge în direcția opusă și numărul uriaș de martori de bord aprinși în momentul în care ai farurile aprinse.

Întors în București îmi dau seama că incidentul meu de pe autostradă e unul fericit. Dacă aș fi rămas în București ar fi avut o șansă de 50% să cadă un copac pe mașină. So…