Echipa Citroën a fost rasplatita la Raliul Zeilor

Denumit si „Raliul Zeilori”, Raliul Greciei s-a terminat cu un rezultat excelent pentru Citroën Total World Rally. Echipajele Sébastien Loeb/Daniel Elena si Mikko Hirvonen/Jarmo Lehtinen au obtinut a treia dubla din acest sezon, dupa cele din Mexic si Argentina. Sébastien Loeb si Citroën si-au marit avansul in clasamentul pilotilor, respectiv al constructorilor, iar Mikko Hirvonen a urcat pe locul secund in clasamentul general.

 

Raliul Greciei a inceput joi seara cand a fost programata o singura proba speciala de 25 de kilometri. Sébastien Loeb si Mikko Hirvonen si-au intrat repede in ritm si au terminat ziua pe locurile doi si trei, fiind pregatiti pentru unul dintre cele mai dificile raliuri ale sezonului.

 

Ziua a doua, una lunga si foarte intensa, a fost extrem de disputata. Dupa o lupta spectaculoasa, Sébastien Loeb si Daniel Elena au urcat pe prima pozitie cu un avans de 6,5 secunde fata de urmatorii clasati. Chiar daca au pierdut timp pe ultima proba a zilei, Mikko Hirvonen si Jarmo Lehtinen au ramas in lupta pentru un loc pe podium pentru echipa Citroën Total.

 

Si ziua a treia din Raliul Greciei a fost la fel de solicitanta ca cea anterioara. Sébastien Loeb si Daniel Elena si-au pastrat pozitia de lideri in fata lui Petter Solberg cu un avans de 10,2 secunde. Mikko Hirvonen si Jarmo Lehtinen au ajuns pe locul 3 la general si erau pregatiti sa faca totul pentru a aduna cat mai multe puncte pentru echipa.

Dupa cele doua zile lungi si obositoare, ultima zi din Raliul Greciei a fost putin mai usoara. Avand de parcus doar 65 de kilometri, impartiti in doua bucle, pilotii Citroën Total si-au propus sa atace inca de dimineata. Cu un avans de doar 10 secunde fata de Petter Solberg, Sébastien Loeb a inceput in forta pe speciala Aghii Theodori, incercand sa-si mareasca avantajul. Dupa doar cativa kilometri, campionul mondial a primit un mesaj care-l informa ca poate sa reduca putin ritmul. „Am primit informatia ca Petter s-a oprit undeva pe proba si am redus ritmul. Dupa ce am trecut pe langa el am realizat ca ar fi fost aproape imposibil sa merg in acel ritm tinand cont de cat de multe gropi si bolovani erau pe proba”, a spus Loeb.

 

Abandonul lui Solberg i-a permis lui Mikko Hirvonen sa mai urce un loc in clasament. La revenirea in Loutraki, finlandezul era putin cam neincrezator. „Imi este greu sa cred ca am ajuns pe doi. Nu am mai fortat de sambata de la pranz scopul fiind sa-mi apar pozitia si sa obtin un rezultat cat mai bun pentru echipa. Acum se pare ca vom obtine inca o dubla”, a spus si Mikko Hirvonen.

 

Ca de obicei, in Raliul Greciei se poate intampla absolut orice. Pe speciala cu numarul 20 echipa a avut emotii. In cel de-al doilea punct intermediar Sébastien Loeb era mai lent cu un minut si jumatate fata de cel mai rapid pilot din cauza unei pene de cauciuc. „Nu stiu ce s-a intamplat, dar am simtit ca am facut pana dupa doar trei kilometri. Ar fi fost imposibil sa termin pe pana asa ca ne-am oprit sa schimbam roata. Totul a functionat perfect si nu am pierdut prima pozitie in clasament”, a confirmat Loeb incidentul.

 

Raliul Greciei s-a terminat cu Power Stage, o proba programata pe primii kilometri ai specialei Aghii Theodori. Scapat de presiunea adversarilor, Sébastien Loeb a incheiat raliul cu o evolutie perfecta si a castigat ultima proba, ceea ce inseamna inca un bonus de trei puncte. Mikko Hirvonen a terminat pe trei aceasta proba si a primit si el inca un punct suplimentar. „Am gestionat bine aceasta cursa, chiar daca am fost tot timpul presati de adversarii nostri”, a spus Loeb dupa a 71-a victorie din cariera. „Nu mi-am pierdut controlul deloc, nici macar atunci cand am facut pana, pentru ca stiam ca pot castiga acest raliu.”

 

As vrea sa le multumesc tuturor din echipa pentru acest rezultat”, a spus si Mikko Hirvonen. „Nu am avut nicio problema mecanica la masina, ceea ce este incredibil intr-un raliu ca cel din Grecia. Sunt inca surprins ca am terminat pe locul secund, dar asta este si datorita faptului ca nu am facut nicio greseala. De abia astept acum urmatoarele doua raliuri din Noua Zeelanda si Finlanda!”

 

Tinand cont de drumurile pe care se desfasoara acest raliu nu ai cum sa nu admiri performantele masinii si echipei noastre”, a spus mandru Frédéric Banzet, directorul general Citroën.

 

Echipajul Thierry Neuville/ Nicolas Gilsoul (Citroën Junior World Rally Team) si-a atins obiectivul, acela de a termina Raliul Greciei fara sa aplice regula Rally 2. Pilotul belgian a terminat pe locul 6. In schimb echipajul Nasser Al-Attiyah/ Giovanni Bernacchini (Qatar Rally Team) nu a avut acelasi noroc fiind obligat sa abandoneze. Urmatoarea provocare pentru pilotii Citroën in Campionatul Mondial de Raliuri este Raliul Noii Zeelande programat in perioada 22 – 24 iunie.

 

CLASAMENT GENERAL RALIUL GRECIEI 2012

1 Loeb / Elena – Citroën DS3 WRC 4:42:03.3

3 Hirvonen / Lehtinen – Citroën DS3 WRC +40.0

3 Latvala / Anttila – Ford Fiesta RS WRC +3:04.8

4 Østberg / Andersson – Ford Fiesta RS WRC +6:16.4

5 Prokop / Hruza – Ford Fiesta RS WRC +7:46.5

6 Neuville / Gilsoul – Citroën DS3 WRC +9:41.4

7 Ogier / Ingrassia – Skoda Fabia S2000 +12:59.9

8 Al Rajhi / Orr – Ford Fiesta S2000 +20:12.2

9 Tänak / Sikk – Ford Fiesta S2000 +23:18.9

10 Al Kuwari / Arena – Mini Cooper JCW WRC +28:40.5

 

Clasament general piloti (dupa Raliul Greciei 2012)

1. Sebastien Loeb 119p, 2. Mikko Hirvonen 89 p, 3. Mads Ostberg 80 p, 4. Petter Solberg 73p, 5. Jari-Matti Latvala 45p, 6. Evgeny Novikov 43p, 7. Martin Prokop 36p, 8. Nasser Al-Attiyah 23p, 9. Thierry Neuville 22p, 10. Sebastien Ogier 22 p, 11. Dani Sordo 21 p, 12. Ott Tanak 18 p.

 

Clasament general constructori (dupa Raliul Greciei 2012)

1. Citroën Total World Rally Team 194 p, 2. Ford World Rally Team 121p, 3. M-Sport Ford World Rally Team 91p, 4.Citroën Junior World Rally Team 42 p, 5. Qatar World Rally Team 37 p, 6. Adapta World Rally Team 27p, 7. MINI WRC Team 26p, 8. Brazil World Rally Team 10p.