Pregătirile sunt pe ultima sută de metri pentru Trofeul Câmpulung Muscel 2017

În acest sfârșit de săptămână, în perioada 23-24 septembrie, Trofeul Câmpulung Muscel 2017, care contează pentru etapa a VII-a a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop, va reuni pe traseul Lerești-Voina principalele nume din pilotajul sportiv românesc.

Organizatorii, Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, cu sprijinul Primăriei, Consiliului Local al Municipiului Câmpulung și al Consiliului Județean Argeș au intrat în linie dreaptă cu pregătirile. Și, cum la Câmpulung se anunță o competiție acerbă, având în vedere că bătălia pentru majoritatea claselor și grupelor se va da cu fiecare etapă, au fost luate măsuri ca traseul de concurs să se ridice la cele mai înalte standarde. Cu sprijinul Regiei de Drumuri Județene din cadrul CJ Argeș, toate porțiunile de drum de pe traseul Lerești-Voina au fost reabilitate pentru ca doar îndemânarea piloților de a conduce bolizii să facă diferența în competiție.

Așadar, la Câmpulung se anunță o nouă confruntare de zile mari marca Brothers Motor Sport, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.

 

Organizatorii roagă spectatorii care vor fi prezenți la cel mai important eveniment auto al anului în Argeș să urmeze indicațiile pentru asigurarea securității lor fizice. De asemenea, spectatorii și sportivii care vor veni pe DN 73 dinspre Pitești- București, trebuie să ia în calcul cel puțin o jumătate de oră de întârziere, iar cei care vin dinspre Brașov trebuie să ia în calcul o oră de întârziere având în vedere lucrările de reabilitare a drumului. De asemenea, în zilele de 23 și 24 septembrie, DJ 734 Lerești-Voina va fi închis circulației publice între orele 08.00 și 19.00.

 

Parteneri ai evenimentului: Primăria și Consiliul Local Câmpulung Muscel, Consiliul Județean Argeș, Primăria Comunei Lerești, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Argeș,  SILDVB,  DEC Clinică Dentară, Pasteur Caroseria,  Pentarom, Perfektauto, Saldovin, Restaurant Piatra Craiului, Kilicom, Magic Safe Security!