Dirt-Track la Braila – Galerie foto si rezultate finale

Stadionul Municipal din Braila a gazduit in weekendul abia incheiat etapa a IV-a din Campionatul National Individual de Dirt-Track si runda a III-a din Campionatul National pe Perechi. Desi initial ambele runde fusesera anuntate ca fiind cele finale, campionul national din acest sezon l-am aflat doar pentru competitia individuala, in Campionatul National pe Perechi urmand sa aiba loc inca o runda, probabil pe 6 octombrie la Sibiu, data nefiind inca oficializata. 

 

Sambata am plecat catre Braila impreuna cu Mihai, colegul meu, aceasta urmand a fi prima noastra prezenta la o astfel de competitie. Cu ajutorul colegilor de la Motospeed.ro am intrat repede in atmosfera, fiindu-ne prezentati o serie de piloti cat si materialul lor de concurs. Am cunoscut oameni minunati si cu adevarat pasionati de ceea ce fac. Daca ati vedea echipamentul si materialul de concurs al unora dintre piloti ati ramane fara cuvinte! Exista si motociclete moderne in competitie, insa acestea cred ca reprezinta 30% din tot parcul.

 

Cu doar jumatate de ora inainte de startul in concurs fanii au inceput si ei sa isi faca aparitia in tribunele stadionului, in final acestia ajungand la cateva sute. Dupa prezentarea oficiala a pilotilor legitimati la cluburile CSTA Bucuresti, CS Vointa Sibiu, BMF Bulgaria si CSM Braila a sunat soneria care anunta prezenta la start a primilor concurenti. Cu aceasta ocazie am aflat si faptul ca, de la sunetul soneriei pana in momentul startului, pilotii au la dispozitie 2 minute pentru a intra pe pista si a se alinia la start.  

 

Concursul de sambata a reprezentat ultima runda din Campionatul National Individual si a debutat cu 7 manse pentru competitia dedicata juniorilor. Pentru cei care nu sunt foarte familiarizati cu acest sport, o mansa consta in parcurgerea a patru ture de pista de catre patru concurenti, ei fiind punctati in ordinea sosirii cu 3,2,1 si 0 puncte. La finalul manselor se insumeaza punctele obtinute si este desemnat castigatorul etapei. La juniori Gabriel Comanescu a reusit sa ocupe primul loc al podiumului, incoronandu-se totodata si campion national in 2012. Vicecampion este Ionel Valeanu iar pe locul al treilea al clasamentului general a terminat Mihai Mehedintiu.

 

Pilotul care m-a impresionat la juniori, in afara de Gabriel Comanescu, este cel legitimat la CSTA Bucuresti, Adrian Balan, care a revenit cu aceasta ocazie dupa un accident suferit in luna aprilie la mana dreapta. Chiar daca in final a abandonat, el nerefacandu-se complet la mana, Adrian a aratat potentialul si talentul pe care il are in acest sport, insa lipsa acuta a fondurilor pun sub semnul intrebarii continuarea carierei. De fapt, tot lipsa banilor se pare ca a stat la baza recuperarii insuficiente la mana dreapta.

 

Mult asteptatul start la seniori a avut loc in jurul orei 17.00 si nume precum cel al campionului en-titre Alexandru Toma, Fanel Popa, Milen Manev, Chavdar Chernev, Nicolae Dragoman, Florel Ungureanu si multe altele aveau sa rasune in difuzoare. 20 de manse ii asteptau pe seniori si in urma acestora aveam sa cunoastem si noul campion la individual in 2012. Surpriza etapei a constituit-o revenirea pilotului Stanel Gheorghe dupa o absenta de 25 de ani, aparitie aplaudata la scena deschisa de spectatori. Din pacate, evolutia acestuia s-a incheiat prematur dupa o cazatura imediat dupa trecerea liniei de sosire in una dintre manse. Probabil adrenalina obtinerii unui rezultat bun si o clipa de neatentie cum declara si acesta au dus la singurul incident serios de pe pista. Stanel a necesitat ingrijirea medicilor si, desi ne-a dat ceva emotii, fostul campion a iesit pe picioarele sale din ambulanta cu aceasi stare vesela care il caracterizeaza.

Duelurile dintre Toma Alexandru, Fanel Popa, Milen Manev si Chavdar Chernev au ridicat efectiv publicul in picioare si au smuls indelungi aplauze ale audientei. Castigatorul etapei a fost in final Milen Manev, acesta fiind pentru mine si cel mai spectaculos pilot. La egalitate de puncte,14, a terminat si conationalul sau Chavdar Chernev. Pentru ca a fost batut in cursa directa de Milen, acesta a ocupat locul al doilea. Podiumul a fost incheiat de Toma Alexandru care a devenit astfel campion national in 2012 in competitia individuala. Milen nu puncteaza in Campionatul National Individual pentru ca nu este legitimat in cadrul unui club romanesc. Daca nu am tine seama de acest lucru, Milen a terminat la egalitate de puncte, 56, cu Toma in acest an. Vicecampion in 2012 este Fanel Popa iar locul al treilea ii revine sportivului CS Vointa Sibiu, Florel Ungureanu.

 

Trebuie sa remarc din pacate si un gest nepotrivit la aceasta etapa. Podiumul de premiere al etapei a patra a Campionatului National Individual nu s-a tinut, astfel sportivii care au obtinut cele trei locuri la finalul etapei nu au fost premiati. Premierea s-a facut pentru tot campionatul, in speta pentru campionul sezonului, vicecampion si locul al treilea la general, ceea ce nu a fost un lucru deloc rau, insa Milen si Chernev care terminasera etapa pe locul 1 si 2 nu au urcat nicio clipa pe podium si nici nu au primit macar o diploma de participare. Nu stim de ce s-a intamplat acest lucru insa probabil conducerea CSM Braila, responsabili cu organizarea etapei, poate da cateva explicatii.

 

Raspunsul celor doi bulgari nu s-a lasat mult asteptat, acestia parasind stadionul inca de sambata seara, chiar daca a doua zi urma competitia pe echipe. Cei de la CS Vointa Sibiu au luat startul cu o echipa a doua zi, insa imediat dupa prima mansa de concurs un sportiv al echipei s-a retras din competitie in semn de protest pentru evenimentele de sambata, asa cum au declarat si reprezentantii CS Vointa Sibiu printr-un comunicat de presa “CS Vointa Sibiu a hotarat sa protesteze la asa zisa “finala” a Campionatului National de Perechi, impreuna cu sportivii bulgari care au luat aceasta decizie de a parasi competitia pe perechi din cauza proastei organizari a competitiei de individual. Pentru buna desfasurare a competitiei – care nu este finala la perechi – ne-am hotarat retragerea sportivului Ungureanu Florel din competitie in semn de protest la abaterile de la regulament ale competitiei, competitia desfasurandu-se cu un singur sportiv din partea CS Vointa Sibiu – Dragoman Nicolae.

 

In urma acestor evenimente podiumul la finalul zilei a fost ocupat de 1. Alexandru Toma/ Fanel Popa 2. Stefan Popa/ Sorin Popa si 3.Eugen Iancu/ Mihai Mehedintu.

 

Per ansamblu pentru mine a fost o experienta frumoasa. Este un sport extrem de spectaculos si trebuie sa il vedeti live pentru a va convinge. Aveti tribune sa stati jos, nu se percepe taxa de intrare, poti sa vii cu 5 minute inainte de start si poti sa pleci cand vrei. Pe aceasta cale vreau sa felicit pilotii si pe toti cei implicati in acest sport, pentru ca reusesc sa mai mentina in viata aceasta competitie. Si Mihai, colegul meu cu aere de sef, a fost incantat, venind mai mult la insistentele mele, insa la final cuvintele lui au fost: “Foarte frumos Dirt-Track-ul. Are potential!”  

 

[nggallery id=328]

2 thoughts on “Dirt-Track la Braila – Galerie foto si rezultate finale”

  1. Multumiri echipei MotorSportNews pentru prezenta la Braila la etapele ce s-au desfasurat pe Stadionul Municipal ,pentru implicarea dumnealor de a cunoaste foarte amanuntit aceasta ramura sportiva, SPEEDWAY.Sportivii de la CSM-BRAILA va multumesc .Deasemenea, CRISTINA,NICUSOR,ADRIAN, multumiri pentru ceea ce faceti pentru Speedway-ul ROMANESC si toata munca depusa pe parcursul anului 2012.

  2. Multumim pentru cuvintele frumoase si suntem bucurosi ca am putut cunoaste pe cei implicati in acest sport intr-o oarecare masura. Vom reveni la etape cand timpul ne va permite si speram ca vom mai avea ocazia sa vedem acest sport la noi in tara pentru ca din ce am inteles viitorul este sumbru. Speram sa vina si zile mai bune pentru Speedway-ul romanesc.

Comments are closed.