Adviser

Se stie, consultantii castiga bine. Ei nu transpira, nu dau cu sapa, nu au program de la 9 la 5. Ei vin la nenea director, stau de vorba putin cu el, mai observa cateva lucruri si pac, nota de plata. Pentru ce? Pentru niste lucruri pe care le vede oricine cu ochiul liber? Pentru niste rapoarte din care reiese ca in companie e o lipsa de comunicare, o incoerenta in construirea valorilor si o raportare deficitara a angajatului fata de obiectivele firmei? Sa fim seriosi. Pentru randurile astea scrise frumos, cu antet, nu era necesar sa se cheltuie toate miile acelea de euro.

 

 

Realitatea este ca toti ne dorim sa ajungem consultanti. Adica sa avem atat de multa experienta intr-un domeniu incat sa nu mai lucram deloc. Doar sa fim chemati sa rezolvam diverse probleme. Dar sa le rezolvam cu pixul, cu mintea.  O realitate si mai adevarata este ca exista o gramada de consultanti autoproclamati care nu ar fi trecut nici macar stagiul de internship in domeniul in care se dau mari. Si totusi treaba merge. Pe noi insa ne intereseaza aceia care pusi in fata unei probleme o rezolva intr-un fel atat de elegant si de concis incat ne simtim ca in fata doamnei invatatoare, noi fiind in grupa mica.

 

 

Pe vremea cand pierdeam timpul in Olanda, aveam drumuri dese pe la o firma de softuri. Acolo am cunoscut-o pe Elsa. Era prietena foarte buna cu patronul. Elsa avea timp sa ia masa in oras in fiecare zi, era relaxata, avea un birou foarte misto si parea ca e pe o pozitie putin superioara programatorilor care lucrau de zor. Care era obiectul ei propriu-zis de activitate, nu am inteles niciodata.

 

 

Dupa multi ani de la ratacirea din Olanda am ajuns la Sinaia. Sa incerc sa mai fac niste rezultate la grupele la care ma bat de la inceputul sezonului de coasta. Si pentru ca eram pe un traseu mai special am inceput sa intreb in stanga si in dreapta ce sa fac la suspensie, la presiunea din cauciucuri, cum sa abordez virajele. Am intrebat oameni cu experienta. Material de consultanti scumpi, cum ar veni. Si nu mi-a prea iesit pasenta. Marco Tempestini chiar mi-a spus “E frumos ce scrii tu in articolele tale dar aici e alta treaba. Aici e un sport dificil … bla bla bla” … avea dreptate. Eram un prostut care punea niste intrebari puerile. Si in plus nici nu aveam notiuni de baza despre setari.

 

 

Am ajuns ca inainte de ultima urcare de duminica sa fiu negru de suparare. Eram batut mar de toti concurentii directi si nu numai. Cuvintele lui Marco imi macinau sufletul si credeam ca am ajuns la capatul norocului si ca acum se vede de fapt ca habar nu am de curse, de setari si de pilotaj.

 

 

O idee a revenit insa la momentul ideal. De ce nu m-as duce la oamenii care cu asta se ocupa. Cu setari, cu consultanta in motorsport, cu servicii de asistenta la curse?! Si m-am dus direct la corturile Colina Motors unde i-am tras de maneca pe George Serban si Alex Pitigoi.  PItigoi, cel care s-a lasat atat de greu depasit de Giri la Iasi in 2007, cel cu Focus WRC. Mr. Colina Motors. Le-am explicat ce gume de rahat am, cum face masina pe viraje, cum abordez eu coasta asta. Mi-au spus cum sa fac sa schimb comportamentul masinii din subvirator in supravirator. Cu o suspensie spate intarita si cu putin mai multa presiune in pneurile spate.  Am mai cazut de acord ca ar merita riscat sa intru in treapta intai in unele viraje si asta a fost.  Au fost concisi, la obiect, exact ce aveam nevoie in momentele acelea.

 

 

Serban George ( stanga ) - coordonator departament motorsport si Alexandru Pitigoi - director general Colina Motors

 

Acum, nu poti sa spui ca sfaturile lor a fost cine stie ce mare filozofie. Dar cel putin nu mi-au vorbit ca Tempesta cu reglaje de detenta, cu presiunea specifica fiecarui tip de pneu, cu dracu si cu lacu. Domnule, nu ma pricep la toate astea desi stiu ca pot face diferenta insa acum am nevoie de un sfat care sa-mi fie de folos in urcarea asta. Nu vreau sa invat, nu vreau sa acumulez experienta.  Trebuie sa fac ceva care sa imi dea niste secunde bune pe urcarea de acum. Punct. George si Dodo au inteles asta.

 

 

Si am plecat in ultima mansa de concurs. Noua secunde am dat jos. Noua !! Masina a mers de-a latul in multe viraje dar scopul a fost atins. Cat a valorat sfatul celor de la Colina? Pai hai sa ne gandim. Cand mi-am cumparat doua gume de 600 de euro am coborat cinci secunde in urmatoarea urcare.  Tot de la Colina le-am luat si pe alea. Si timpul castigat a fost si atunci si acum in detrimentrul C2R2-ului pe care il “asistau” chiar ei. Daca stai sa te gandesti altfel, in momentele in care te sprijini de masina de curse si te intrebi “ de unde naiba sa mai fac rost de doua secunde?” cam cat crezi ca valoreaza o setare care sa iti asigure acele doua secunde? Acum gandeste-te ca vrei noua secunde.  La coasta, noua secunde inseamna o enormitate. E diferenta intre timpul pe care-l face o Ibiza de 9.000 euro si timpul unui Mitsubishi de 50.000 euro.

 

 

Azi e luni. E ora 18.49. Tocmai am terminat de scris “fumul” asta. Sunt inca la serviciu. La Hatters. O agentie unde imi petrec mult timp. Cat de productiva sau neproductiva este prezenta mea in agentie inca ramane de vazut. Cert este ca atunci cand am venit aici, impreuna cu Norris am convenit pozitia pe care o ocup. Puteam sa-i spunem in multe feluri dar pana la urma … ati ghicit. Adviser.

 

 

11 thoughts on “Adviser”

  1. 9 secunde pe o proba de 3 km. Inimaginabil! Cand ai auzit timpul ti s-a parut cumva ca nu auzi bine?
    Respect pentru niste oameni care cunosc sportul asta si care nu sunt prea infatuati ca sa dea sfaturi si altora! Si felicitari si tie Andrei! Chiar daca ai stiut teoretic ce trebuie sa faci, ai avut o singura sansa si ai profitat de ea!

    1. :))) mda. se putea si mai bine dar asta este. asta e onboard-ul cu pricina. ultima urcare de duminica! din filmare nu se vede ce faceam cu volanul dar crede-am ca n-am stat bland nicio secunda :))

  2. Am fost pe proba de la Sinaia, stateam chiar la punctul intermediar cu nr.6 si s-a vazut clar diferenta intre cele doua manse de duminica ale tale….modul in care ai putut aborda succesiunea aia de viraje stanga dreapta a fost vizibil imbunatatit.
    Felicitari pentru rezultat, cu atat mai mult cu cat a fost unul indelung muncit.

  3. Nu sunt specialist, dar mi-a placut mult articolul !
    Si culmea, chiar l-am inteles…

  4. Andrei, in continuare imi place cum scrii…si daca veiculezi ideile "foarte" gresite pt. cine vrea sa incepe si sa progreseze in motorsport…, mai mult ca vreai neaparat sa schimbi realitatea…, ca sa imbini cu filosofia ta !
    Ai cam uitat ca langa mine era si Lucian Hora ( probabil nu merge cu filosofia ta ca un pilot ca Hora sa zica ce zic eu…) si el a abordat problema exact ca mine, dar mai mult, i-ti ai uitat ca nu ai venit la noi si ai zis…"masina face asa si asa, eu vreau asa si asa…ce trebuie sa fac ?" , dar ai abordat probema in general, "…am inceput sa umblu la clicuri, si masina numai sta pe drum…" !

  5. I-ti rog sa te uiti la ce scadere media a fost intre mansa 1 si 2 de concurs duminca, mai mult la masini mici, intre 4 si 5 sec, asa "minune" este "doar" de 4-5 secundi….tot foarte mult !!!
    …ar trebui sa stii ce inseamna…! 🙂 🙂 🙂
    Eu cred ca in general, daca fiecare "debutant" sau pilot cu mai putina experienta, sa adreseasa la piloti cu mai multa experienta, in momentul potrivit, primeste sfaturi si explicatii, sigur in fel diferit de la fiecare…
    George si Dodo, sunt, cum zici tu persoane speciali, si ca ei, sunt si multi altii in motorsport din Romania.

    Bafta la curse…!

    Tempesta

    1. Principala idee "gresita" de care ma fac vinovat este ca indemn pilotii sa mearga pe proba indiferent ce si cum. Motorsportul profesionist necesita atat de multi bani incat daca ar fi sa ramana doar cei care il fac asa cum scrie la carte ar ramane opt echipaje in raliuri si cinci la coasta.

      Referitor la sfaturile pe care le-am cerut la Sinaia realitatea este bineinteles mult mai nuantata. Lucien Hora a incercat sa afle cat mai multe despre setarile actuale ca sa-si faca o idee despre ce se intampla. Dvs ati vrut acelasi lucru si probabil daca am fi avut 30 de minute la dispozitie am fi gasit o solutie de setare mult mai complexa.

      Sunt sigur ca orice sfat concret mi-ati fi dat ar fi fost unul bun. George si Dodo au fost de data asta cel mai pe faza, sfaturile lor, felul in care am comunicat cu ei a fost pe placul meu.

      Va multumesc pentru raspunsuri si va felicit pentru imensa contributie la motorsportul din Romania prin NRA!

  6. Am mai vazut piloti f buni in parcul de service care explica altora viraje trase etc.Mi se pare super!Altadata un campion nu ar fi stat de vorba cu cei mai mici

  7. Andrei, mersul la curse indiferent cum este cam ca si cu alergatul – daca nu stapanesti minimele reguli de respiratie, nu merge treaba.
    Iar "cum scrie cartea" este o abureala – cartea asta inca nu a fost scrisa; Motorsportul evolueaza de la luna la luna, de la an la an. Atata tot ca se poate invata si adauga la pregatire permanent.
    Si cea mai tare posibilitate pe care o ai la indemana si pe care nu am vazut-o la coasta este neutilizata. Costa 500 € si te insoteste tot timpul, fara sa se uzeze dar iti uzeaza tie un pic creierul si mana pentru ca presupune notite.
    Ghici ghicitoare cei?

Comments are closed.