Raliul Moldovei, o etapa cu un final nedorit pentru Csongor Szabo si Marcus Andreoiu

Csongor Szabo si Marcus Andreoiu au participat, weekendul trecut, la Raliul Moldovei, ultimul raliu din prima jumatate a sezonului in Campionatul National de Raliuri “Dunlop”.

 

Raliul Moldovei s-a desfasurat vineri pe drumurile forestiere de langa Bacau si pe circuitul SpeedPark din oras, iar sambata actiunea s-a mutat pe probele de langa Moinesti.

 

Dupa clasarea pe podium in 2014, in acest sezon, dupa o greseala, echipajul a fost exclus din concurs Dupa trei raliuri cu rezultate excelente, cu victorii la Brasov si Arad si podium la Tulcea, Csongor Szabo si Marcus Andreoiu s-au aflat in acest weekend in Moldova, la Bacau, pentru a patra etapa a Campionatului National de Raliuri “Dunlop”. Raliul s-a desfasurat pe specialele de macadam din judetul Bacau, locatiile cheie fiind Bacaul si Moinestiul. Vineri, actiunea a avut loc pe drumurile forestiere de langa Bacau, dupa-masa echipajul avand de parcurs proba-spectacol din Bacau, de pe circuitul SpeedPark, eveniment ce a fost transmis live pe TVR3 si Dolce Sport.

Csongor Szabo-Marcus Andreoiu - Raliul Moldovei Moinesti 2015 - 7

In ziua secunda a raliului actiunea s-a mutat langa Moinesti, pe celebra proba cu suprafata mixta macadam-beton care se desfasoara in interiorul unui parc de extragere a petrolului, speciala considerata regina raliului, avand o lungime de peste 26 de kilometri. Campionatul National de Raliuri “Dunlop” 2015 a debutat excelent pentru Csongor si Marcus, echipajul fiind invingator in cadrul clasei 9 pe probele Raliului Brasovului si Raliului Aradului, iar, dupa podiumul obtinut la Danube Delta Rally, echipajul #39 pleca in zona Bacaului cu un avans considerabil in clasamentul clasei 9. Raliul Moldovei a inceput cu un ritm precaut pentru Csongor si Marcus, dupa ce o ploaie cazuta dupa incheierea recunoasterilor a schimbat complet abordarea probelor pentru majoritatea echipajelor. Cu un loc secund in cadrul clasei 9, obtinut pe o proba din prima bucla, formata din doua speciale, echipajul s-a indreptat spre parcul de service unde a decis sa aleaga o strategie precauta pentru a doua jumatate a zilei.

 

Dupa o noua parcurgere a celor doua speciale, Csongor si Marcus au reusit din nou al doilea timp pe speciala “Hemeius”, iar, mai apoi, au obtinut cel mai bun timp al clasei pe superspeciala “SpeedPark” din Bacau, ce a fost transmisa in direct pe posturile TVR3 si Dolce Sport. Din pacate, Raliul Moldovei s-a incheiat la finalul primei zile pentru echipajul #39, cei doi fiind nevoiti sa se opreasca dupa ratarea unui punct de control pe traseu. Comisarii Sportivi au decis sanctionarea echipajului si eliminarea acestuia din clasamentele celei de-a patra etape a Campionatului National de Raliuri “Dunlop” 2015. “A fost greseala noastra, o greseala pe care ne-o asumam in totalitate. Acesta este regulamentul si trebuie respectat. Ne-am conformat deciziei comisarilor sportivi si am acceptat acest rezultat.” a spus Csongor dupa Raliul Moldovei.

 

Urmatoarea etapa in calendarul Campionatului National de Raliuri “Dunlop” 2015 este Transilvania Rally, eveniment ce se desfasoara in perioada 17-18 iulie in Cluj – Napoca, Turda si pe drumurile de asfalt din judetul Cluj. “A doua jumatate a sezonului incepe cu raliul de la Cluj, unde vom merge hotarati sa fim cei mai rapizi. Este un raliu care ne place, vom ataca si speram sa obtinem a treia victorie din 2015.” a incheiat Csongor.

 

Echipajul Csongor Szabo / Marcus Andreoiu este sustinut in sezonul 2015 de partenerii: Ferroli Romania, Instal-Dac, Instal Carpatica, Alisca Vending, A-Trans, Gother Service, Szaboek si Brenntag.