Sebastian BARBU a fost cel mai rapid în shakedown-ul Raliului Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile

Echipajul Sebastian BARBU/Bogdan IANCU a fost cel mai rapid în shakedown-ul desfășurat astazi, 21 iunie 2019, reușind să oprească cronometrul la 1min 47.1 sec. Pe locul secund echipajul Valentin PORCISTEANU/ Dan DOBRE a reușit să obtină timpul de 1min 48.5 sec, acesta fiind urmat de echipajul Adrian RASPOPA/ Cosmin DIACU cu timpul de 1min 48.7 sec, care a încheiat primele cele mai bune trei clasari.  

Prima zi a raliului pune la dispoziția concurenților un total de 23.10km de probe speciale. Cei 57 de concurenți au luat contactul cu suprafața de concurs începand cu primele ore ale dimineții, urmand ca în partea a doua a zilei aceștia sa ia startul în cele trei probe din jurul municipiului Moinești. Ziua se va încheia cu Superspeciala din centrul orașului Onești.

 

Totodata, cei care nu au putut ajunge pe probele speciale ale zilei de astazi pot urmari pe postul TVR Iași, în direct, proba Vermești (ora 15.34), iar de la ora 18.07 Telekom Sport și TVR vor transmite, tot în direct, Superspeciala din centrul orașului Onești.

Pentru ediția din 2019 a Raliului Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile organizatorii au pregatit Bacău propune un maraton de 10 ore de transmisie live de pe probele speciale. În ziua a doua transmisiunile TV vor viza proba Racova, care urmează să fie transmisă la ultimele două treceri (ora 13.03), cea din urmă având și rol de Power Stage. (ora 16.17)

Ediția cu numarul nouă a Raliului Moldovei Bacău 2019 powered by Dedeman Automobile este compusă din 13 probe, împarțite de-a lungul a două zile și masoară 106,23 km de speciale din totalul celor 392,57 km ai raliului. 

 

Raliul Moldovei Bacău 2019 este organizat de ACS Rally Spirit, sub egida Federației Romane de Automobilism Sportiv, cu sprijinul partenerului principal Consiliul Județean Bacău, în asociere cu Primăria Onești, Primăria Moinești, Primăria Bacău și Primăria Zemeș. Sponsor principal: Dedeman Automobile.